Închide

O pensiune din Cluj se vinde pe 4,5 milioane de euro

Economie by Actual de Cluj - sept. 16, 2024 0 186

O pensiune din Cluj se vinde pe 4,5 milioane de euro.

E vorba de cunoscuta pensiune Lara din Valea Ierii, la 45 kilometri de Cluj-Napoca, aflată în portofoliul casei de licitații Sotheby’s – este una dintre cele mai scumpe listări din portofoliul care numără zeci de oferte din țară.

Iată cum e descrisă proprietatea:

La numai 45 km de Cluj, la răscrucea apelor din Valea Ierii și Valea Negrii un drum prin pădure se deschide brusc în ceea ce amintește de o dumbravă minunată, un luminiș inundat de verdeață în jurul unui ochi de apă. (…) Arhitectura se încadrează în stilul rustic local, dar interiorul camerelor îmbrăcate în lemn are atmosfera de cabană contemporană. (…) Sunt 10 camere cu balcoane deasupra lacului, alte 7 camere în corpul principal (două dintre ele au terasă proprie și ciubăr privat cu aeromasaj) și 4 apartamente (unul cu suprafață de 48mp, duș și cadă cu hidromasaj; terasa acestuia este deasupra cascadei; alte două apartamente au ciubăr privat). Proprietatea este perfect proiectată și echipată pentru evenimente corporate și private (…)”

Pensiunea are 25 de camere, 29 de băi și o suprafață desfășurată de 2.276 metri pătrați. A fost construită în 2007.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu