Închide

Se taie copacii din parcul Ștefan cel Mare de la Teatrul Național. Societatea civilă: „Se taie copaci nevaloroși pentru cei valoroși de la firma de casă a Primăriei care s-a ocupat și de studiul de fezabilitate”

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 10, 2020 2 3736

Peste 30 de copaci maturi se vor tăia din centrul Clujului într-un proiect public de reamenajare a zonei „micii promenade”, actualmente parcul Ștefan cel Mare de la Teatrului Național. Alți peste 20 de copaci tineri vor fi relocați de pe amplasamentele actuale. În locul copacilor sacrificați urmează să fi plantați arțari, la fel ca pe celelalte străzi din centrul Clujului. Societatea civilă din Cluj susține că în condițiile actuale fiecare copac matur e important și că e absolut revoltător să tai copaci maturi și să îi înlocuiești cu arbori noi furnizați de firma care lucrează deja cu Primăria –  Garden Center Construct, cea care a făcut caietul de sarcini al licitației și care furnizează copaci pentru alte străzi din centrul Clujului. Arhitectul Szabolcs Guttmann din echipa de proiectare a explicat pentru Actualdecluj.ro care a fost abordarea în acest proiect de modernizare.

Primăria a atribuit în 11 septembrie contractul pentru modernizarea scuarului de la Teatrul Național (parcul Ștefan Cel Mare) din Cluj-Napoca către firma Garden Center Group pentru suma de 10.317.448 lei. Contractul include și servicii de proiectare (proiectul tehnic, proiect pentru autorizația de construire, proiectul de organizare a execuție, documentația pentru detaliile de execuție) dar și lucrările de execuție propriu-zise. Termenul este de 12 luni, din care 2 luni proiectare și 10 luni execuția. Contractul a fost încheiat sub incidența unei clauze suspensive – dacă Primăria nu va obține fonduri pentru reabilitarea zonei, câștigătorul nu va cere despăgubiri deoarece nu s-a mai realizat proiectul.

Părculețul din zona Teatrului și Operei Naționale a fost amenajat încă din anul 1885, iar locuitorii Clujului îl cunoșteau sub numele de Mica Promenadă. Zona a tot fost rebotezată de atunci. Acum se numește parcul Ștefan cel Mare.

Potrivit Primăriei, scuarul Ștefan Cel Mare are 12.384 mp din care suprafaţă de spaţiu verde 6219 mp, suprafaţă alei 1688 mp, suprafaţă pavele 189 mp, iar restul de suprafaţă cuprinde parcări amenajate, alei betonate şi asfaltate.

Proiectul de modernizare implică eliminarea arborilor şi arbuştilor degradaţi şi a celor fără valoare estetică şi înlocuirea lor cu noi arbori şi arbuşti, gazonare şi plantare de noi specii de plante, pavarea zonei cu piatră, modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru maşinile de intervenţie, realizarea de accese pietonale şi pentru biciclete, amenajări pentru persoane cu dizabilități, realizarea unei toalete subterane, înlocuirea aparatelor de joacă și mutarea locului de joacă în vestul parcului, înlocuirea mobilierului urban, modernizarea instalației de iluminat cu niște corpuri de iluminat cu proiectoare sau montarea unui sistem de irigaţii automatizat.

(În tema de proiectare Serviciul de Ecologie Urbană a Primăriei cere planterea de copaci, sursă SEAP)

În 2019, Primăria a mai încheiat un contract cu obiect servicii de proiectare și realizare a documentației tehnico-economice (studiul de fezabilitate), mai precis în 6 martie, contractul fiind încheiat cu Eco Garden Construct (cu subcontactor K&K Studio de Proiectare) la valoarea de peste 39.800 lei. Eco Garden Construct furnizează copaci Primăriei în proiectele de modernizare din centru, se ocupă și de întreținerea gazonului pe stradionul Cluj Arena. Consiliul local a aprobat studiul de fezabilitate în luna octombrie 2019. Atunci, arhitectul Szabolcs Guttmann, implicat în proiect, spunea că parcul se va civiliza și că va fi mai bine organizat în așa fel încât în mijlocul său să fie păstrată o suprafață unde să se poată monta eventuale spectacole în aer liber. Zona cu aparate de joacă va fi scoasă din centrul parcului și va primi o alveolă specială, se va păstra zona pentru aprovizionare auto a Teatrului și Operei, plus o linie de parcări destinată celor două instituții, între clădire și parc. „Asfaltul va fi înlocuit cu pavaje cu piatră, se vor face corecții de arbori și toaletări care să pună în evidență clădirea în care funcționează Teatrul și Opera Națională, iar pe lateralele zonei va fi plantată o perdea de vegetație mai înaltă. Bicicliștii vor avea și ei un traseu de trecere”, spunea atunci Guttmann.

Acum, după ce în media locală (gazetadecluj.ro) au apărut date potrivit cărora se vor tăia peste 40 de copaci din parcul Ștefan cel Mare, mai mulți activiști din Cluj au sesizat Actualdecluj.ro că practicile Primăriei de a tăia copaci maturi din centrul Clujului nu sunt cele mai de lăudat în actualul context al schimbărilor climatice când fiecare copac devine și mai important. „Se taie copaci nevaloroși pentru cei valoroși de la firma de casă a Primăriei. Râdem aici la Cluj de aceste practici, dar râdem pe banii noștri. Deci arhitecții sunt învățați la școală că vegetația spontană care a crescut zeci de ani e nevaloroasă ca s-o înlocuiască cu cea valoroasă crescută în pepiniere private. Un ecolog ar zice că nu e nicio diferență între un copac matur și unul din pepinieră în afara faptului că un copac cumpărat are o amprentă de carbon mai mare pentru că este transportat, plantat, poate să se prindă, trebuie să crească. Dacă ne gândim la panourile cu licheni pe care Primăria vrea să le cumpere cu bani grei putem să calculăm exact cât costă fiecare metru pătrat de verde tăiat”, au semnalat activiștii. Aceștia au mai completat că în cele ce urmează o să ajungem în centrul Clujului să vedem numai fațade de clădiri în timp ce ne bate soarele în cap și nu o să existe niciun colț de umbră.

Mircea Crăciun de la Eco Garden Construct îl lăuda recent pe primarul Emil Boc că a plantat cot la cot cu cei de la firmă copaci pe strada Napoca, arteră aflată în șantier de modernizare.

Tot în zona Pieței Avram Iancu, Primăria a mai tăiat castani de pe latura vestică a catedralei ortodoxe mitropolitane. Atunci instituția a motivat că cei 7 castani au fost atacați de paraziți și găunoși și au fost tăiați, mai ales că a existat și o cerere venită de la Arhiepiscopia Clujului Vadului și Feleacului care a sesizat administrația locală că respectivii castani sunt un pericol pentru trecătorii din zonă și a cerut îndepărtarea lor. În plus, castanii au fost la momentul respectiv (mai 2016) îndepărtați din piață de compania Coral Impex (în cadrul programului Adoptă un Spațiu Verde, aceasta ocupându-se de zona Pieței Avram Iancu), companie care are cu primăria și un contract privind aplicarea de tratamente fitosanitare arborilor din oraș.

DETALII AICI – Coral se ocupă și de tratarea celor 1600 de castani din Cluj: 

Arhitectul Szabolcs Guttmann rămas în echipa de proiectare cu K&K Studio de Proiectare a spus că acuzele sunt nejustificate, că nu s-au operat corecții de vegetație din rațiunea de a se cumpăra mai mulți copaci. Arhitectul a arătat că s-a lucrat și cu o firmă de peisagistică. „Este o intervenție absolut benefică pentru imaginea complexă pe care o are Teatrul Național dar și parcul. Astăzi suntem în fața unei situații nedorite în ceea ce privește punerea în valoare a unei clădiri istorice. Vegetația a crescut peste măsură în ceea ce privește anturajul imediat al Teatrului Național. Inițial astfel de clădiri erau cu elemente decorative vegetale joase, cu sau fără parteruri verzi înierbate în ideea punerii în valoare a tuturor detaliilor. Parcul s-a maturizat între timp, avem o vegetație frumoasă care a crescut, pe de altă parte și parazitară din cauza unor neîntrețineri. Ca într-o pădure. Ceea ce am făcut noi a fost punerea în valoare a clădirii pe de o parte și pe de altă parte a vegetației. Nu suntem de părere să fim extremiști și să defrișăm toată vegetația, cum ar spune comisia de monumente. Pop Virgil ar spne că trebuie numai iarbă pe lângă o clădire ca Teatrul Național. Noi suntem de părere că trebuie să punem în balanță fină clădirea istorică cu vegetația. De exemplu, la Sf. Mihail sunt brazi care acoperă total biserica. Am căutat copaci care ofere și umbră și vizibilitate corespunzătoare. Sper că va fi un proiect de cizelare a zonei”, a declarat Guttmann pentru Actualdecluj.ro.

Potrivit caietului de sarcini de modernizare contractat de Garden Center Group, în parcul Ștefan cel Mare se vor planta 34 de arțari noi, se va renunța la peste 30 de specii existente, se vor reloca peste 20 de copaci mai tineri și se vor planta și arbori de mici dimensiuni – 6 magnolii și 212 mp de arbuști târâtori.

N-o știai așa: când piața Avram Iancu era un parc imens, fără catedrală și teatru

Soarta copacului de Cluj: lăsat să fie distrus de „cancer” și molii ca să fie tăiat

Garden Center Grup a câștigat în 2016 contractul de întreținere a spațiilor verzi din Cluj, însă Primăria refuzase să încheie contracte subsecvente cu societatea, după ce Rosal Grup reușise să blocheze în instanță contractul respectiv. Pe fir intrase atunci Regia Primăriei care a primit lucrările de întreținere a zonelor verzi. Firma a amenințat Primăria că va cere despăgubiri și a reușit să se înțeleagă până la urmă cu municipalitatea. Prin alte firme din același grup a mai câștigat contracte cu Primăria, de exemplu cel privind gestionarea resturilor vegetale de la asociațiile de locatari etc.

În mai 2017, societatea Garden Center Grup deținută de Ionuț Olteanu, supranumit de media „părintele spațiilor verzi din Capitală” a cerut Primăriei să anuleze deciziile prin care a dat activitatea de întreținere a spațiilor verzi din Cluj propriei regii și să fie repusă în drepturi. Aceasta după ce instanța a casat sentința prin care Rosal Group (mare pierzătoare a contractului cu administrația clujeană) reușise să blocheze contractul încheiat în februarie 2016 de Primărie cu Garden Center Group.  Primăria promitea atunci că va lua o decizie sugerând chiar derularea în paralel a contactelor, mai ales că cel cu Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), susțineau oficialii Primăriei, implică și alte servicii care nu ar face obiectul contractului cu Garden Center Grup.

Spațiile verzi merg la regia primăriei. La prețuri cu aproape 40% mai mari, acuză firma care deținea contractul, acum suspendat prin grija Rosal

Firma “părintelui spațiilor verzi din Capitală” strânge cu ușa Primăria: a dat nelegal propriei regii activitatea de întreținere a spațiilor verzi

Instanțele clujene scot din Cluj firma părintelui spațiilor verzi din Capitală

 

2 comentarii

  1. nu mai dati citate ca apratinand societatii civile, spuneti clar numele persoanei respective, ca o persoana nu reprezinta societatea civila. E foarte bine ca se amenajeaza parcul Stefan cel Mare de specialisti.

  2. Foarte bine ca se modernizeaza parcul si se taie copacii imbatraniti si urati. Nu sunt de acord cu textul petitiei care dezinformeaza si nu prezinta informatii concrete din surse oficiale. O suspectez pe Dana Dragos, persoana care semneaza petitia, de rea credinta si dezinformare.

Lasa un raspuns pentru gicu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.