Închide

L-au evacuat. Cere ajutor pentru 850 de câini

ActualitateSocial by Actual de Cluj - oct. 27, 2019 32 25737

Cunoscut în Cluj pentru implicarea sa în adăpostirea și îngrijrea câinilor fără stăpân, Radu Țărmure cere ajutor prin intermediul rețelelor de socializare. Fără să ofere prea multe explicații în privința situației cu care a ajuns să se confrunte, el anunță că a fost executat silit și că are termen opt zile, de la primirea somației, să evacueaze spațiile pe care le ocupa pe stada Fânațelor f.n.

„Dragi prieteni si iubitori de animale, evacuarea celor peste 800 de câini pe care îi dețin în ferma in care timp de 13 ani a functionat refugiul meu pentru animale abandonate a fost aprobată de către Judecătoria Cluj-Napoca. Deoarece termenul de evacuare este foarte scurt, eu nu dispun de un loc in care sa mut câinii, resursele mele fiind foarte limitate, va rog pe toti cei care puteti ajuta la găsirea urgenta a unor soluții pentru relocarea câinilor, inclusiv darea în adopție sau preluarea unora dintre ei, să mă contactati. Aceasta solicitare nu se adresează persoanelor, grupurilor și entităților care m-au atacat și denigrat distrugandu-mi imaginea, sabotandu-mi activitatea și îngreunând situația câinilor mei” – a scris Radu Țărmure pe pagina sa de facebook.

Mai jos somația de evacuare

32 comentarii

  1. Doar 850 de familii din acest mare oraș ar putea salva situația ! Acest om și- a dedicat viața pentru salvarea animalelor abuzate și abandonate ! Plus sănătatea , tot timpul și toate finanțele de care dispunea !
    Un suflet minunat aflat în nevoie !!!
    Nu cere nimic pentru el….
    Doar pentru sufletele salvate de dânsul !
    Poate se găsesc OAMENI în acest oraș civilizat ! Vă mulțumim !

  2. De necrazut!!Acest om care si-a sacrificat viata sufletelor abandonate este executat silit cu cei peste 800 de caini!?Mai are si plata de peste 4000 de achitat tot pt executare!Clujul primarul din Cluj nimeni nici o implicare?Am uitat sa mai fim oameni!?De-a lungul anilor acest om a fost denigrat de cei care l-au adus la disperare!Rusine lor!!

  3. Ce interese murdare mai sunt si in acest caz?Cheltuieli de executare de 4277 lei…, ce au facut de aceasta suma …, cateva somatii si deplasari?Asa ceva….Strigator la cer…Iti vine sa-ti faci dreptate singur..

  4. Domnule Boc, ajutati la salvarea acestor animale, care tot din cauza unor clujeni au ajuns asa de multi! Majoritatea lor iubesc aceste animale (mai ales tinerii) Va rog sa rezolvati aceasta problema! Acest om, care ajuta efectiv sa traiasca aceste animale nevinovate nu poate sa le mai ajute!

  5. Domnule Primar, ce exemplu dati la orasul dumneavoasträ? La oameni care v-au ales? Cei mici nu au sanse multe sä ajute….dar dumneavoasträ!!! Arätati copiilor acasä ( dacä aveti) ce faptä bunä a fäcut täticul salvänd 850 de suflete plus sufletul celor 850 de animälute färä noroc! Sper sä imi cititi anuntul!….cu toate cä sansele sunt mici sä fim noi bägati in seamä.

  6. Oameni buni cine poate ajuta,omul acesta mereu chinuit si pe drumuri pentru sufletelele adunate spre a fi salvate in felul cel mai bun in care a putut!Nu-l lasati in prag de iarna!

  7. 13 ani ai reusit să minti zeci de organizatii si mii de oameni cu suflet ai reusit să ascunzi realitatea sutelor de animale chinuite iarnă vară au suferit si au acceptat soarta lor e timpul să te retragi pentru tot restul vietii si să plătești pentru tot binele si sinceritatea Banii strânși ptr adăpost au fost putini niciodată nu te a preocupat suferință doar viata de lux Rusine aceste animale au avut greaua încercare de a cunoaște Iadul pe pămînt Afacerea Maidanezul dă roade

    • Cum, cum poti sa minti Racovita Tita? Cand l-ai vazut ultima oara pe dl. Radu? Care lux, nerusinata de vietuitoare care esti? Chiar crezi ca toata lumea pune botul la idioteniile tale? Sper din toata inima sa-ti primesti pedeapsa pentru toate denigrarile pe care le-ai facut, nu doar la adresa d.lui Termure, cunoastem. Rusine ca existi!

      • Eu cred ca, aceasta Tița Racoviță vorbește despre ceea ce face ea adică aduna bani pt câini și ii folosește ea. Aceasta individa este de o nesimțire crasa vorbește în necunostiinta de cauza

    • Madame Tita cât il mai denigrezi pe omul asta care și-a dat tot ce a avut pentru bieții câini ai nimănui?! Cum vroiai sa țină 850 de suflete pe palme, sa chinuit cum a putut dansul mai bine. Tu ce ai făcut, ai avut cumva grija de 2-300 de câini?! Asa ca taci naibii din gura, nu ești bună de nimic doar sa arunci cu venin. Sa îți fie rușine nesimțito.

    • Nici aici nu scăpăm se veninul tău de viperă.vor eutanasia acei căței ,ești mulțumită scorpie,ai pe mîine sângele a sute de animale nevinovate.

  8. Domnule primar si voi cetățeni ai orasului Cluj ajutati l pe domnul Tarmure sa si găsească un loc pentru el si căței sai nu l lăsați în prag de iarnă pe drumuri.

  9. Il rugam pe „ingerul” animalelor sa ne spuna ce a facut cu zecile de mii de euro si dolari, bani primiti de la romani, nemti, olandezi, belgieni, englezi, francezi, canadieni de-a lungul anilor? Scrieti doar ce doriti sau vreti sa aflati adevarul despre cine e acest monstru si gasca de profitoare care il pupa in fund, faceboocistele care, multe dintre ele, nu au venit o data sa ajute la adapost: Giana Maria Szolomajer (care injura pe oricine cere socoteala pentru donatiile trimise), Cristina Cristescu care a fost data afara de la Adapostul St. Francisc de Assisi pentru ca a furat banii donati cainilor si multe alte profitoare. Termure a primit de la doamna Iftinca din Canada, femeia care s-a ocupat de colecta, 66500 US dollars. 30000 au fost donati de o familie de americani tineri, bani de nunta. Special pentru constructia unui adapost nou si modern. Acea familie nu mai doreste sa stie de romani in viata lor. Termure nu a dat in ultimii ani nici un caine la adoptie. Sunt voluntari care au fost acolo si au protestat vazand imaginile horror in care erau tinute animalele: in fecale, fara sa vada lumina zilei cu anii, in custi, mizerie de nedescris. In acest timp, Georgel a primit donatii de pe intreg Mapamondul: pentru cisterna, pompa cu apa, vagoneta. Georgel are cont PayPal pe numele sau. Cand primeste mancare direct pentru caini face crize de isterie. Am donat doi ani acestui mincinos si nu a multumit o data. I-a spus doamnei Iftinca ca zece dolari nu conteaza. Normal, cand primesti zeci de mii de euro, zece lei, dolari, euro sunt change. Rugam organele competente sa ceara Criminalului sa dea socoteala pentru cruzimea de nedescris in care a tinut animalele, pentru minciuna, faptul ca a blocat-o pe doamna Iftinca dupa ce a primit banii. 10000 euro au fost donati direct doar de dansa. Pentru faptuul ca a pus-o pe Szolomajer sa o injure, uitati-va pe Facebook la vocabularul acestei vagaboande pe care o vom reclama si daca nu se potoleste, o vom da in judecata. Nimic nu e ce pare a fi sau doreste Termure sa fie. Nu ii mai dati voie sa detina in veci animale, toate trebuie luate de acolo si sa li se ofere conditii de viata umane si daca se poate, sa fie adoptate in familii bune. Rusine sa iti fie, Termure si gasca de impostoare. Vine ea si ziua dreptatii.

  10. Draga Lia. Nu ai niciun drept sa spui despre nimeni ca este criminal, cu atat mai putin despre un om care a salvat (da, a salvat) cainii Clujului. Daca tot ce stii sa faci este sa instigi la ura, du-te la alta masa. Mai exista oameni care au auzit de tine, care au auzit de prietenele tale, stai linistita. Stim cine sunteti. Asadar, nu mai instiga la ura!!!!

  11. m i
    1:41 PM (4 hours ago)

    to me

    Continui seria dezvaluirilor despre „Ingerul” animalelor si comentariul doamnei Mariana Iftinca, doamna care a strans fonduri pentru Adapostul lui Termure in urma cu doi ani. Sa vedeti insultele adresate de Szolomajer, mana dreapta a bunului salvator. De asemenea, printre sustinatoarele infocate ale infractorului se afla, culmea, doamna Daniela Chitiburu care, zilele trecute se lua in gura cu mine sustinand sus si tare ca domnul Termure e om bun si doamna Szolomajer a donat la adapostul Mariuta, unde este presedinta Chitiburu. Cu foarte multa obraznicie. Prin urmare, noi, care stim adevarul si am donat si la adapostul Mariuta, vom inceta sa mai ajutam acel adapost. Cine se-aseamana se-aduna. Deci ne face pe noi mincinoase, pentru ca este in cardasie cu golanca Szolomajer. Donatiile lui Szolomajer nu au fost demonstrate, caci oricine poate spune orice pe Net. Noi avem dovezi cu extrase de cont, declaratiile acestor infractori ca au primit banii respectivi si dovada in contul nostru PayPal atasat la Mastercard. Mesajul doamnei Iftinca se poate citi in detaliu pe Net sub titlul „Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita. Radu Termure, strangere donatii.” Si poate fi contactata direct, pe Facebook. Cum v-ar placea sa donati in fiecare luna timp de doi ani sau sa donati 10000 euro o data si apoi sa fiti injurati de cei carora le-ati donat banii? V-ati simti bine? Si sa vedeti ca animalele mor in fecale, frig sau se mananca intre ele? Intre timp, au fost preluati catei de doua doamne din Salonta si Arad si fac ce trebuiau sa faca ani de zile. Dar nu distinsul „salvator”, ci tot altcineva. Szolomajer coordoneaza de la butoane, pe Facebook unde isi varsa laturile. Ea nu a calcat in viata ei la adapost caci, conform spuselor ei inregistrate de doamna Iftinca, nu doreste sa vada ce e colo. Va lasam pe dvs sa judecati si sa luati deciziile care se impun. Cert este ca acele fiinte nevinovate, cainii, merita tot ce e mai bun pe lume si sa iasa din acel adapost al mortii cat de repede posibil. Termure cu mutra de milog pe Net plange nu dupa ei, ci dupa banii pe care ii pierde prin evacuarea lor. Iar Faceboocistele trebuie sa isi gaseasca alti fraieri sau sa mearga sa munceasca onest, asa cum face majoritatea oamenilor cinstiti de pe Planeta. Mai jos aveti comentariul doamnei Iftinca, intr-adevar, o adevarata doamna.

    Jignirea cea mai recenta a lui Szolomejer a fost ceva de genul ” a, mai traiesti baba cretina? am vazut ca nebuna de racovita posta ca te cauta spitalul de nebuni asa ca da-I in semn de viata”… eu nu raspund caci nu ma pot injosi in asa hal ci doar sterg si merg inainte… in ceea ce priveste reclamatia la Politia din Cluj, sincera sa fiu de cind cu reclamatiile facute lui Termure si raspunsurile in bataie de joc primite de la autoritati, pot spune ca „Justitia romana este sublima, minunata dar lipseste cu desavirsire” ca sa il parafrazez pe inegalabilul Caragiale asa incit de ce sa mai irosesc o secunda din viata scriind unor imbecili care oricum nu vor actiona nici cum?! le lasa in treaba lor si stiu ca le omoara fapul ca nu raspund caci nu pot sa isi verse veninul asa cum at dori…

    Te rog trimite-mi si mie postarea ta la comentarii, ca sa vad ce s-a mai postat.

    mersi mult

    In incheiere, rugam Politia Cluj, DSV Cluj, Primaria Cluj sa ia masurile care se impun si ii rugam sa fie oameni si sa nu ucida acei caini care nu au nici o vina ca au ajuns pe mainile unor Forme nereusite de viata, fara suflet, fara empatie, fara constiinta.

  12. La 29 km de Cluj, spre Zalău, pe deal este o fermă nefolosită, în paragină, cu mai multe clădiri. S-ar putea face acolo un adăpost pentru câini, dacă s-ar pune la punct zona. Ar fi și locuințe acolo, pentru personalul îngrijitor.

Articole similare