Închide

Petrescu, după 1-0 cu FCSB: „Dacă jucăm așa nu terminăm în primele 3. Pierdem 7 meciuri la rând. N-am văzut echipa asta așa slabă de când sunt eu!”

SportTop News by Actual de Cluj - iun. 14, 2020 1 235

Deși a ajuns lider cu un avans de 7 puncte față de urmăritoare, Dan Petrescu a certat pe toată lumea după 1-0 cu FCSB.

„Singurul lucru pozitiv e rezultatul. Sunt foarte nemulțumit de toți jucătorii și de mine. Nu am pregătit bine acest meci. Cred că meciul amical cu Gaz Metan (n.r. câștigat 6-1), în care am jucat ca Barcelona și trebuia să fie 10-0, ne-a adormit pe toți. Dacă nu era Arlauskis, astăzi pierdeam cu 5-2! De când sunt eu la CFR, FCSB nu a avut mai mult de o ocazie. Eu n-am văzut echipa asta atât de slabă, de când antrenez la Cluj! Astăzi toți jucătorii au fost sub nivel din punct de vedere fizic, poate am greșit, poate i-am antrenat prea mult. FCSB a fost mai proaspătă, jucătorii lor mai buni”, a declarat Dan Petrescu la Look.

„Dacă jucăm așa nu terminăm în primele 3. Pierdem 7 meciuri la rând. Nici nu dorm la noapte, n-am înțeles nimic din meciul ăsta. N-am văzut echipa asta așa slabă de când sunt eu. Nu ne-a dominat nimeni așa, cu Sevilla, Lazio, Celtic, am jucat de la egal la egal. FCSB are jucători extraoridinari, care se pot vinde pe 15 milioane de euro. Eu sunt foarte îngrijorat. N-am crezut că statut de dimineața până seara la stadion poate să aibă un astfel de rezultat”, a adăugat antrenorul campioanei.

Un comentariu