Închide

Situație dramatică la Cluj, centru de excelență în medicină. Un singur medic specialist Cluj în chirurgie pediatrică cardiovasculară

ActualitateSănătate by Catalin Suciu - sept. 27, 2019 1 1256

Situație critică în chirurgia cardiovasculară pediatrică la Cluj, unde există un singur medic care face intervenții. Doctorul poate operează cel mult doi copii pe săptămână, în condițiile în care pe lista de așteptare sunt cel puțin 10. Una dintre explicații ar fi migrația cadrelor medicale din ultimii ani.

Oficiali din Ministerul Sănătății atrag atenția asupra lipsei de personal medical specializat în chirurgia cardiovasculară la copii. Deși la Cluj există un centru  pediatric pentru așa ceva, aici operează un singur medic. În fiecare săptămână, chirurgul face două intervenții. Potrivit datelor oficiale, ar fi nevoie de cel puțin 10 operații pe săptămână, dar nu există doctori specialiști. Ministerul Sănătății dă vina pe lipsa de interes a absolvenților pentru această specializare, dar nu numai. Adrian Molnar, președinte al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară din Ministerul sănătății,susține că foarte mulți medici tineri au plecat la cursuri de specializare în străinătate și nu s-au mai întors niciodată.

Pentru a ajunge chirurg cardiovascular pediatru, un student la medicină ar avea nevoie  ani de practică. În România ar trebui făcute cel puțin 1.500 de operații la inimă la copii în fiecare an,  dar din lipsă de personal se fac cel mult 300.

Un comentariu

  1. […] Situație dramatică la Cluj, centru de excelență în medicină. Un singur medic specialist Cluj în chirurgie pediatrică cardiovasculară. Situație critică în chirurgia cardiovasculară pediatrică la Cluj, unde există un singur medic care face intervenții. Doctorul poate operează cel mult doi copii pe săptămână, în condițiile în care pe lista de așteptare sunt cel puțin 10. Una dintre explicații ar fi migrația cadrelor medicale din ultimii ani. Oficiali din Ministerul Sănătății atrag atenția asupra lipsei de personal medical specializat în chirurgia cardiovasculară la copii. Deși la Cluj există un centru pediatric pentru așa ceva, aici operează un singur medic, se arată în articolul Actual de Cluj. […]

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare