Închide

Parchezi pe locuri rezervate persoanelor cu handicap? De sâmbătă riști o amendă de 10.000 de lei

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - iul. 24, 2020 1 1884

Noile modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități, se arată într-o lege care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Legea nr. 145/2020, ale cărei prevederi se aplică de sâmbătă, stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv, scrie Avocatnet.ro, citat de hotnews.
Până acum, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.
Potrivit Legii nr. 145/2020, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

Un comentariu

  1. Interesant ca ati pus poza cu parkingul din Unirii, unde nu este nici un loc de parcare pentru persoane cu dizabilitati. Poate ar trebui sa analizam putin si cum arata aceste parcari de pe strazile din centrul orasului si sa vedem daca persoanele cu dizabilitati chiar se pot folosi de ele, sau sunt numai niste locuri obisnuite vopsite cu albastru. Vreau sa amintesc faptul ca un loc de parcare pentru persoane cu dizabilitati ar trebui sa aiba latimea de macar 3.50 m, pentru a permite deschiderea la maxim a portierei, asamblarea scaunului si transferarea in scaun… ca sa nu mai vorbim de faptul ca ar trebui sa ajunga in siguranta de la locul de parcare pe trotuar (fara borduri, sau cu borduri tesite corect). Poate ca e bine venita si amenda aceasta mai drastica, dar pentru o integrare in societate a persoanelor cu dizabilitati e nevoie de considerabil mai mult.

Articole similare