Închide

E oficial: festivalul de la Bonțida, Electric Castle a fost amânat pe anul viitor. ”Din păcate e prea multă incertitudine”

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iun. 02, 2020 0 363

Organizatorii festivalului Electric Castle, al doilea cel mai mare din Cluj și printre cele mai mari din țară, au anunțat în urmă cu puține momente că ediția din acest an e anulată.

”În ultimii șapte ani, am construit, cu fiecare ediție, o lume în care putem fi liberi și de care să ne putem bucura cu toții în siguranță. De fiecare dată, energia pe care o simțim în fața scenei și bucuria pe care ne-o transmiteți în timp ce descoperiți tot ce v-am pregătit ne motivează să continuăm. Și anul acesta, până în ultimul moment, am încercat să găsim un scenariu ideal care ne-ar fi putut permite să ne revedem la castel”, au arătat organizatorii. ”Organizarea festivalului înseamnă un an întreg de muncă, incluzând două luni necesare construirii lui. Chiar acum ar fi trebuit să fim la Bonțida pentru a contura lumea EC. Din păcate e prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranță și sănătate pe care ar trebui să le implementăm, restricțiile de călătorie pentru perioada următoare și alte detalii pe care le plănuim în avans pentru a putea livra experiența mult așteptată. Nici de la autorități nu am primit până acum răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situația festivalului. Sănătatea și siguranța voastră au fost întotdeauna prioritatea noastră absolută și, din păcate, în acest moment, nu există un scenariu ideal în care festivalul să se desfășoare în deplină siguranță. Având în vedere toate aceste aspecte, am decis să alegem calea cea mai sigură și să amânăm EC8 pentru 14 – 18 iulie 2021”.

Aceștia spun că decizia e una grea, care afectează mii de oameni implicați în organizare, ”de la echipe de producție, tehnicieni, artiști, arhitecți, vendori, voluntari și oameni din comunitatea locală, toți simțim aceeași dezamăgire și știm că vom resimți efectele”.

Toate biletele cumpărate deja vor fi valabile pentru ediția de anul viitor. Cei care nu pot participa sau își vor banii înapoi ”vor avea la dispoziție alte opțiuni”, adaugă aceștia, precizând că vor reveni cu detalii în zilele următoare. ”În al doilea rând, planul nostru e să reconfirmăm toți artiștii anunțați pentru 2021 și să reorganizăm lucrurile. Vom anunța detalii pe măsură ce avem informații noi”, conchis aceștia.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu