Închide

Drulă despre incompetența lui Boc: Cu 3 ani de întârziere, studiul de fezabilitate al centurii Cluj se finalizează săptămâna aceasta / Ce răspund liberalii clujeni

ActualitateTop News by Cosmina Fernoaga - aug. 03, 2022 2 476

Președintele USR, Cătălin Drulă, îl indică pe Boc ca fiind singurul responsabil de faptul că proiectul centurii Metropolitane a fost mult întârziat, astfel că drumul n-a fost încă realizat. Drulă arată că  studiul de fezabilitate al centurii Cluj de abia se finalizează, săptămâna aceasta, „cu o întârziere de 3 ani”.

„Emil Boc semna acest contract în 2018. Trebuia să fie gata în 12 luni. Dacă primarul Clujului își făcea treaba ca un bun gospodar, azi se lucra pe centura orașului”, a transmis Cătălin Drulă.

Liderul USR mai arată că incompetența și nepăsarea administrației Emil Boc au pus piedică „acestei centuri vitale pentru saltul de dezvoltare atât de așteptat de toți clujenii, sătui să mai aștepte ore întregi în trafic”.

Drulă avertizează că urmează aprobarea studiului de fezabilitate de către Compania de Drumuri, apoi de Ministerul Transporturilor și de Guvern. După depășirea acestor borne se va trece la realizarea exproprierilor și la etapa licitației pentru proiectarea de detaliu și pentru execuția lucrărilor.

„Dacă totul merge bine, peste 5 ani am putea avea centura finalizată”, spune Drulă, avertizând totodată că dacă lucrurile vor  evolua în stilul lui Boc, cu întârzieri de 3 ani la fiecare etapă, centura nu va deveni operabilă în următorii ani.

„O veste excelentă este că strategia creionată de mine și echipa mea în 2021 de a finanța centura metropolitană Cluj din fonduri structurale “clasice” – Programul Operațional Transport 2022-2030 a dat roade. Recent, Comisia Europeană a aprobat Acordul de Parteneriat cu România pentru acest exercițiu financiar european ce include și finanțarea centurii Cluj. Spre binele clujenilor îmi doresc ca Emil Boc să stea departe de următoarele faze ale proiectului centurii Cluj. Doar așa vom avea șanse să atragem fondurile europene și să circulăm pe ea în acest deceniu”, a transmis Drulă.

Comentariile liderului USR l-au deranjat pe Emil Boc, care prin intermediul partidului (PNL Cluj) a transmis imediat un comunicat de presă.

Liberalii clujeni îl acuză pe Drulă că el ar fi scos Centura Metropolitană din PNRR.

„Ai furat 4 ani de dezvoltare a Clujului. Am fi avut 4 ani să folosim banii din PNRR. Clujenii din trafic îți „mulțumesc” în fiecare zi. Municipalitatea clujeană, împreună cu comunele Gilău, Florești, Baciu și Apahida au finalizat documentațiile pentru Centura Metropolitană. Dacă Drulă nu ar fi fost ministru, astăzi se puteau folosi banii din PNRR pentru Centura Metropolitană și nu trebuia să așteptăm alți bani europeni”, se precizează în comunicatul transmis de PNL Cluj.

2 comentarii

  1. Inainte retorica clujeana era „nu ne lasa Bucurestiul sa ne dezvoltam”. Acum „nu ne lasa Drula”. Oare cand ajungeti sa intelegeti ca sunteti doar incompetenti.

  2. Boc e mai tare la dat din gura, asta e clar !
    Daca ar candida Drula la Cluj, poate am avea si noi n 10 ani un oras frumos ca Oradea de azi. Nu stiu cat ghinion poate sa aiba orasul asta incat sa dupa Funar sa ajunga blocat in Boc.

    Din pacate se pare ca Boc va mai intarzia dezvoltarea orasului si dupa alegerile viitoare.

Lasa un raspuns pentru george

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.