Închide

Tăriceanu a venit la Cluj să defileze cu Buzoianu. Liberalii spun despre el că e leneș

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 18, 2016 1 601

Liderii formațiunii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, precum și fostul ministru PSD al Apelor și Pădurilor, Doina Pană, au venit la Cluj Napoca să-și exprime susținerea pentru candidatul independent Octavian Buzoianu. „Clujul nu putea să primească un candidat mai bun”, au comentat la unison reprezentanții ALDE, deși, tot ei au admis că formațiunea pe care o conduc va avea serios de suferit pentru că nu a reușit să-și desemneze un candidat propriu pentru Primăria Cluj Napoca:  „Eu mi-am dorit să avem un candidat propriu. Am avut discuții în acest sens cu doamna deputat Steluța Cătăniciu. I-am cerut să fie candidatul nostru pentru Primăria Clujului, pentru că altfel nu avem cum să ne cuantificăm voturile. Ea a considerat, însă, că nu este potrivit să candideze în acest moment, având în vedere procesul cu ANI. Eu am înțeles acest lucru, ca atare s-a optat pentru cea mai bună soluție pentru Cluj. (…) Îl cunosc pe domnul Octavian Buzoianu. Știu că are o capacitate deosebită de a media, de a-i așeza la aceeași masă pe reprezentanții tuturor partidelor. Este omul care înțelege cel mai bine nevoile de dezvoltare ale orașului, având în vedere mediul de afaceri din care provine. A lansat un program de dezvoltare pe termen mediu și lung, iar eu sunt foarte bucuruos să sprijinim un astfel de candidat. Cu astfel de candidați putem crește România. Dacă toate marile orașe s-ar transforma în niște poli de execelență, precum va fi cel de la Cluj, care să acționeze ca niște magneți pentru zonele învecinate, România va fi trasă în sus”, a comentat Tăriceanu. El nu a uitat să atace tandemului PNL, Emil Boc – Alin Tișe,  candidați la Primărie și Consiliul Județean, argumentând că lumea e sătulă de politicieni de tipul „nașul și cu finul” (referitor la relația de așa zisă înrudire dintre Boc și Tișe).

Cum se plâng politicienii de la București că nu-i înțeleg pe clujeni

Co-președintele ALDE, Daniel Constantin, a subliniat și el că inițial nu a fost de acord cu susținerea unui candidat independent, dar că după ce a aflat că este vorba despre Octavian Buzoianu, și-a schimbat complet atitudinea: „Am avut o ezitare la început, când s-a propus să susținem un candidat independent. Apoi când am aflat că este domnul Buzoianu, chiar m-am bucurat, pentru că îl cunosc de câțiva ani și știu de ce este capabil”. Daniel Constantin a recunoscut și el că ceea ce se întâmplă la Cluj este o premieră în România pentru ALDE, dat fiind faptul că toate celelalte organizații din țară au preferat să inte în cursa alegerilor pentru primării cu candidați proprii. „La Cluj s-au depășit interesele de partid și s-a ales cea mai bună variantă pentru Cluj. Domnul Buzoianu este singurul contracandidat al lui Emil Boc. Iar domnul Emil Boc și-a epuizat resursele de creștere”, a mai opinat fostul ministru al Agriculturii. El a ținut să-și exprime stupoarea legat de faptul că Emil Boc este cotat atât de sus în intențiile de vot ale clujenilor: „Vă spun că ne este greu să înțelegem. Din afară, Clujul este văzut așa, ca o eclipsă. În alte orașe, chiar nimeni nu vrea să audă de Boc, pentru că oamenii nu pot uita modul în care a guvernat, cum a tăiat salariile și pensiile. E ciudat cum la Cluj lucrurile se văd altfel”. Fostul ministru Doina Pană a mers mai departe, subliniind că toți clujenii ar trebui să aleagă echipa PSD, pentru că e formată din oameni tineri, buni profesioniștii, „cărora nu le atârnă tinichelele”. „Pentru noi e o enigmă de ce clujenii au continuat să-l voteze pe Boc. Cred că n-au avut alternativă, altfel nu se poate explica. Sper că în aceste două săptămâni, clujenii să refelcteze mai bine” înainte de a-și da votul, a comentat Pană.

Replica liberalilor, la adresa lui Tăriceanu: un sinecurist leneș

Primarul Emil Boc consideră că oamenii din Cluj știu foarte bine motivul pentru care i-au dat votat. „În timp ce Municipiul Cluj-Napoca a reuşit să devină principalul competitor al Bucureştiului şi primul oraş din România în materie de calitate a vieţii, ca urmare a unei viziuni aplicate coerent de Primărie, nu ştiu să existe vreo primărie condusă de către ALDE care să conteze la nivel naţional. În ceea ce-l privește pe Călin Popescu Tăriceanu este ultimul om din România care are dreptul să vorbească despre viziune politică, în condiţiile în care a lăsat ţara complet nepregătită în faţa crizei economice, iar prin măsurile luate a agravat situaţia României.” a comentat Boc.

Senatorul PNL Alin Tișe, candidat la șefia Consiliului Județean, i-a răspuns și el lui Tăriceanu, tot printr-un atac:

„Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu este un personaj închipuit, arogant şi narcisist, care nu vine la muncă în Senat şi încasează un salariu lunar de 21.000 lei pe lună. Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu este un sinecurist care, print troc politic deţine şefia Senatului. În loc să judece oamenii după competenţe, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu îi judecă după relaţii şi afinităţi. Dacă este aşa atunci să spunem lucrurilor pe nume: Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu şi-a numit finii şi partenerii de afaceri în poziţii de miniştri şi secretari de stat, în schimb, cei la care a făcut referire în conferinţa de presă de astăzi şi-au asumat să candideze pe funcţii alese”.

 

Un comentariu

  1. buzoianu marele independet sta lamasa langa cel care vrea sa omoare dna? cel mai mare aparator de penali si hoti din tara asta?
    alde si unpr cei mai jegosi dintre toti

Lasa un raspuns pentru adi

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.