Închide

Liberalii vor să scape de Șulea. Va fi evaluat printr-un sondaj

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 12, 2019 1 2360

Liberalii clujeni decid dacă-l mai țin sau nu în partid pe primarul Floreștiului, Horia Șulea, după alegerile europarlamentare. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, PNL va comanda un sondaj de opinie, pentru a-l evalua pe Șulea și pentru a înțelege dacă acesta mai are capacitatea de a câștiga un alt mandat de primar, la alegerile din 2020. În prezent, Horia Șulea este cu un picior în ALDE însă dacă ar pleca singur din partid, și-ar pierde mandatul de primar. Unii liberali consideră că indiferent din partea cărui partid ar candia, Șulea e în prezent o mână moartă, el nemaiavând nicio șansă să obțină un nou mandat la Primăria Florești. Cel mai mult, liberalii se tem că organizația USR Florești va câștiga Primăria, având în vedere că la ultimele alegeri, această formațiune politică s-a apropiat foarte mult de scorul PNL, obținând 27%, față de 33%.

Șulea le strică planurile liberalilor

Primarul Floreștiului, Horia Șulea, nu doar că le încurcă planurile politice liberalilor clujeni, dar pentru mulți dintre liderii de partid a devenit o paria, acesta ajungând să nu se mai înțeleagă cu niciunul dintre ei. Șulea știe că nu mai are casă în PNL și-ar vrea să se adăpostească în ALDE, sub aripa protectoare a europarlamentarului Norica Nicolai (foto sus), doar că acest lucru l-ar costa, automat, mandatul de primar. Ca să poată trece la ALDE, și să-și păstreze și mandatul de primar, până în 2020, când vor avea loc noi alegeri locale, ar trebui ca liberalii să fie cei care să-l excludă din partid. De altfel, acesta e motivul pentru care Șulea nu precupețește niciun moment pentru a crea conflicte în interiorul organizației PNL, în ipoteza că liderii de partid își vor pierde răbdarea și-l vor exclude. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, liberalii ar fi dispuși să-l dea afară pe Șulea, dar cu condiția să nu-și creeze lor un dezavantaj, și, totodată, să nici nu-i permită acestuia să se miște în direcția ALDE, mai ales acum, în pragul alegerilor europarlamentare. Șulea deține controlul în organzația PNL Florești, astfel că o dispută deschisă cu liderii liberali ar implica pierdere unui număr masiv de voturi pentru partid. Pe de altă parte, liberalii nu au oricum garanția că dacă-l țin pe Șulea în partid, el își va orienta efortul, în campania electorală, în favoarea PNL-ului, mai cu seamă pentru că în ultima perioadă e tot mai prezent în fieful ALDE, la întâlnirile cu liderii organizației lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este motivul pentru care liberalii iau în calcul înlăturarea lui Șulea din partid, după alegerile europarlamentare, pentru a avea timp să pregătească un alt candidat pentru Primăria Floreștiului, până în 2020, când se vor desfășura alegerile locale. În sensul acesta, va fi comandat un sondaj de opinie la nivelul comunei, au relatat sursele Actual de Cluj, iar în baza rezultatului lui Șulea i se va decide soarta politică.

Ce i se reproșează primarului din Florești

Cel mai mare reproș pe care liderii PNL i-l aduc lui Șulea este faptul că a ținut organizația PNL Florești închisă, astfel că USR s-a putut dezvolta cu multă ușurință. „Șulea a făcut din PNL Florești o organizație de familie, pe care o controlează el și cu fiicele lui. Pe el nu l-a preocupat să aducă oameni noi în partid, să deschidă organizația, să o dezvolte în contrapondere cu USR-ul. Acesta este și motivul pentru care noi considerăm că indiferent din partea cărui partid se va duce să candideze, Șulea nu mai are forța să câștige un nou mandat de primar”, a explicat unul dintre liderii PNL pentru Actual de Cluj. Un alt lucru care i se impută lui Șulea este comportamentul său. Cel mai mult, edilul Floreștiului s-a remarcat în spațiul public ca un personaj îngâmfat și prost crescut, certându-se adesea cu cetățenii care-i făceau observații pe diverse teme administrative. Același tip de comportament l-a abordat și în relația cu colegii săi de partid, ajungând să se certe cu oamenii cu care altădată împărțea pritenii. De exemplu, s-a certat cu deputatul PNL Adrian Oros, care i-a fost un foarte bun prieten. Astăzi, Șulea îl bârfește pe Oros, acuzându-l că i-ar vrea locul la Primăria Florești. Șulea l-a criticat adesea în spațiul public și pe liderul PNL Cluj, Daniel Buda, căruia voalat i-a transmis că nu își merită locul în fruntea organizației. Nu în ultimul rând, lui Șulea i se reproșează colaborarea cu reprezentanții ALDE.  Acesta nu se ferește să participe la întâlnirile ALDE, deși ar trebui să lucreze în campania electorală în favoarea PNL.

Un comentariu

  1. Boc a facut campanie pentru Elena Udrea, in loc sa faca pentru candidatul partidului din care (teoretic) facea parte; ca atare, nu vad de ce ar fi Sulea mai negru in cerul gurii

Lasa un raspuns pentru Ion A.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.