Analiză la Cluj: cum a evoluat România în 100 de ani. „Cu cât județele au fost marcate de violențe mai mari la 1907, cu atât votul lor pentru PSD va fi în prezent mai mare”
ActualitateEducaţiePoliticaTop News by Mihai Prodan - ian. 23, 2019 0 550
O analiză publicată de un think tank din Cluj arată cum a evoluat România în ultimul secol, după Marea Unire, și trage o concluzie cel puțin inedită: cu cât județele au fost marcate de violențe mai mari la revoluția țărănească din 1907, cu atât votul lor pentru PSD va fi în prezent mai mare.
Centrul pentru Studiul Democrației e un think-tank înființat la Cluj, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, și arată într-o analiză publicată de cercetătorul de Aurelian Giugal că România ultimelor două secole, de după 1821, este o țară a contrastelor economice, sociale și politice. „Pe de o parte, clasa conducătoare – boierii, mai târziu burghezii, mai apoi elitele conducătoare comuniste și, în final, ‘aristocrațiaʼ postcomunistă -, prosperă din punct de vedere economic, cu un status social pe măsură. Pe de altă parte, masa amorfă a populației, țăranii – segmentul cel mai consistent al populației, orășenii, supusă elitelor politice și economice, trăind mai mereu sub semnul privațiunilor de tot felul. Boierii au fost întotdeauna împotriva claselor lipsite de privilegii”, arată Giugal.
De exemplu la 1848 când populației rurale i s-au permis anumite concesii boierii conservatori au cerut ocuparea militară a țării, exemplifică el. „Condițiile în care locuiau țăranii erau deplorabile”, subliniază autorul. Doctorul Gheorghe Crăiniceanu scrie în „Igiena țeranului român. Locuința, îmbrăcămintea și încălțămintea. Alimentațiunea în diferite regiuni ale țerii și în diferite timpuri ale anului, București”: „Județul Iași. Locuințele în general constau din o singură odae, în care locuesce o familie întreagă; pe lângă aceasta, mai au și o tindă, care le servesce iarna și ca adăpost pentru vitele mai mici și pentru păsări. Împrejur de locuințe sunt gunoaie și în multe sate bălți, fie din ploie, fie făcute înadins pentru adăparea vitelor și scăldarea paserilor. Ferestrele caselor sunt mici lipite în mare parte cu hârtie sau beșică; în casă usucă încălțăminte și haine, gura sobei nu ventilează… În mare parte casele sunt insalubre, necurate, curți neîmprejmuite… (…) Județul Ilfov. …Mai toate casele sunt de pământ, de nuiele tencuite cu pământ… Locuințele sunt strâmte, aglomerate, umede, mai toate nepardosite, iar materialul de construcțiune este pământ amestecat cu bălegar…”. O mare parte din locuințele epocii erau bordeie; fotocopie din cartea citată:
„Este destul de evident că piața capitalistă ce s-a dezvoltat și în România post-1829 (Adrianopole), a adâncit și ea înapoierea. Sistemul social din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea era clar structurat: o țărănime săracă muncea cu asupra măsură pentru a produce un surplus de producție agricolă ce mergea la export, export de pe urma căruia se îmbogățea mica elită latifundiară. Sistemul politic era tributar acestor distincții economice: țăranii nu prea votau – votul era cenzitar, boierii perpetuându-și puterea politică într-un sistem la fel de inegal precum cel economic”, arată Giugal. Tot Xenopol dă un exemplu extrem de cum se auto-plebiscitau în teritoriu oamenii politici ai vremii: „nu se uită apoi Comisia centrală la rezultatul ridicul al legei electorale a căreia manținere o sprijinea, ca în puterea ei erau județe în care numărul alegătorilor abia ajungea la 5, iar în acel al Izmailului nu era decât unul singur, vestitul Vladimir Stoica, care se convoca pe el însuși în ziua alegerei, constituea el singur biuroul și subsemna în procesul verbal al alegerei tot el și ca președinte și ca secretar și ca corp electoral și în sfârșit se alegea pe el însuși, cu majoritatea de un vot, adeca unanimitatea”.
Răscoala de la 1907, experiență tragică în istoria României cu 11.000 de morți și violențe „de o sălbăticie greu de imagina” într-un stat modern, la pachet cu Marele Război, au grăbit prăbușirea României latifundiare, subliniază autorul. Aristocrația apunea și cu ea vechiul sistem electoral cenzitar. Analiza reproduce un mic pasaj despre moartea unui țăran oarecare: „Pe la chindie, nu știu în ce zi o fi fost, ne-au scos din curtea Epitropiei pe mine și pe ceilalți oameni. Unul din ei, mai îndrăzneț, a început să înfrunte pe locotenent. Atunci ne-au luat și ne-au dus în fața primăriei. Lui i-a spus să treacă șoseaua la vale și după vreo zece pași s-a tras cu arma… L-am văzut că a căzut în genunchi: ‘Doamne, puține zile am avut de trăitʼ au fost ultimele lui vorbe. S-a tras mereu și s-a prăbușit într-o baltă de sânge. A fost lăsat pe loc mai multe ceasuri și tot satul s-a strâns să-l vadă. Era Ion Dumitru Pîrvănuș”.
Următoarea perioadă istorică, cea interbelică, e caracterizată de corupție și violență politică. „Faptul că personalități politice importante – Ion Gheorghe Duca, Armand Călinescu, premieri în exercițiu atunci când au fost executați de echipele legionare -, Nicolae Iorga, Virgil Madgearu și alții – au căzut sub gloanțele legionarilor, prezintă cum arăta de fapt ceea ce unii au numit „vârsta de aur a României”, subliniază Giugal.
Câteva cifre din studiul CSD privind această perioadă:
- mortalitatea infantilă a fost în 1930 de 17,56%, o cifră înspăimântătoare, din 100 de copii născuți vii, în primul an de viață mureau aproape 18 (Anuarul Demografic al României, 2005, p. 200), cu un maxim de 21,9% în județul Fălciu – anul 1937 (Anuarul Statistic, 1938, p. 112 );
- durata medie a vieții a fost, în 1933, de 42 de ani;
- populația ocupată (1930): 78.2% – agricultură, 7,2% – industrie (Enciclopedia României, Volumul I, p. 155). Agricultorii României aveau școală puțină, abia știau să silabisească sau erau de-a dreptul analfabeți (aproape jumătate din locuitorii României de la 1930 nu știau să citească);
- democrația era și ea tot mimetică.
După 1947, țăranii nu se obosesc prea mult să apere Vechiul Regim. Violența cu care este înlocuită vechea elită politică și economică a descurajat și ea. „Totuși”, arată studiul, „având în vedere care a fost modul de viață al țăranilor și muncitorilor – grevele muncitorești erau cel mai adesea înăbușite în sânge – în deceniile ce au precedat 1947, nici nu aveau mare lucru de apărat. Sistemul accelerat de industrializare a schimbat, în mai puțin de 30 de ani, fața României. Orașele s-au transformat, au apărut fabricile și blocurile de locuințe aferente. În preajma lui 1989 România avea o populație urbană de peste 50%, iarăși puțin după standardele Europei vremii. S-a creat o clasă tehnică, inginerii și medicii, s-au deschis spitale și școli noi, analfabetismul a fost eradicat, dar penuria din ultimul deceniu al perioadei Ceaușescu au grăbit prăbușirea comunismului. Iarăși oamenii nu au sărit să apere regimul. Având în vedere standardele economice ale vremii, oamenii se simțeau umiliți. Sigur, se poate argumenta că Ceaușescu a încercat un mic exercițiu de independență economică. Totuși, austeritatea de final de regim i-a făcut pe românii să se uite înapoi doar cu mânie”.
Analiza mai arată că după Revoluția din 1989 se restructurează cu repeziciune anumite grupuri oligarhice. „Cele două valuri de neoliberalism și austeritate, post-1996 (guvernarea CDR) și post-2009, readuc în prim plan dezvoltarea inegală. „După 1996, terapia de șoc a ajuns și la București și a adus cu ea restrângerea drastică a creditării, măsuri de austeritate fiscală și reforme structurale. Acest malaxor de reforme neoliberale a avut efecte dezastruoase pentru economia României: producția industrială a scăzut cu 20% în intervalul 1996-2000, valurile de muncitori în șomaj dublând rata sărăciei, iar agricultura a devenit una de subzistență, țara noastră având nevoie de import de alimente. Ulterior, măsurile post-criză, după 2009, au adâncit și mai mult decalajele economice regionale, consecință acestor inegalități și dezechilibre a fost aceea că românii au ales calea muncii în străinătate (Figura 4)”, completează CSD.
Figura 4. Emigranți raportați la total populație (%)
Sursa datelor: Eurostat
Faptul că România nu a putut implementa politici publice menite să contribuie la dezvoltarea regiuni înapoiate a readus în prim-plan vechile decalajelor economice regionale de dinainte de ultimul război mondial, susține autorul. „Observăm foarte clar fenomenul corupției și clientelismului electoral din România de azi. Ceea ce se uită îndeobște este faptul că dacă facem o corelație între județele cu intensitate mare a răscoalei la 1907 și județele cu vot mare pentru PSD în ziua de azi, spre exemplu, la alegerile parlamentare din 2016, corelația va fi pozitivă: cu cât județele au fost marcate de violențe mai mari la 1907, cu atât votul lor pentru PSD va fi în prezent mai mare (vezi Figura 5 de mai jos). Și vorbim doar de județele din Țara Românească, relativ similare ca nivel de dezvoltare – chiar și așa există, după cum se vede, diferențe la vot. Dacă am face comparații cu județele Transilvaniei și Banatului, discrepanțele electorale ar fi mult mai vizibile – sunt aspecte electorale cunoscute, sunt deosebirile care se păstrează cu consecvență din 1990 și până în prezent. Ce citim aici? Că România a pornit la drum, încă de acum aproape 200 de ani, cu diferențe economice regionale și aceste diferențe nu au fost aplatizate și eradicate. România este o țară inegală și acum, înseși datele electorale din România de azi ilustrând electoral aceste inegalități ce se perpetuează de decenii. În continuare o mare parte a populației se zbate în lipsuri și sărăcie. Suntem absolut de acord că fenomenul clientelismului electoral are efecte nocive în ceea ce privește dezvoltarea instituțională, economică și politică a României. Pentru a elimina acest neajuns, dezvoltarea economică și atenuarea decalajelor regionale și județene sunt necesarmente obligatorii. Dar care partide sunt dispuse să taie acest veritabil nod gordian al zilelor noastre?”.
Figura 5. Rezultatele electorale pentru PSD (%) în județe ce cu intensitate mare (3) și intensitate mică (1 sau 0) a răscoalei la 1907
Sursa datelor: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
De exemplu Institutul Național de Statistică dă câteva date privind sărăcia: în 2017 cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est și Sud-Vest Oltenia (33,4%) și Sud-Est (29,6%), iar cea mai mică în București-Ilfov (6,1%). Sunt aceleași județe din Moldova, Oltenia și Dobrogea, sărace și acum 100 de ani. „Avem cele mai mici cheltuieli ale protecției sociale din Uniunea Europeană (Figura 6) și cu toate acestea categoriile cele mai sărace sunt admonestate pentru lenea și spiritul lor non-antreprenorial, presa depunând eforturi în a ne prezenta concetățenii ca fiind niște indolenți fără aplecare spre muncă, așteptând mereu ca salvarea să vină de la statul providențial-asistențial”, arată CSD.
Figura 6. Cheltuielile cu protecția socială (% din PIB)
Sursa datelor: Eurostat, disponibile online https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=tab…
„În acest cadru economic, politic și social, segmente importante din populația României nu beneficiază de condiții minime de igienă și confort locativ. Deși în scădere, aproape o treime din gospodăriile țării nu dispun de toaletă și duș în casă. Încă sunt locuințe cu WC-uri în fundul curții, decalajele față de țările chiar vecine nou, chiar non-membre-UE, cum e cazul Serbiei, sunt foarte mari”, arată autorul.
Figura 7. Procentul populației fără baie, duș sau toaletă în locuințele lor
Sursa datelor: Eurostat
Centrul pentru Studiul Democrației este un think-tank înfiinţat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Am vorbit cu autorul și l-am întrebat care e cea mai importantă concluzie a sa din analizarea acestor date din ultimul secol și jumătate: „aceste decalaje care nu reușesc să fie adresate de o clasă politică seculară, aproape – cu toate nivelările din comunism aceste județe nu reușesc să țină un trend economic și creează probleme și în prezent, dezechilibre economice interne. De exemplu PSD e votat în 2016 în județele cu cea mai mare intensitate a violențelor de la Revoluția din 1907. După 110 ani aceste județe sunt încă explozive și creează tensiuni sociale. Au un mod de vot, există migrații puternice acolo și abandon școlar. Altă idee ar fi faptul că sistemele politice din interbelic cu clientelism electoral se reinventează după 1989. Partidele se axează pe acest electorat vulnerabil și vin și creează rețele regionale care țin în loc dezvoltarea instituțională și sistemul de promovare meritocratică, pentru că sunt acaparate totalmente de partid, de la școli și instituții publice până la cel mai mic post de portar, sunt trecute prin filiera partidelor, și aceste sisteme se reinventează după 70-80 de ani, s-a ajuns la aceeași dimensiune”, spune el. Mai jos, o sinteză audio a autorului.
