Închide

Pădurea de blocuri din pădurea de aluni. Mai sus de Donath Park se pregătesc blocuri cu 4 etaje și peste 500 de apartamente păstorite chiar de cel care face PUG-ul Floreștiului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mai 25, 2020 2 12306

Mai sus de Donath Park, pe deal, se mai face un cartier de blocuri. Peste 500 de apartamente. Un număr dublu de mașini, dăcă judecăm după trendul actual potrivit căruia o familie deține cel puțin două mașini. Noua dezvoltare imobiliară cu blocuri de patru etaje se va face pe deal, în locul unei păduri de aluni, deasupra celei mai criticate zone dezvoltate în ultimii ani, Donath Park, comuna Florești. Ironic, ar fi mai bine acum, având în vedere că înainte de criza din 2008 în aceeași zonă s-au autorizat blocuri cu zece etaje. Mai jos erau propuneri și de 25 de etaje acceptate.

Arhitectul Radu Spânu, fost arhitect șef al Județului, cel care face de 8 ani și noul PUG al comunei Florești (actualul e expirat) și cel care păstorește Planul Urbanistic Zonal (semnat de fiul său Călin Spânu) pentru viitorul ansamblu  amplasat în comuna Florești, Dealul de Jos, Zonele 1, 2, 3 și 4 spune că acesta este trendul de dezvoltare din zonă, cu blocuri. Toate au zone de joacă, spații verzi, iar traficul va fi descărcat, mai ales că se face centura metropolitană la care ar fi prevăzută și racordarea acestei zone, Donath Park, mai spune Spânu. Despre pădurea de aluni, el spune că în acte nu există și că era un fel de vegetație spontană, iar proprietarii au făcut toate diligențele legale pentru a curăța amplasamentul.

Mai mult, Spânu spune că e o dezvoltare firească, urbană, mai ales după ce la poalele Someșului s-a acceptat un turn cu 40 de etaje.

„S-a tăiat pădurea de aluni. Nu poate să nu te revolte situația. Deasupra „centurii” Donath – Florești, peste drum de latura pădurii Hoia-Baciu s-a amenajat un drum și s-au tăiat copacii ca să se pregătească, probabil, o nouă dezvoltare imobiliară. S-au făcut împrejmuriri, ceea ce te trimite cu gândul că e teren privat. Dar chiar și așa, pădurea de aluni exista de ani de zile. 30-40 de ani. chiar mai mult. E o zonă în care cei care s-au născut în cartierul Grigorescu o cunosc și și-au petrecut copilăria pe aceste dealuri, acum pline de blocuri. Întâi s-a făcut Donat Park, apoi, mai sus, probabil se vor face noi dezvoltări”, au semnalat situația dealurilor din Florești, învecinate cu cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca, mai mulți amatori de plimbare care au explorat zona în timpul pandemiei de Coronavirus.

Păduricea rasă se situa deasupra celei mai haotice și criticate dezvoltări imobiliare din ultimii ani. Cea care a luat numele unei străzi din cartierul Grigorescu, Donath, și a devenit Donath Park pentru ca investitorul să vândă mai bine dar care în realitate e un deal din comuna Florești pe care s-a permis construirea de blocuri. Prin această dezvoltare e direcționat tot traficul din comună după redeschiderea unui culoar de circulație (așa numita centură de nord a Floreștiului) prin asfaltarea unor drumuri existente de pământ de pe dealuri, ca alternativă de accesare a orașului pentru cei peste 50.000 de locuitori care se blocau pe drumul național dintre comună și municipiu, cel mai aglomerat din România. De la 2 blocuri și câteva case cuplate pe deal, lângă oraș s-au construit peste 30 de blocuri. Și se mai construiește.

Mai sus de Donath Park, pe amplasamentul unde clujenii sesizau că au dispărut deja alunii pe care îi știau din copilărie, se pregătește o nouă dezvoltare imobiliară cu blocuri cu patru etaje. Pe un teritoriu de 4 hectare sunt propuse peste 500 de noi apartamente.

Este vorba despre reactualizarea unui P.U.Z. aprobat prin HCL Consiliul Local din Florești cu nr. 149 din 02.07.2008 prin care se propune un ansamblu de locuințe colective, racorduri și branșamente la utilități” situat ca amplasat în comuna Florești, Dealul de Jos, Zonele 1, 2, 3 și 4, județul Cluj. Beneficiarii documentației sunt Nicoleta Neag și Eugenia Neag prin societatea  REGAL DESIGN CONSTRUCT.

Șefa Agenției de Mediu Liana Mureșan a semnat în aprilie 2019 o decizie prin care s-a stabilit că nu e nevoie de evaluare de mediu și a decis că PUZ-ul din Florești se va supune adoptării fără aviz de mediu. Documentele de la dosar datau din 2012, respectiv 2016, în cazul avizelor de la Garda Forestieră și de la Direcția Silvică.

Pe 4 hectare de teren se propun blocuri cu parter patru etaje. Circulația s-ar face pe un drum tăiat care pornește din zona Donath Park, în sus spre noul deal de dezvoltare. Potrivit PUZ-ului, terenul este situat în intravilanul localității, la limita dintre UAT Florești și UAT Cluj-Napoca, în vecinătatea cartierului Donath Park.

Zona cuprinde 7 parcele de teren care au categoria de folosință a terenului ca pășune. Proiectantul arată că  zona a cunoscut o dezvoltare în segmentul rezidențial, mai ales în partea de sud a amplasamentului, prin apariția mai multor imobile de locuințe colective și că circulațiile se vor face dinspre prelungirea străzii Donath, fără trotuare și cu două benzi de circulație situată în Cluj-Napoca.

„Accesul se face dinspre strada Donath (din direcția sud și dinspre drumul de coastă din direcția nord). Drumul prevăzut va fi tot cu lățimea de 9 m (pentru realizarea lui se va dezmembra porțiunea aferentă parcelelor studiate). Se vor moderniza și lăți cele două drumuri publice de la mijlocul zonei studiate (până la o
ampriză de 9 m). Parcări: se prevăd 350 în subsolul și demisolul clădirilor și 170 de parcari pe sol. Circulații pietonale: se prevăd trotuare și accese pietonale amenajate, precum și alei pietonale de incintă. În incintă se vor amenaja spații verzi, grădini și se vor amplasa arbori decorativi”, arată proiectanții.

Arhitectul Radu Spânu, fost arhitect șef al Județului, cel care face de 8 ani și noul PUG al comunei Florești (actualul e expirat) și cel care păstorește Planul Urbanistic Zonal (semnat de fiul său, arhitectul Călin Spânu) pentru viitorul ansamblu  amplasat în comuna Florești, Dealul de Jos, Zonele 1, 2, 3 și 4, spune că acesta este trendul de dezvoltare din zonă, cu blocuri. Toate au zone de joacă, spații verzi, iar traficul va fi descărcat, mai ales că se face centura metropolitană la care ar fi prevăzută și racordarea acestei zone, Donath Park, mai spune Spânu. Despre pădurea de aluni, el spune că în acte nu există și că era un fel de vegetație spontană, iar proprietarii au făcut toate diligențele legale pentru a curăța amplasamentul.

(Sursă PUZ Dealul de Jos, Donath Park)

„În propunerea de dezvoltare a zonei Donath Park s-a stabilit că aici se vor construi blocuri P+4. Deja s-au construit foarte multe. Sunt niște PUZ-uri deja aprobate în 2008. În condițiile în care la baza dealului se face un turn cu 40 de etaje, atunci despre ce vorbim? Acesta este trendul de dezvoltare. Nu eu mă ocup de documentația de urbanism de deasupra Donath Park, ci fiul meu. Cunosc ducumentația. Nu putem vorbi că acolo era o pădure, ci un fel de vegetație invazivă s-a dezvoltat pe acest teritoriu. Proprietarii terenului au făcut toate formele legale și demersurile pentru eliberarea amplasamentului. În ceea ce privește traficul sau eventualele critici, Centura Metropolitană va descărca traficul din această zonă. Sunt prevăzute rute de legătură, dincolo de Someș și pentru Cluj-Napoca și pentru Florești”, a mai spus Spânu.

Spânu a confirmat că se ocupă în continuare de PUG-ul nou al comunei Florești, dar a spus că el este întârziat deoarece au trebuit introduse noile trasee și celelalte variante de trafic și legătură care presupun avize și parcurgerea unor etape birocratice. „În ceea ce privește zona spre Someș, în PUG-ul Florești ea va fi una pentru vile P+1 sau P+2. Există o râcă formată pe Florești, dar aceasta este tendința dezvoltării metropolitane de aici, la Apahida este la fel, de a se continua cu o dezvoltare de tip urban. În noul PUG vom limita acestă zonă. Rămân blocurile deja aprobate prin PUZ-uri și restul vor fi construcții de tip vile. În PUZ există dotări pentru fiecare dezvoltare, locuri de joacă, spații verzi, accese”, a mai spus Spânu. Arhitectul a mai spus că, deocamdată, nu există autorizații de construire eliberate în cadrul respectivului PUZ. Deocamdată nu apare niciun aviz nici de la Primăria Florești.

(foto din 2019)

(foto din 2020, mai, cu roșu și galben e marcat amplasamentul viitorului ansamblu imobiliar și al fostei păduri de aluni)

(foto din martie 2020, cu zona păduricii de aluni)

Din aria protejată Natura 2000 din Hoia ajungi direct, pe poteca Pițigoiului, la zona unde s-au tăiat copacii și s-a pregătit viitoarea dezvoltare imobiliară.


PUZ-ul de pe Dealul de Jos a primit aviz negativ de la Consiliul Județean, după ce a fost supus atenției specialiștilor instituției de câteva ori. Consiliul Județean a cerut, prin comisia de urbanism, ca în această zonă să se dezvolte locuințe de tip vile.

Înainte de criza din 2008, în zona Donath Park au fost propuse și acceptate blocuri de 25 de etaje. Mai sus se doreau blocuri cu 10 etaje. Ulterior criza a mai salvat din situație.

(cu alb, blocurile care urmau să aibă 25 de etaje, dar au fost plafonate la trei etaje)

Despre Nicoleta Neag, presa a scris că activează pe piața imobiliară de mulți ani și că numele ei se leagă de firmele Latino Imobiliare, Vile de Top, Carera Grup, toate înregistrare în Cluj.

Despre firma Regal Design Construct, Actual de Cluj a relatat că se leagă de numele arhitectului șef al comunei Florești, Alexandru Lădariu, alături de AG Tektum și Euro Regal. Prin aceste firme, mai relatează media, Lădariu ar proiecta și ar construi fără probleme în Florești, în timp ce tot el autorizează proiectele ca arhitect șef.

VEZI și:

EXCLUSIV: Arhitectul șef al Floreștiului va fi destituit. „Mi se rupe dacă trebuie să plec din Primărie…”

Sursă fotografii: Nicolae Marcu (Facebook), Ovidiu Cornea (Facebook), Sergiu Răzvan (Facebook)

 

2 comentarii

  1. ar trebui ca strada Donath sa fie inchisa si sa nu mai aiba acces cei din Floresti, din noua aglomerare urbana din asa zisul Donath Park pe ea. Tot construiesc la blocuri si creeaza probleme pentru Cluj. Nu e corect ca primaria din Cluj sa ceara studiu de trafic pentru orice investitie ce presupune mai mult de 20 de masini, in timp ce in Floresti se avizeaza la greu proiecte imobiliare cu sute de masini ce vin pe strada Donath, care nu-i dimensionata pentru trafic mare. Nu-i corect ca in PUG-ul Clujului sa fie zona de case unifamiliale si cum mergi pe prelungirea Donath si ajungi in Floresti sa fie blocuri medii si inalte.

  2. daca Centura Metropolitana va descarca traficul, cum spune dl. arhitect Spanu, atunci sa nu li se emita autorizatie de construire decat pana dupa realizarea centurii metropolitane.

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.