Închide

Elev clujean obține medalie de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 06, 2015 1 722

Patru medalii, între care una de aur obținută de un elev clujean – acesta e palmaresul lotului de informatică al României la a 22-a ediție a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale.

Olimpiada a avut loc la Brno, în Cehia, între 29 iunie și 4 iulie, unde lotul României a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz. Laureat cu argint la ediția precedentă, Alexandru Velea, elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică ‘Tiberiu Popoviciu’ din Cluj-Napoca, și-a îmbunătățit performanța și a luat, de această dată, medalia de aur.

Medaliile de argint au fost obținute de Rareș-Darius Buhai  (clasa a XII-a/ Colegiul Național ‘Liviu Rebreanu’ din Bistrița) și Valentin-Marius Hârșan (clasa a XII-a/ Liceul Internațional de Informatică din București).  Medalia de bronz a intrat în posesia lui Andrei Popa  (clasa a X-a/ Liceul Teoretic ‘Mihail Kogălniceanu’ din Vaslui).

La a XXII-a ediție a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale au participat 44 de concurenți din zece țări. Conform regulamentului, fiecare stat poate înscrie o echipă formată din cel mult patru elevi a căror vârstă nu depășește 19 ani la data concursului.

Prima ediție a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI) s-a desfășurat în România, în 1994, la Cluj-Napoca.

Un comentariu