Închide

Noua sperietoare instalată de Boc la urbanism: „particula de praf”

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 08, 2022 8 4459

Un proiect pentru edificarea a patru locuințe pe strada Episcop Marton Aron din cartierul Europa a fost prilej la ședința comisiei de urbanism a Primăriei pentru primarul Emil Boc de a enunțat un nou criteriu pentru avizarea proiectelor de urbanism: să nu genereze particule de praf în plus, în condițiile în care se dorește construirea pe străzi private neasfaltate. „Asfaltați toată strada sau predați-o la Primărie. Orice particulă de praf mă deranjează în orașul acesta. Planul de calitate a aerului este imperativ, UE ne cere să îl respectăm și să îi constângem pe toți beneficiarii să se supună regulilor de civilizație care aduc un plus de sănătate și de calitate în oraș”, a spus primarul Emil Boc.

 

Planul Urbanistic Zonal pentru construirea celor patru locuințe pe strada Episcop Marton Aron a fost prezentat de Bogart Construct și întocmit de arhitecta Mirela Petrina. Prin documentație se intenționează reparcelarea unor trenuri de peste 3000 de metri pătrați și construirea a patru locuințe unifamiliale, cu parter și un etaj sau mansardă, deservite fiecare de câte 2 locuri de parcare. Proiectanții au arătat că în prezent artera Episcop Marton Aron are o lățime variabilă de la 6 la 10,50 metri, circulația derulîndu-se pe două sensuri. Prin proiect se propune cedarea unor trenuri pentru lărgirea arterei. „Astfel ca, pe deschiderile la str. Marton Aron a parcelelor reglementate prin PUZ, strada va avea latimi totale diferite, si anume: în față la P1 – 7.73 m; la P2 și P3 – 7.34 m, iar la P4 – 10 m. Mentionăm ca aproape toate parcelele existente pe latura sudica a strazii Marton Aron au dezmembrat fâșii pentru lărgirea străzii, însă pe latura nordică acest lucru nu s-a întâmplat (motiv pentru care, din păcate strada nu se poate reglementa la un profil constant de la vest la est)”, au arătat proiectanții.

Față în față cu proiectul, discutat și într-o altă ședință de urbanism și respins deoarece proiectanții nu marcaseră lățimea corectă a arterei pe planșe, oficialii Primăriei s-au arătat mulțumiți de reglementări dar o impus o nouă condiție: asfalt pe toată strada. Aceasta după ce primarul Emil Boc a fost informat că artera nu este asfaltată.

Proiectanții au arătat că beneficiarii nu vor putea face acest lucru, mai ales că ei doresc să construiască doar 4 locuințe unifamiliale. În schimb, Boc le-a arătat că UE îi obligă să respecte planul de calitate a aerului și să se supună unor reguli de civilizație, mai ales că artera se află în cartierul Europa, aproape de centrul Clujului.

„Asfaltați toată strada sau predați-o la Primărie. Orice particulă de praf mă deranjează în orașul acesta. Planul de calitate a aerului este imperativ, UE ne cere să îl respectăm și să îi constângem pe toți beneficiarii să se supună regulilor de civilizație care aduc un plus de sănătate și de calitate în oraș. Valoare proprietăților va crește în asamblu. Toți ne dorim un aer curat și să ne putem bucura de viață. Nu suntem într-un cătun de munte unde n-a ajuns asfaltul și modernitatea. Cartierul acesta este aproape de centrul Clujului. Eu trebuie să respect prevederile legale din planul de calitate al aerului”, a spus primarul Emil Boc.

Acesta a mai spus proiectanților că, în cazul în care beneficiarii nu vor putea să asfalteze artera, au posibilitatea să o doneze Primăriei. „Predați-o la noi. Dacă mai construiți patru case, vor fi opt mașini care vor aduce atâtea particole de praf în plus în zonă. Sunt o condiție de nenegociat, exigențele din planul de calitate a aerului. Ori o astfaltați, ori o predați la Primărie. Nu poate orașul acesta să facă totul. Trebuie să ieșiți din pasivitatea asta și doar prin măsuri coercitive pot să mă asigur să regulile UE care sunt clare sunt și respectate”, a mai spus primarul.

Proiectanții au insistat că predarea arterei la Primărie va fi și mai dificilă, însă Boc le-a replicat că trebuie să facă un efort pentru ca toată lumea să trăiască bine în Cluj-Napoca. „Puteți preda strada în ampriva existentă și de acolo se va ocupa Primăria. Dați-i în judecată pe cei care nu vor dori și să îi obligați la consimțământ. Este un proces în două termene pentru orice judecător”, a mai spus primarul.

Proiectul a primit avizul, cu condiția ca recepționarea locuințelor să fie condiționată de asfaltarea străzii sau ea să fie predată municipalității.

 

 

8 comentarii

  1. Se poate chiar și fără mișto, fiindcă se știe că cea mai dăunătoare poluare este cu praf. Astfel indici că PM 2,5 și PM5 sunt hotărâtori în determinarea/măsurarea poluării aerului. Doar nu veți spune că șantierele/demolările nu generează praf?

  2. Nu pierdeti timpul !
    Instant dat in judecata !
    Eu am asteptat 4 ani pana s-a pronuntat instanta, dar am vecini care stau de 8-9 ani si asteapta modificate PUG abuziv.

  3. Primaria Cluj Napoca are foarte multe strazi neasfaltate, strazi care sunt in proprietatea Primarie cum ar fi: Alexandru Donici, Ion Neculce, Eta Boeriu, etc. De ce nu se aplica importanta calitatii aerului si in acest caz? Strada Alexandru Donici este cadastrata, are toate utilitatile si solicitam primariei de 5 ani sa faca ceva si ni se raspunde ca lucreaza la proiect. RUSINE, emil boc!

  4. O mizerie. Sa asfalteze celelalte strazi din Europa, care sunt in domeniul public de ani de zile si sunt pline de praf. La Wings s-a facut praf cat pentru 5 orase. Ete fas, s-o ajuns dom’ primar sa fie principial! Sa ii fie rusine!

  5. Mare sugaci piticu asta, la udrea a facut primaria tot grati ca e udrea puscsriasa vedelas si pr limbricu asta la poarta alba sai umble la rozeta bulangii.

  6. Titlul dovedește ori că sunteți analfabeți, și nu vă dați seama cat de dăunător e praful, ori că sunteți o fițuică plătită de „marii” dezvoltatori imobiliari.

Articole similare