Închide

Război în urbanismul din comuna Baciu: Cei de la case vor să desființeze un loc de joacă amenajat de Primărie pentru cei de la blocuri

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - sept. 08, 2019 5 2772

Primăria din comuna Baciu a făcut orar special de funcționare pentru un loc de joacă de 380 de mp amenajat de instituție în decembrie 2017 pentru a deservi zecile de familii mutate în blocurile construite pe deal, în localitate. Doi riverani au dat în judecată Primăria și cer desființarea acestui loc de joacă, iar soluția este una de compromis, spune primarul comunei. Părinții copiilor care folosesc acest spațiu, singurul existent în zonă, spun că este revoltător să limitezi accesul în acest loc și sunt și mai supărați pe cei care vor să le ia singura zonă unde pot să își ducă copiii la joacă.

Locul de joacă de pe strada Neptun are 380 mp, teren pus la dispozitie Primăriei de investitori din zonă (pentru ca aceștia să își ridice blocuri) și a fost inaugurat la mijlocul lunii decembrie 2017. El este amplasat în zona caselor înșiruite de pe deal, a bisericii și deservește toate zecile de blocuri din zonă, construite și ele pe un deal din comuna Baciu.

Locul de joacă are, începând de luna aceasta, un program de funcționare afișat pe gard de Primărie. Orarul este: Luni-Sâmbătă 9.00-12.00, 16.00-18.00, Duminica, între 14.00-18.00. Există pe plăcuță și un regulament potrivit căruia e interzis jocul cu mingea în parc, accesul cu biciclete și trotinete sau deteriorarea mobilierului de joacă.

Fiind și așa un spațiu mult prea mic pentru a face față numărului de copii din zonă, cu noul orar restrictiv în față, părinții spun că sunt bătaia de joc a Primăriei și că este inadmisibil să fie obligați să își ducă copiii după program într-un astfel de spațiu. „S-a zvonit că se va închide acest loc de joacă deoarece cei de la case fac presiuni la Primărie. Sunt tabere. E și biserica. Apoi sunt ceilalți care l-au făcut și amenajat, fostul primar, consilieri. Chiar și așa, fiind singurul loc de joacă din această zonă unde se construiește în continuare și unde locuiesc zeci de familii, nu se poate să fim obligați să nu îl mai folosim. Sau să fim trimiși în Cluj-Napoca să ne ducem copiii la joacă”, s-au plâns părinții.

Viceprimarul din Baciu, Balazs Janos, care a preluat prerogativele primarului Ioan Mureșan, odată cu suspendarea acestuia din funcție, spune că locul de joacă are o situație mai aparte. De aceea, explică Balazs, din această lună locul de joacă are un program de funcționare afișat de luna aceasta, fiind vorba despre o soluție de compromis pe care primăria a găsit-o după ce doi riverani de la casele înșiruite de pe deal au dat în judecată instituția și au cerut desființarea locului de joacă.

„Noi nu intenționăm decât să aplanăm conflictul cu cei supărați pe zgomotul din acest loc de joacă. Am făcut și afișat un orar restrictiv. Chiar duminica am pus un orar care să nu interfereze cu slujba de la biserică și pe timpul acesteia să fie închis. Avem două familii mai vocale care se plâng de nivelul de zgomot. Nici ei, nici noi nu am făcut măsurători. Avem un proces în curs. Putem să mai înălțăm gardul, dacă sunt așa de supărați cei de pe strada Galaxiei. Noi suntem deschiși să negociem și să împăcăm pe toată lumea. Sunt însă unii care nu vor să negocieze sub nici o formă. În momentul de față căutăm și alte variante pentru amenajarea de spații de joacă pentru locuitorii de la blocuri. Nu avem deocamdată o soluție, dar vom avea”, a explicat pentru Actualdelcluj.ro Balazs Janos.

Olimpiu Mircea Lucaciu (angajat la Direcția Sanitar Veterinară și riveran) și Ion Farmaciuc au dat în judecată în luna ianuarie 2019 Primăria din Baciu pentru a desființa locul de joacă de pe strada Neptun. Ei au solicitat și o ordonanță președințială, însă li s-a respins cererea. Procesul este pe rol, următorul termen fiind la finalul acestei luni.

Ioan Farmaciuc a declarat pentru Actualdelcuj.ro că respectivul loc de joacă funcționează lângă geamurile casei sale și că de doi ani de când acesta e folosit, familia sa nu mai are liniște. În plus, a spus acesta, Primăria ar fi executat ilegal un gard pe limita de proprietate, gard în gard cu propritatea sa, înalt de 1,5 metri. „Pe acest teren, cel de la care am cumpărat casele, ne-a informat că va deservi ca locuri de parcare pentru poroprietățile noastre. Apoi s-a schimbat destinația și terenul a fost donat Primăriei care a făcut loc de joacă iar noi am fost obligați să ne parcăm mașinile în curte. Știți că cei de la blocurile din zonă au strâns semnături ca să nu le facă Primăria un loc de joacă în curtea blocului. Păi și atunci de ce să îl pună la mine sub geam? Este prost amplasat acest loc. Nu am de ce suporta eu până la 11-12 noaptea gălăgia din acest spațiu. Fericirea cuiva nu se poate întemeia pe nefericirea altcuiva. Să vină oricine să vadă ce trebuie să suport eu de doi ani de zile și apoi să vedem dacă mai zic că sunt nebun. Gălăgie, mizerie aruncată la mine în curte, cei care se urcă pe tobogan se văd de la geamurile casei mele”, a spus riveranul.

Acesta, chestionat fiind, a spus că și el are doi copii dar că aceșta nu merg în locul de joacă pentru că au toate facilitățile în curtea casei. „Să își ia acasă cine dorește acest loc de joacă. Părinții să își ducă copiii în Cluj-Napoca, în Gheorgheni, cum i-am dus și eu”, a adăugat rezidentul de pe Galaxiei. Farmaciuc a mai spus că lucrurile au degenerat și că familia îi  este persecutată de ceilalți localnici, ajungându-se chiar până la chestiuni grave. „Mi-am montat camere de supraveghere. Chem poliția locală de fiecare dată când se aruncă gunoi la mine în curte. Copilul meu este cu capul spart. Dar nu o să mă opresc pentru că, cum am spus, nu am de ce suporta eu situația. Primarul a făcut locul de joacă pentru voturile celor de la blocuri care sunt mulți dar nu trebuia să îl pună lângă geamul meu. Sunt supărat și pe investitorul de la care am cumpărat deoarece ne-a mințit”, a mai spus Farmaciuc.

 

 

 

c

5 comentarii

  1. reclamantul are dreptate. nu este vorba de zeci ci de sute dw familii ale caror copii folosesc acel teren de joaca. Trist este ca, niciun “revoltat” nu sa gandit inainte de a se muta acolo ca, nu exista terenuri pentru joaca sau un parc. Terenul de joaca despre care se vorbeste este mereu murdar si vandalizat inca din primele saptamani de la darea sa in folosinta. Cea mai buna solutie ar fi mutarea acesteia intr-un loc deschis si mai mare. Nici un om normal nu ar vrea sa locuiasca la 2-3 m de acela.

  2. Parerea mea deasupra bisericii e teren destul sper sa nu se mai construiască in sus. DAR S AR PUTEA FACE UN TEREN DE JOACA DUBLU SAU CHIAR TRIPLU CA SPATIU .SUNT FOARTE MULTI COPIII SI CHIAR LOCUL ASTA E TARE MICUT.SA SE SPRIJINE COPII SI FAMILIE CU COPIII .NATALITATEA E IN SCADERE SI COPIII SUNT O BOGATIE PT VIITOR. SI INCA CEVA DE CE PROGRAM PANA LA 18 cel puțin pana la 20 ca inainte nimeni nu doarme

  3. Am mai scris dar se vede ca nu a ramas imprimat.Locul acesta de joaca e tare micut.Deasupra bisericii ortodoxe s ar putea construi un parc ca suprafata dubla sau tripla cat de mult se poate.Aici sunt familii tinere cu copii care trebuie sprijiniti.Oricum natalitatea a scazut.si trebuie sa se sprijine copiii ca sunt oo comoara pt viitorul nostru.Apropo nu intaleg programul baram până la 20 s ar putea face ca nimeni nu doarme inainte de 20

  4. Propun ca in locul acelui parc sa se faca o cladire,si acolo sa putem merge cu copii la diverse activitati cum ar fi:pictura ,dans, limba engleza,sau alte activitati educative

Lasa un raspuns pentru Mari

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.