Închide

Haosul de pe Cetățuie și noul deadline-minune: primarul promite o soluție pentru toamnă

EconomieTop News by Kristina Reştea - iul. 16, 2014 1 1328

 

 

Un consilier local îi cere primarului concurs de soluții pentru amenajarea Cetățuii, dar Primăria nu e proprietară pe teren. Primarul Emil Boc susține că există variante în negociere cu proprietarul privat pentru punerea zonei în valoare, dar nu le face publice. Proprietarul privat e preocupat de posibilitatea de a construi pe un alt teren din oraș, dar susține că e deschis la negocieri. Toate acestea la mai bine de doi ani de când subiectul a fost lansat în dezbatere publică, iar unul dintre cele mai valoroase atu-uri ale orașului rămâne lăsat de izbeliște.

 

În ședința din această săptămână a Consiliului Local, în categoria „Diverse”lor a intrat și subiectul Cetățuii, zona de Belvedere a orașului, care necesită intervenții de reabilitare de câțiva ani. La întrebarea consilierului local PNL Ioan Bîldea privind soarta demersurilor privind acest obiectiv, primarul Emil Boc s-a angajat la un termen până la care va veni cu o posibilă soluție: toamna acestui an. „Cetățuia este proprietate privată 100% (a Unita Turism Holding, n.red., societatea care administrează și hotelul Belvedere din zonă). Există negocieri, dar se derulează foarte greu. Am reușit să luăm aleile, scările, pe care le-am modernizat, restul e proprietate privată. Avem câteva opțiuni, subiectul e în atenția noastră maximă”, a susținut primarul Emil Boc. Acesta nu a spus însă și care ar fi aceste opțiuni pentru ca primăria să preia și să reabiliteze zona, fiindcă prezentarea variantelor discutate ar compromite rezultatul negocierilor, conform explicaţiei primarului. Boc a dat în schimb un termen până la care estimează că poate ieși public cu o soluție: luna octombrie.

 

La rândul său, Josef Goschy, proprietarul Unita, contactat de Actualdecluj,ro, a admis că ar putea exista soluții de negociere cu primăria, însă a declarat că astfel de discuții s-au purtat mai degrabă în “anii trecuțiPreocuparea principală privind Clujul (Unita deține proprietăți în mai multe localități din țară) a reprezentat-o însă în ultima perioadă identificarea posibilităților de construire din zona hotelului Sport și a fostului ștrand municipal, deținut de Unita și unde compania a demarat planuri pentru un proiect imobiliar. Voi veni la Cluj săptămâna viitoare, când s-ar putea să am discuții și cu reprezentanții primărieia menționat Goschy. După cum se preconiza încă de la prezentarea proiectului, o posibilă negociere urbanistică (privind posibilităție de construire în zona hotelului Sport) ar putea să îi facă mai cooperanți pe proprietarii Unita și în ceea ce privește discuțiile legate de Cetățuie. Amintim că reprezentanții Unita Turism Holding au prezentat, în cadrul unei ședințe din toamna aului 2011 a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, un proiect de reabilitare a bazinelor ștrandului municipal, care venea la pachet cu propunerea de construire a unui imobil de 8 etaje în proximitatea Cluj Arena. Arhitecții CTATU au respins, însă, propunerea pe motiv de inadecvare la specificul zonei.

Între timp, zona rămâne în așteptarea de intervenții și se degradează în continuare, după cum au atras atenția reprezentanții societății civile, arhitecții membri OART și, mai recent, reprezentanții partidelor politice. „Au trecut doi ani de când Emil Boc promitea un concurs de soluții pentru reabilitarea Cetățuii. Tot atât a trecut de la aprobarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru demararea negocierilor cu deținătorii de terenuri din zonă, în același scop. Între timp, chiar și treptele “reabilitate” de municipalitate în 2013 s-au degradat, iar pavajul se desprinde încet, încet bucată cu bucată. Zona Cetățuii, una dintre cele mai vizitate din Cluj-Napoca, e departe de a fi un obiectiv turistic bine pus la punct”, a arătat consilierul Bîldea, într-un comunicat de presă. „Prin contractul de uzufruct aprobat de consilierii locali în noiembrie 2012, Primăria Cluj-Napoca și-a asumat sarcina de a executa reparații de întreținere și și-a arogat dreptul de a executa reparații capitale pe un platou de 2.600 de metri pătrați de pe Cetățuie. În plus, autoritățile locale au promis și demararea unor negocieri cu proprietarii terenurilor din zonă pentru a dobândi drepturi asupra unui areal cât mai extins, care ar fi urmat să fie inclus într-un program de reabilitare. Deocamdată nu am văzut niciun rezultat, cu excepția pavajului de pe scări care deja se desprinde de pe trepte”, a mai spus Bîldea. Acesta a solicitat de asemenea organizarea unui concurs de soluții pentru refacerea zonei, demers propus însă de urbaniști încă din 2012.

 

Primăria a iniţiat încă din februarie 2012, în mandatul edilului Radu Moisin, o serie de dezbateri publice pentru valorificarea Dealului Cetăţuii. Specialiştii au arătat că se impune realizarea unui plan urbanistic de zonă protejată, că sunt necesare intervenţii de stabilizare a versantului şi legături mai bune cu oraşul şi că ar putea fi amenajat aici un teatru de vară. Tot în 2012, Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România a organizat în zonă şi o şcoală de vară pentru studenţi. Din analizele participanților a reieşit starea degradată în care se află Dealul Cetăţuii, invadat de vegetaţie şi cu monumentele care necesită intervenţii de restaurare. Mai mult, studenţii au făcut propuneri de intervenţii care se pot realiza, dar şi sugestii de utilizare a locului: zona ar putea primi un punct de informare turistică, spaţii de cultură, există posibilitatea de amenajare a unei scene şi a unei zone de spectacol în sistem de amfiteatru în aer liber. Intervenţiile majore pe care le reclamă Cetăţuia pot fi stabilite doar în urma unui concurs de idei, prin propunerile unor specialişti, au subliniat arhitecții.

Sursa foto: www.panoramio.com

 

 

 

 

 

Un comentariu

  1. Problema oamenilor e gandirea!!! Cetatuia aia arata foarte bine, poate iarba aia mare ar trebui tunsa din cand in cand, dar nici decum distrusa!!! La fel si pomii fructiferi din zona… O data ce primaria va pune mana pe teren, va incepe sa distruga tot cum de altfel am vazut cu ochii nostrii ce a facut in zona somesului (unde au reusit sa distruga toti 3 copaceii ca sa faca ei o sapalare de bani in zona). Eu una ma impotrivesc total poriectului Cetatuie, in timp ce sustin proiectul strandului municipal care intradevar are nevoie de reabilitare!!! Doamne ajuta! Sa nu ne mai distruga astia inca o particica din putinul spatiu verde care a mai ramas in Cluj

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare