Se pregătesc temele de concurs pentru Parcul Est și parcul Bună Ziua
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 18, 2019 0 2110

Două contracte de câte 135.000 de lei au fost semnate de Primărie cu Ordinul Arhiecților pentru elaborarea unor teme de proiectare pentru două parcuri pe care municipalitatea le-a anunțat în oraș. Este vorba despre un parc care să deservescă cel mai haotic cartier al Clujului, Bună Ziua, dar și un altul care ar trebui să liniștească societatea civilă din Cluj care militează pentru refacerea Parcului Est în zona lacurilor din Gherogheni dar și pe riveranii nemulțumiți de Aquapark-ul propus de Primărie în locul pepinierei Becaș.
Primarul Emil Boc a anunțat pe Facebook în 1 iulie că Primăria vrea să facă două parcuri prin concurs de soluții, unul în Bună Ziua pe 7,8 hectare și celălalt în Gheorgheni, numit Parcul Est, pe o suprafață de peste 46 de hectare.
De atunci, Primăria a inițiat procedurile de contractare a serviciilor de consultanță din partea Ordinului Arhitecților pentru derularea competițiilor și pentru elaborarea temelor de concurs. Astfel, două contracte cu valori identice au fost încheiate la începutul lunii august pentru parcul Bună Ziua, respectiv Parcul Est, fiecare de 135.000 de euro.
Președinta Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania, Daniela Maier, a spus că, deocamdată nu s-a stabilit cine se va ocupa de cele două teme de concurs, dar nici calendarul pentru acceste concursuri. Directorul de dezvoltare din Primărie, Ovidiu Cîmpean, a declarat că în luna septembrie se va stabili exact cine vor fi arhitecții care vor scrie temele de concurs dar și care va fi calendarul pentru aceste concursuri.
Societatea civilă, dar și specialiști urbaniști au făcut ani în șir lobby pentru recrearea Parcul Est în jurul lacurilor din Gheorgheni și pe teritoriul pepinierei Becaș, singurele terenuri rămase neconstruite din celebrul parc comunist propus pentru Cluj în anii 60, întâi pe 140 ha, apoi recalibrat în anii 80 la 118 ha. După ce a aprobat un proiect de Aquapark în zonă și o bază sportivă pentru U Cluj în zona pepinierei, primul proiect fiind contestat de vecini, Primăria a anunțat că va face un concurs de soluții pentru crearea Parcul Est pe o suprafață de peste 46 de hectare. Ce temă va avea parcul Est, se va negocia de către oficiali ai Primăriei împreună cu arhitecții clujeni, apoi va fi lansată și o dezbatare publică pentru a se lua pulsul comunității.
Cert este că Primăria și-a asumat prin vot în Consiliul Local un Aquapark pe 10 hectare. Cu proiect plătit către Novelty, firma arhitectului Alexandru Palcău. Apoi, pe alte 4 hectare și-a mai asumat o bază sportivă (cu proiect incipient făcut de arhitectul Șerban Țigănaș grație prieteniei cu Ioan Ovidiu Sabău) pentru Universitatea Cluj (echipă ce nu a reușit să promoveze în Liga 1). Toate în Becaș.
Societatea civilă și riveranii au criticat intențiile primăriei de a amenaja Aquapark-ul în zona lacurilor și a pepinierei Becaș din Gheorgheni. Mai mulți specialiști au spus că zona e potrivită pentru amenajarea unui parc natural, cu intervenții minime asupra mediului. Având în vedere criticile, administrația a ținut să precizeze că Aquapark-ul face parte dintr-un master plan pentru un parc natural.
Consiliul Local n-a ținut cont de opoziția manifestată și a aprobat, la comanda lui Boc, Aquaparkul.
Detalii:
Scandal la primărie: clujeni contestă Aqua Park-ul lui Boc. Mesaje pentru stoparea investiției
Despre tema de concurs pentru Parcul Est, Ovidiu Cîmpean declarat pentru Actualdecluj.ro că nu exclude aqua parkul. La fel, primarul Emil Boc a spus nici că da, nici că ba, în ceea ce privește amenajarea unui Aquapark în respectiva zonă, ci doar că dezbaterile din cadrul concursului și specialișrii vor indica cea mai optimă variantă.
În ceea ce privește parcul dorit în Bună Ziua, cel mai hotic cartier permis de Primărie să se dezvolte începând cu anii 2000 în oraș – fără parcuri sau trotuare – Boc a anunțat că acesta urmează să se facă pe un teren de 7,8 hectare, tot din zona Becaș. Consilierii locali au avizat deja propunerea. Inițial, concultanții angajați de municipalitate au identificat 6 posibile zone pentru amenajarea unui parc „Zona „G. Moisil”, Zona „ K. Lajos”, Zona „M. Sorescu”, Zona „C. Negri – A. Graur”, Zona „St. Luchian – G.Constantinescu”, Zona „Becaș. În urma analizei comparative a zonelor, realizată pe baza urmărtoarelor criterii: aportul la cantitatea de spațiu verde, gradul de deservire, accesibilitate, costul investitiei și viabilitatea terenului, varianta recomandată de către proiectant este Zona Becaș”, a scris Boc pe Facebook.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Campanie pentru strângerea de haine uzate la Electric Castle/Se poate dona îmbrăcăminte doar în București, Sibiu și Constanța/ Din haine vor fi făcute obiecte decorative și de mobilier
mart. 18, 2025 0
-
Emil Boc îl pune la punct pe dezvoltatorul imobiliar Dorin Bob care a spus că metroul se face degeaba la Cluj: „Pe logica lui Bob, nici Primăria nu trebuia să îi aprobe ultima clădire de apartamente”
mart. 18, 2025 2