Închide

Fata în maiou alb. 11 ani de rușine în orașul de cinci stele Cluj-Napoca

ReportajSocialTop News by Catalin Suciu - dec. 19, 2021 5 11271

În urma cu 11 ani, sute de români de etnie romă erau ridicați de jandarmi de pe strada Coastei din Cluj și duși lângă rampa de gunoi a orașului, la Pata Rât. Era 17 decembrie 2010.

În 11 ani, Clujul s-a dezvoltat pe nesimțite. Se fac străzi smart, apar piste colorate de biciclete, se reorganizează mobilitatea în zona centrală. Clujul se pregătește de metrou și tren metropolitan, are prize de reîncărcare USB în aer liber, stații de încărcare pentru mașinile electrice, aplicații peste aplicații. În 11 ani Pata Rât a ajuns casa a sute de oameni. Fără politici sociale serioase, zona a rămas același loc impropriu viețuirii. Aici nu doar că nu se trăiește uman, dar se pierd generații întregi de copii. Duși împreună cu familiile lângă groapa de gunoi, cei mai mulți au sfârșit exact așa: în gunoi. Copiii sunt marginalizați la școală, iar cei mai mulți o abandonează după clasele primare. Excluși de societate, copiii care devin adulți sfârșesc inevitabil după aceleași ziduri de netrecut. E un lanț care cu greu poate fi rupt.

Într-o fotografie uitată de timp, semnată de Paula Boarță, apar mai mulți copii pe strada Coastei, stând pe o canapea. În partea stângă, o fetiță de doar 8 ani zâmbește în fața aparatului. „Eram fericiți atunci.”

Ea este Andreea, iar azi are 19 ani. În dimineața evacurăii nu știa ce se întâmplă. S-a trezit într-un autobuz la grămadă cu familia și cu alți vecini. „Unde mergem?”, și-a întrebat părinții. Nu a știut nimeni ce să-i răspundă.

„Hai, mișcați. Repede, fără sonor! Sus! Astea sunt ordinele!” Sunt primele cuvinte pe care le-a auzit în zorii zilei de 17 decembrie 2010.

Să-i dăm, mai bine, cuvântul.

„Îmi amintesc de-atunci că era un frig îngrozitor. Îmi erau mâinile amorțite. Stăteam toți într-un autobuz și nu știam ce se întâmplă. Oamenii mari plângeau în timp ce excavatoarele ne dărâmau tuturor casele. Se țipa. Toată lumea țipa. Erau polițiști mulți și oameni cu măști, cu cagule. Dar simt frigul și acum. Eram înfofolită, m-a îmbrăcat bine mama, dar nu-mi mai simțeam nici mâinile și nici picioarele. Erau multe țipete. Tot întrebam: mama, ce se întâmplă, unde ne duc? De ce ne duc de aici? Mama plângea. Atunci era bolnavă destul de grav, iar ulterior, la scurt timp, i s-a descoperit și un cancer de col uterin, aveam să aflu mai târziu. Ea era rău atunci și nu știa ce are.

Am ajuns aici, unde sunt și azi și am intrat în camera asta. Nu era căldură deloc. Tremuram. Afară, toată lumea era agitată. Mulți au dormit atunci sub cerul liber, fiindcă nu erau case pentru toți. Eram mulți copii aici. Așteptam Crăciunul să vină moșul, dar ce să mai vină? Azi mai glumim când vin sărbătorile, iar copiii de-aici îl așteaptă pe Moș Crăciun: cum să vină moșul la rampa de gunoi, ce să caute aici, unde nu vine nimeni, niciodată? Atunci urma Crăciunul, dar nu voiam decât să nu mai simt frig.

Unii au primit aceste camere, alții câteva grinzi să-și construiască casă. Lemne, adică. Dar erau puțin. Aveam vecini care au dormit la foc atunci, în primele zile. Și era atât de frig.

Am învățat, cumva, să accept ce se întâmplă, că nu aveam ce să facem. Apoi aveam probleme cu locuitorii mai vechi, de aici de jos, care nu ne plăceau. Uneori fugeau cu biciul după oamenii aduși. Mergeau cu căruța pe drum și dădeau câte un bici. Dar cel mai rău mi-a fost când, după mutarea la rampa de gunoi, am mers la școală. Eram la Simion Bărnuțiu. Erau învățătoare care, atunci când ajungeam la școală, ne trimiteau la baie să ne spălăm papucii că aveam noroi pe ei. Dar nu puteam să nu avem noroi, că aici, la rampă, e numai noroi. Atunci era și mai rău. Doar dacă puteam zbura, n-am fi avut noroi.  Suntem patru frați, iar după ce am ajuns aici, toți aveam aceleași probleme la școală sau oriunde. <<Tu nu intri în clasă până nu te speli pe picioare la baie>>, spunea învățătoarea. Râdeau toți colegii de noi. Râdeau așa cum râd copiii de alți copii. În grupuri mari. <<țiganca de la groapa de gunoi>>, îmi spuneau. Lucrurile astea te fac să-ți vină să nu mai mergi niciodată. Când auzi asta, te simți atât de rău. Sunt câteva lucruri pe care nu mi le pot șterge din memorie, așa cum e frigul acela de-atunci, așa cum sunt alinturile astea de la școală. Pe lângă noroiul de pe papuci, se mai râdea de mine că miros a fum. De mine și de toată lumea care stătea la Pata. Mirosul de fum…. și ăsta chiar nu pot să-l uit. Dar nu aveam căldură deloc. Și stăteam pe-afară să ne mai încălzim la câte un foc.

Înainte de ajunge în Pata Rât duceam o viață cât de cât obișnuită. Părinții mei munceau. Ce nu știe multă lume e că cei mai mulți de pe strada Coastei munceau atunci și plăteau și chirie la Primărie pe spațiu. Revenind la mine, să știți că eram tare fericită. Mă jucam, parcul era aproape, mă duceam, îmi mai cumpăram dulciuri, aveam prieteni. Și la școală era fain, nu eram judecată că-s de etnie romă. Eu nu am auzit pe nimeni să mă facă țigancă până când nu am ajuns la Pata Rât. Sunt clasa a XI-a acuma și tot ce vreau e să-mi termin liceul. Asta ne zice mereu și mama: „orice ați face, la școală să nu renunțați că e singura voastră scăpare”. Dacă vrei să scapi de la gunoi, de pe dealul ăsta plin de câini și păsări care caută de mâncare, dacă vrei să scapi din noroiul ăsta pe care îl porți pe încălțări toată viața, atunci trebuie să mergi și să termini o școală. Sunt tânără și vreau ca toții copiii să trăiască așa cum nu am putut eu. Copiii noștri vreau să crească departe de locul ăsta, cât mai departe. Nu vreau să aibă probleme la școală, nu vreau să simtă mirosul ăsta de-aici, din timpul verii, vreau să fie în siguranță. Vreau să meargă la o creșă normală, la o grădiniță normală, la o școală normală.  Vreau să trăiască. Vreau să fie oameni, nu neoameni. Căci așa suntem considerați toți de aici: neoameni. Să știți, nici ambulanțele nu ajung la Pata Rât. Am sunat într-o dimineață la 10:00 pentru mama, căci avea dureri insuportabile la coloană. Ea lucrează și acum. A trecut printr-un cancer și lucrează și acum în salubritate și are dureri mari uneori. Și-am sunat la salvare la 10 și-au venit la 12 jumate noaptea. Când aud că suni de-aici, la revedere. Greu ajung sau deloc. Dacă vrei să iei un taxi, că pierzi ultimul autobuz, nu te aduce nici un taxi. <<Unde mergi? Acolo nu te duc, vezi de treabă.>> Dar vă plătesc mai mult! Și-ți închide ușa și poate și țipă la tine. Ăsta e un loc blestemat care te urmărește peste tot. Locul ăsta îți ia tot ce ai și nu-ți mai lasă nimic.

Am și uitat cum era când fim fericiți.”

Andreea, 19 ani.

Mai multe pe G4media.ro

 

5 comentarii

  1. Dacă crezi că segregare lor nu e spre folosul omului de rând angrenat în bunul mers al societății ești cât se poate de aberant
    Nu doar că consider pe bună dreptate că e necesar să fie stigmatizați pentru ceea ce reprezintă ei ba încă socot că ostracizarea lor e singura soluție dezirabilă în această privință
    Am fost deziluzionați de prea multe ori de aceste specimene
    Îmi repugnă până și ideea că cineva dorește a se erija în apologetul acestei etnii subversive

    P.S. Articolul de față vădește că ești doar un trădător abject

    • Îmi este scarba de răutatea, cruzimea si sadismul care răzbat din vorbele scrise de tine. Suntem cu toții ființe umane, înainte de toate. Doar ca unii dintre noi am avut norocul sa ne naștem din rasa alba. Insa mi-e scarba de cei ce se cred superiori. Pe cei ca tine nu ii pot categorisi ca fiind oameni, ci jeguri! Sunt pline pușcăriile de albi care au dat în cap, au furat, au tâlhărit, au nenorocit familii întregi. Rasismul este o boala, omul trebuie tratat în funcție de ceea ce face, nu cum arata. Si va mai mirați ca suntem pe cale de dispariție, cu asemenea specimene ma mir cum ne mai rabda pamantul! Rog autoritățile competente sa se sesizeze în acest caz de rasism. Rog legea sa își facă datoria, nașterea specimene trebuie eradicate, rasiști de astăzi sunt criminalii de maine.

  2. Am citit povestea acestei fetițe oameni buni nu toti care sunt de etnie Romă sunt infractori .locuiesc într-o zonă în care sunt si tigani cum le spune dar sunt oameni care muncesc la spati verzi .salubritate cu ziua ..chiar o o prietena țiganca care este profesoara .haidetisa nu ii bagam pe toti in aceasi oala .. Sunt copii de tigani premianti si fara fite cu haine de capatat ….asa ca lasati prejudecatile sunt tigani care isi educa copii sa dea buna ziua si sa spuna multumesc ..pe cind noi Rominii am uitat sa ii învățăm cei 7 ani de acasa despre ce vorbim?Copii de români care isi jignesc colega ca nu are chiloți de firma sau ca nu are iphone?Asta tine de noi Oamenii .

  3. Paul, daca iti elimini stratul de piele, vei vedea ca toti suntem la fel, insa unii au avut mai multe sanse si altii mai putine. Insa, sa stiti, ca indifirent de culoarea pielii sau etnie, lucrurile neagreabile care provoaca rusine poate sa le faca oricine: roman, ungur, maghiar, spaniol, etc. nu suntem nici unii nici altii cu nimic mai buni daca tot ceea ce facem e sa aruncam cu ura.

Lasa un raspuns pentru Ciprian

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare