Închide

Pericol public: un bărbat din județul Cluj a fost prins cu alcoolemie record. Nici n-a putut sufla în fiolă

Actualitate by Catalin Suciu - sept. 28, 2018 1 246

Un bărbat din comuna Cuzdrioara, județul Cluj, a fost prins la volan cu o alcoolemie de 3,00g /l alcool pur în sânge, aproape de comă alcoolică. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. aaa

La data de 27 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui conducător auto care a fost depistat în trafic sub influența alcoolului și avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Cuzdrioara, a fost depistat la data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, de către poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, circulând pe raza localității de domiciliu.

Bărbatul emana halenă alcoolică, iar pentru a stabili concentrația de alcool în sânge a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, acesta nereușind să efectueze testarea cu aparatul etilotest. Rezultatele de laborator au indicat faptul că bărbatul avea o îmbibație alcoolică de peste 3,00 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

În cursul zilei de azi, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru Mihai

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.