Închide

Gafă la Turda, au încurcat cimitirele: autoritățile locale au oferit onoruri militare soldaților ruși, nu celor români

Actualitate by Catalin Suciu - mai 28, 2020 1 7878

Gafă de proporții la Turda, de Ziua Eroilor, eveniment în cinstea soldaților care au murit în război. Autoritățile civile și militare din Turda au confundat cimitirele și au depus coroane de flori și au oferit onoruri militare soldaților ruși, nu celor români.

Reprezentanții autorităților civile și militare de la Turda au confundat cimitirul eroilor sovietici cu cimitirul eroilor români. Zeci de cadre militare au fost prezente la eveniment. S-au depus coroane cu flori și s-au oferit onoruri militare în cinstea soldaților care au murit în război. La cimitir a fost prezent și un preot militar pentru a vorbi despre eroii cazuți în luptă. Doar că s-au făcut toate aceste lucruri în fața unui monument dedicat soldaților sovietici.

Mai multe persoane prezente la eveniment au sesizat gafa făcută și le-au atras atenția soldaților că au confundat cimitirele. Pentru ca momentul să fie caraghios până la capăt, reprezentanții autorităților și ai armatei au mutat la final coroanele depuse la monumentul rușilor pe parcela destinată soldaților români.

Manuela Moldovan, coordonatoarea mai multor campanii care vizează conservarea și reabilitatea Cimitirului Eroilor Români, a anunțat deja că va face plângere la Ministerul Apărării Naționale.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare