Închide

Plimbatul câinilor în Cluj a ajuns o corvoadă, stăpânii se plâng. “Unde să-i mai plimbăm, riscăm amenzi peste tot!”

ActualitateTop News by Luminiţa Silea - apr. 26, 2014 2 2200

Prevederile locale după care primăria tratează câinii şi stăpânii  sunt învechite şi contradictorii, sustine o clujeancă care locuiește în Plopilor și cere anularea acestora.

foto:stopabandonului.ro

foto:stopabandonului.ro

Primăria taie amenzi pentru cei care plimbă câinii în zone neautorizate, dar nu oferă spaţii potrivite în acest sens. Instituţia a mai încercat să reglementeze situaţia animalelor de companie în 2010, însă instanţele clujene au clasificat hotărârea în afara legii şi au anulat-o. Minodora Fritea, cea care conduce poliţia locală, susţine că se lucrează la un nou regulament pentru câinii cu stăpân din oraş.

O clujeancă care locuiește în Plopilor solicită Primăriei anularea prevederilor ce reglementează plimbatul câinilor în Cluj-Napoca. Potrivit Liviei Doica, acestea sunt contradictorii și limitează plimbarea câinilor în zonele verzi din cartiere, iar stăpânii patrupedelor nu primesc, în schimb, o alternativă. Este vorba despre cele două hotărâri intrate în vigoare în 1996 , respectiv 2001, care stabilesc condițiile în care câinii pot fi crescuți și plimbați în oraș.

„Avem unii vecini care îmi bat obrazul că intru cu câinele pe spaţiul verde unde a apărut tăbliţa cu  interzis. Ei sunt pensionari şi nu au altă treabă decât să se uite pe geam şi să fie buni cetăţeni”, a afirmat clujeanca  în sesizarea adresată primăriei. Aceasta a adăugat că în aceste condiţii este necesar un regulament clar, pe care să-l cunoască toată lumea şi care să ofere condiţii şi pentru proprietarii de câini, dar şi pentru ceilalţi locatari de la bloc.

 

Plângerea prealabilă formulată de Doica va fi supusă atenţiei consilierilor locali la şedinţa ordinară de joi. Recomandarea  Direcţiei Poliţiei Locale este ca plângerea să fie respinsă, deoarece motivele invocate ţin de interpretarea cadrului legal. Şeful structurii, Minodara Fritea,  a menţionat că se lucrează în prezent la un nou regulament pentru câinii cu stăpân din oraş.

Administraţia locală a mai încercat să reglementeze situaţia câinilor cu stăpân în 2010, când a impus sancţiuni drastice şi a limitat numărul de animale care pot fi crescute la bloc (maxim două pisici şi maxim doi câini, cu acordul asociaţiei de locatari). Asociaţia „Arca lui Noe”, dar şi alte persoane au atacat în instanţă decizia primăriei, pe motiv că este peste cadrul legal din România iar instanţele au fost de acord şi au dispus anularea respectivei hotărâri. Reprezentanții asociaţiei pentru protecţia animalelor au susținut că hotărârea primăriei descurajează adopţia câinilor comunitari pentru care s-a militat în ultimii ani, organizând campanii de adopţie.

Primăria a motivat în 2010 necesitatea adoptării respectivei hotărâri după un caz de pe strada Viile Nădășel, unde o femeie, Rozalia Prack,  a crescut într-o curte peste 100 de câini și pisici, spre disperarea vecinilor. Numai că instituţia nu a rezolvat nici cazul de pe Viile Nădăşel, deși a pornit un proces în Instanță. În 2012, Rozalia a murit într-un incendiu , la fel ca și animalele sale.

În ceea ce îi priveşte pe câinii cu stăpân, echilibrul între proprietari şi clujenii nemulţumiţi este menţinut cu sancţini de către primărie. În vara anului trecut, instituţia anunţa că a dat 41 de amenzi în valoare de peste 1500 de lei pentru clujenii care îşi plimbau câinii în locuri neautorizate – de la parcul central, la parcurile de cartier. Tot anul trecut, presa locală titra că numărul clujenilor muşcaţi de câini a crescut şi cita specialişti care menţionau că agresivitatea canină vine după ce proprietarii, în lipsa spaţiilor de plimbare, îşi ţin patrupedele de la bloc în casă sau prea mult în lesă.

Malul Someşului, loc de plimbat câini

 Butuza Adorian sesiza în 2012 pe site-ul domnuleprimar.ro că obişnuieşte să alerge pe malul Someşului în zona parcului Rozelor şi a pistelor de biciclete amenajate, spunând că a fost atacat de câini pe care stăpânii îi plimbau fără lesă sau botniţă şi cerea primăriei să ia măsuri.

El solicita delimitarea zonelor pentru câini de cele pistonale. Malul Someşului este un loc legal pentru plimbat câini, agreat de posesorii de patrupede. Instituţia i-a răspuns că a dat amenzi, după care  poliţiştii locali au monitorizat zona timp de o lună. Un alt clujean, proprietar de câini, Adi,  spune pe acelaşi site că e la fel de nemulţumit pentru că bicicliştii care circulă pe malul Someşului lovesc câinii şi că proprietarii nu au alte alternative de spaţii verzi unde să iasă cu aminalele.

“Domnule primar, pentru a evita aceste situaţii vă rugăm să delimitaţi spaţiile pentru câini cu gard corespunzător, cum scrie în lege, înainte să amendaţi oamenii. Niciun loc de plimbat câinii din Cluj-Napoca nu este îngrădit aşa cum scrie în lege că ar trebui să fie, iar multe dintre ele nici nu mai există”, spunea şi Ana G.

 

Pădurea Făget plină de vânători care împuşcă câini şi aberaţia cu parcurile

 

Un alt spaţiu de pe lista primăriei, Pădurea Făget, speria acum câţiva ani clujenii proprietari de câini din cauza vânătorilor care s-au apucat să împuşte patrupede fără stâpân. Clujenii au mai sesizat pe un forum de discuţii, invocând prevederi legale, că este inadmisibil şi ilegal să interzici accesul cu câini de companie în parcurile publice. “Proprietarii de animale sunt discriminaţi”, spuneau aceştia.

Să nu uităm că în CLuj-Napoca, după ce primăria a amenajat un parc-pădure de câteva hectare pe un teren din zona Gheorghe Dima,  a interzis accesul cu animale de companie în acest parc. Ca să nu fie discuţii, a invocat consultarea a 100 de clujeni din zona Zorilor, din care peste jumătate s-au opus plimbării câinilor.

 

 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare