Închide

Google lansează Atelierul Digital pentru Programatori. Hub-uri de tehnologie deschise la Universitatea din Bucureşti, în Cluj şi Timişoara

Educaţie by Actual de Cluj - oct. 10, 2018 2 260

Google a lansat la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti hub-ul IT unde se va desfăşura Atelierul Digital pentru Programatori. Alte două spaţii similiare sunt deschise a Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi la Universitatea Politehnică din Timişoara, informează startupcafe.ro.

Prin aceste hub-uri Google vrea să ofere training-uri pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile, să sprijine înfiinţarea de startup-uri tech, să ofere resurse pentru creşterea startup-urilor, suport şi mentorat pentru studenţi.
Activitatea în hub-urile Google pentru programatori are două componente. În primul rând, în aceste spații vor fi organizate cursuri de programare pentru studenți. Cursurile sunt gratuite și se desfășoară pe o perioadă de 10 săptămâni. Studenții interesați pot opta pentru cursuri de Java, Android development pentru începători sau avansați.

Cele trei hub-uri Google pentru programatori vor funcționa și ca incubatoare pentru start-up-uri, oferind spațiu gratuit de co-working tinerilor care lucrează la dezvoltarea propriei aplicații și vor să lanseze un start-up. Tinerii antreprenori beneficiază în hub-urile Google de suport și sesiuni individuale de mentorat pentru identificarea oportunităților de creștere ale start-up-rilor, sesiuni de pregătire cu experți Google și acces la programul Google Cloud for Startups. Programul durează 6 luni și se finalizează printr-o sesiune Demo Day, în care tinerii își prezintă ideile în față unei comunități de investitori și experți în tehnologie.

Cele trei hub-uri Google „Atelierul Digital pentru programatori” se găsesc în următoarele locuri:

București: Facultatea de Matematică și Informatică, etajul 2, Universitatea din București

Cluj-Napoca:Universitatea Tehnică Cluj Napoca, sala C03, parter

Timișoara: Facultatea de Management în Construcții, Universitatea Politehnica Timișoara
Până acum, Google a construit 5 hub-uri în cadrul universităţilor din Bucureşti (Academia de Studii Economice), Iaşi (Universitatea Alexandru Ioan Cuza), Cluj Napoca (Universitatea Babes-Bolyai), Constanţa (Universitatea Ovidius) şi Timişoara (Universitatea de Vest). În aceste hub-uri, consultanţi care au absolvit cursurile avansate ale Academiei Atelierul Digital oferă consultanţă gratuită IMM-urilor pe strategii de marketing online şi utilizarea intrumentelor digitale potrivite pentru specificul afacerii lor. 7.000 de IMM-uri au beneficiat de consultanţă gratuită în aceste spaţii.