Închide

E oficial: : Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR, un motiv fiind modul netransparent și nebazat pe competență în care se fac numirile la șefia companiilor de stat, metroul din Cluj iese din PNRR

Economie by Actual de Cluj - oct. 16, 2024 0 379

Comisia Europeană a publicat, ieri, un document prin care anunță că a făcut evaluarea preliminară a celei de-a treia cereri de plată a României în cadrul PNRR. Comisia Europeană a propus, arată documentul, suspendarea parțială a plății, deoarece Guvernul nu a îndeplinit șase jaloane. Trei dintre jaloanele picate țin de felul în care Guvernul a numit, pe preferințe, nu pe procese transparente care să selecteze competența, șefii pentru companii precum CFR, Metrorex, Nuclearelectrica și alte companii publice importante.

Comisia nu a precizat suma care urmează să fie suspendată, însă sursele din zona guvernamentală au estimat marți pentru publicul HotNews că e vorba despre aproximativ 1,1 miliarde de euro din 2,7 miliarde de euro cât reprezintă cea de-a treia cerere de plată. Adică 40% din suma solicitată.

Un jalon neîndeplinit este legat de construirea metroului de la Cluj. În acest caz nu mai poate fi făcut nimic și investiția va fi scoasă complet din PNRR, au spus sursele citate. În acest caz, Guvernul va negocia cu Comisia Europeană ca finanțarea de 300 milioane de euro aferentă metroului de la Cluj să fie transferată pe altă investiție, posibil A 7.

Motivul pentru care nu a fost îndeplinit jalonul privind metroul de la Cluj este că nu a fost publicată în Jurnalul UE valoarea actualizată a licitației pentru contractul de lucrări. Inițial, contractul de lucrări era de 1,8 miliarde de euro, aceasta fiind suma din licitație. Ulterior, s-au refăcut indicatorii tehnici, iar valoarea contractului a fost actualizată la 2,3 miliarde de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu