Închide

Soluție la criza gunoaielor din Cluj: o firmă privată dă teren lângă Turda, un an

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 20, 2015 1 550

Soluție temporară la criza gunoaielor din Cluj, care a mărit considerabil prețul deșeurilor după închiderea rampei de colectare: acestea ar putea fi depozitate lângă Turda, pe terenul unei firme private care, spun reprezentanții acesteia, va ieși în pierdere în această afacere.

O firmă din București, Prosal, a cumpărat hectare întregi de teren în extravilanul orașului Turda și acum pune la dispoziția Consiliului Județean Cluj 8600 de metri pătrați de teren pentru gestionarea deșeurilor din județ – în condițiile în care Clujul se confruntă cu o stringentă criză a gunoaielor. Schepsisul e că terenul poate fi folosit în acest scop cel mult un an – și oricum cantitatea de deșeuri depozitată aici e limitată. Soluția ar fi colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor la rampă, deșeuri ce, valorificate, ar aduce o sumă de bani proprietarului terenului. Reprezentanții firmei Prosal au detaliat într-o conferință de presă la Consiliul Județean, azi, modul de lucru: „avem o soluție costisitoare dar foarte bună pentru situația care se găsește aici în municipiu: o rampă de stocare provizorie a deșeurilor menajere. O tehnologie inovatoare, altceva decât o stație betonată, e o stație-tampon care va prelua o cantitate mai mare decât cea preluată până acum. Am identificat o locație în apropiere de Turda, o suprafață pe care am achiziționat-o și vrem să o amenajăm ca rampă de stocare temporară a deșeurilor”, spune reprezentantul firmei, Emanuel Romonoșan.
Terenul de sub viitoarea rampă de gunoi va fi acoperit cu o membrană geotextilă, va avea o stație e tratare a levigatului și una de sortare. „Vom putea prelua o cantitate însemnată de deșeuri de la operatorii de salubritate. Diferența va putea fi dusă la un depozit ecologic, dar capacitatea și dotarea aceeli locații va putea permite ca deșeurile să poată fi depozitate în depozitul ecologic al județului Cluj care ar putea fi stocate pe o perioadă mai mare decât cea folosită în clipa de față. Am cumpărat stația de sortare și restul, în 20 de zile de la autorizația emisă de autoritatea publică locală le putem monta”, mai spune Romonoșan, care adaugă că o bună parte din deșeurile din Cluj sunt reciclabile și vor putea fi valorificate.

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj spun că investiția ajunge la două milioane de euro și va putea intra în funcţiune în maximum 20 de zile de la primirea tuturor avizelor de funcţionare. „Este capabilă să preia întreaga cantitate de deşeuri existentă la nivelul judeţul Cluj, care, în prezent, este transportată la gropile de deşeuri din alte judeţe. Aici, deşeurile, colectate selectiv prin cele două fracţii – umedă şi uscată, vor fi tratate prin intermediul unui proces tehnic inovativ, dar specific unei staţii de asemenea tip, rampa beneficiind atât de un echipament de sortare propriu, cât şi o staţie de tratare a levigatului, întreaga suprafaţă fiind acoperită de o geomembrană şi o geotextilă”, arată aceștia.

Amintim, rampa de gunoi de la Pata Rât s-a închis în urmă cu trei luni iar de atunci deșeurile din județ sunt trimise, la costuri considerabil mai mari, la rampe de deșeuri din alte județe. Cele din Cluj-Napoca, de exemplu, ajung în Oradea.

Un comentariu

Scrie un comentariu