Închide

Patru cazuri de coronavirus într-un colegiu din Cluj, prefectul cere anchetă. ”Nu e acceptabil”

Educaţie by Mihai Prodan - sept. 24, 2020 1 1124

Probleme la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Cluj-Napoca unde directorul Valentin Oros spune că a recomandat profesorilor să mute cursurile online, fără a avea avizul organelor abilitate, după ce patru elevi au fost depistați cu infecție cu coronavirus, dintre care trei în aceeași clasă.

Cele două clase cu cazuri de infecție au suspendat cursurile fizic pentru 14 zile iar dacă numărul crește întreaga școală ar putea fi închisă iar cursurile ar putea fi mutate online. Oricum vineri, luni și marți școala va desfășura doar cursuri online, ca toate școlile din Cluj, din cauza alegerilor locale. Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Mircea Abrudean, spune că a cerut Inspectoratului Școlar Județean o anchetă și luarea de măsuri disciplinare. ”Decizia sau recomandarea de a trimite toți copiii acasă, dacă a existat, s a luat fără avizul organismelor abilitate în acest sens și am solicitat deja ÎȘJ Cluj o anchetă în acest sens și luarea de măsuri disciplinare. Nu e acceptabil că în astfel de situații să se ia măsuri în nume personal, fără a se respecta prevederile legale în vigoare”, spune el.

Directorul Oros spune că a făcut o recomandare profesorilor și diriginților, ”noi am recomandat copiilor, prin intermediul diriginților și părinților, dacă pot să stea online. Noi profesorii am venit la școală, și copiii care au venit sunt cu profesorii. Era vorba de două clase cu copii depistați opzitiv și clasele respecitive intră 14 zile în predare online. Pentru celelalte clase am ținut legătura permanent cu diriginții și părinții și am recomandat dacă se poate mai ales la clasele mari să fie organizate online cursurile”.

Un comentariu

  1. Instructiunile de la Comitetul Judetean nu prevad toate situatiile. Ce scandal ar fi fost daca ar fi mers la scoala toti copiii, in situatia in care isi scrisesera pe grupuri despre situatia aparuta!
    Declaratiile acestea emotionale nu fac decat sa dea apa la moara revoltatilor anti masuri de siguranta si sa creasca neincrederea in autoritati.

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.