Închide

Pleacă Șumudică de la CFR? Antrenorul nu și-a menajat deloc jucătorii după umilința din Serbia

SportTop News by Actual de Cluj - aug. 18, 2021 3 227

Marius Șumudică e primul în Liga 1, dar s-a făcut de râs în cupele europene. Patronul Neluțu Varga visa la o calificare în grupele Ligii Campionilor, iar acum CFR e aproape eliminată și din Europa League, unde a fost învinsă cu 4-0 de Steaua Roșie, în play-off. Returul e programat pe 26 august la Cluj, dar numai o minune o mai poate salva pe campioana României.

Altădată recunoscută pentru organizarea defensivă, CFR Cluj s-a întrecut în greșeli la Belgrad. Șumudică și-a atacat fotbaliștii, iar conducerea clubului ar putea să se despartă de antrenor.

„Sper ca jucătorii mei să trăiască aceeași umilință, aceeași stare sufletească pe care o trăiesc acum. În prima repriză au ajuns de două ori la noi în careu și am primit două goluri, iar în a doua le-am făcut cadou alte două goluri. Dacă astea trebuie antrenate și sunt greșeli de antrenor, mi le asum. În momentele în care încercam să echilibrăm partida, venea câte un pumn, îl simțeam.

Începem practic de la 0-1, în condițiile în care le-am transmis că primul sfert de oră este foarte important. Apoi, în a doua repriză, am luat două goluri de cascadorii râsului. N-am văzut în toată cariera mea astfel de goluri, nici când antrenam în Divizia C.

Trebuie să spunem adevărul, de fiecare dată am avut tăria să recunosc când am greșit, dar de data asta cred că ar fi trebuit să fie 6-7 jucători lângă mine, aici, să vă explice ei ce s-a întâmplat. Ar trebui să le fie rușine de acest Petrila, un copil de 19 ani care și-a dorit foarte mult astăzi Când faci cadou în astfel de meciuri, îl pui sub brăduleț și îi pui și fundiță, ce să fac eu de pe margine? Să iau pistol, să-l împușc pe ăla când scapă pe contraatac? Dacă aș avea ca la FIFA, pe Play Station, să mă joc cu alea, aș încerca să fac ceva de pe bancă. Asta nu mai pot să o antrenez, vine minge din corner, iar Ivanic marchează fără ca măcar să sară, deși aveam marcaj om la om. Ce să fac, să intru eu să sar la cap cu Ivanic? Nu pot. Nu mai pot să mai înghit, am înghițit destul. Nu mai pot. La Banja Luka ajung două mingi centrate în careu și luăm două goluri. Astăzi, Steaua Roșie ajunge de două ori în careu pe greșelile noastre și ne dau două goluri. În a doua repriză am crezut că a venit Crăciunul. Să-și asume fiecare ce greșește. Când am jucat cu 3 fundași centrali, m-a terminat o țară întreagă. Acum am jucat sistemul în care ei se simt cel mai bine și ce să fac, tot Șumudică e vinovat?  Anii trecuți jucau Burcă, Vinicius, era Bordeianu în fața apărării, Djokovic. Eu improvizez, Bouhenna și Chipciu s-au accidentat, Păun a luat cartonaș roșu. Cu cine să joc, să o aduc pe mama să o bag în teren?”, a spus Marius Șumudică.

 

3 comentarii

  1. & Capitalismul românesc a reușit să producă după 1989 și ,,patroni îmbibați de fotbal” , pe lângă alți specialiști, ? Șumudică, după plecările voluntare ale lui Dan Petrescu și Eduard Iordănescu s-a băgat și el să-și ia ,,ponoasele” din „treaba lu’ „, Varga, a lu’ Dîncu, Burleanu, Ioanițoaia, Mircea Lucescu, Gheorghe Becali, Anghel Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Cornel Dinu, Iuliu Mureșan , urmăriți probabil și de resentimentele lui Paszkany , ?

Lasa un raspuns pentru ??????