Închide

Incendiu într-o localitate din Cluj. Un bărbat a fost transportat în stare gravă la spital

ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 16, 2022 1 250

Un bărbat a ajuns la spital după ce casa în care locuia a luat foc. Potrivit pompierilor, acesta a fost găsit în stare gravă.

„În cursul serii trecute, două autospeciale și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Mociu și a Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit din localitatea Buza.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 20.50, iar la fața locului au găsit casa, cu o suprafață de cca 80mp, arzând generalizat, fiind în pericol să se extindă la alte două anexe gospodărești. Un bărbat de cca 50 de ani a solicitat asistență la fața locului, prezentând arsuri pe brațe și în zona feței.Bărbatul a fost preluat imediat de către echipajul SMURD pentru a fi transportat la spital, fiind preluat apoi, pe drum, de un al doilea echipaj de terapie intensivă SMURD, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca. Starea bărbatului la prima evaluare era gravă, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.Intervenția pentru stingerea flăcărilor a evitat propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite, însă casa a fost distrusă în totalitate.Din cercetările preliminare a rezultat faptul incendiul a pornit de la utilizarea lichidelor combustibile neadevărate pentru aprinderea focului”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Un comentariu

  1. DIn pacte nu a fost primul caz ,A mai existat un deces din cauza flacarilor .IAR PRIMARIA NU A INVATAT NIMIC DIN CAZUL RESPECTIV .Nici atunci , nici acuma nu este o cisterna ,cu apa pentru situati de acest fel .AECI PRIMARIA CU SALARI DE BOIERI . ZERO !!!!!