Închide

Raid al polițiștilor la taximetriștii din aeroport; ce au descoperit

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 25, 2017 1 1350

Încă un raid al polițiștilor în aeroportul din Cluj, într-un desant care a urmărit taximetriștii din toate aeroporturile internaționale importante din țară.

Polițiștii au puricat taximetriștii care-și fac activitatea în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi. În doar 2 ore, au fost verificate aproape 200 de autoturisme, au fost aplicate 125 de amenzi, un permis a fost reţinut iar 11 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Dintre sancţiunile aplicate, 98 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și alte 21 pentru încălcarea prevederilor legii taximetriei. „Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru siguranţa transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare”, precizează polițiștii.

Controlul a avut loc în urmă cu câteva zile în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi și a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, dar şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru adi