Închide

De ce își pierd românii interesul pentru Istorie 

Istorie by Actual de Cluj - iul. 20, 2022 2 277

Interesul mic pentru istorie arătat de public și dezinteresul majorității istoricilor pentru crearea unor legături cu acesta afectează negativ dezvoltarea culturală a României.

La capitolul cultură și istorie, România nu stă foarte bine. După ani de zile de căutare a unei identități și după decenii de istorie predată după interes, majoritatea oamenilor ori nu au o relație sănătoasă cu trecutul, ori nu au nicio tangență cu el. Istoria a rămas un subiect sensibil. Acest lucru se poate spune despre cultură în general. Deși există diferite mijloace prin care oamenii pot intra în contact cu această lume, pare că nu există un interes pentru asta. Este posibil ca acest lucru să izvorască din stângăcia cu care scena culturală își prezintă materialele, sau poate chiar din incapacitatea ofertanților de a-și adapta produsele la cerințele schimbătoare ale pieței. În cazul istoriei, există și un ușor dezinteres din partea majorității istoricilor.

În ceea ce privește istoria antică și, implicit, arheologia, cercetătorii se lovesc de imposibilitatea de a crea o legătură cu cititorii, cu publicul. Cărți și articole sunt scrise mai mult pentru alți arheologi și istorici, iar dacă o carte este menită să popularizeze un subiect, ea mai mult ca sigur conține un limbaj greoi. Se observă o dorință de schimbare și o dorință de a familiariza publicul larg cu lumea arheologică (un exemplu în acest sens ar putea fi cărțile lui Cătălin Pavel), dar mai este mult de mers până la crearea unei relații rezistente cu cititorii.

Muzeele au, într-o oarecare măsură, aceeași soartă. Nu mai este de ajuns expunerea unor vestigii în spatele unor vitrine prost luminate. Instituțiile muzeale trebuie să aducă inovații în expozițiile lor pentru a capta interesul publicului. Un muzeu reprezintă una dintre cele mai bune metode de educare a individului, dar, pentru asta, este nevoie ca persoana respectivă să interacționeze în mai multe feluri cu piesele din interior, în contextele lor. Mare parte din problemă o reprezintă finanțarea proastă a instituțiilor culturale. Din nefericire, inovația nu este posibilă sau se realizează cu dificultate atunci când nu sunt bani suficienți. Curatorii de expoziții au învățat să lucreze cu puțin și să se adapteze. Lipsa finanțărilor sănătoase se poate explica și prin faptul că nu există un interes general prea mare pentru istorie. Dacă nu există cerere, de ce să se investească? Astfel, se ajunge, cumva, la un cerc de probleme care se alimentează reciproc.

Situația săpăturilor arheologice nu este mai fericită. Finanțările sunt proaste, iar arheologii sunt nevoiți să facă mult din puțin. Echipamentele necesare, mâna de lucru costă, dar banii nu se obțin ușor. Pentru săpăturile sistematice (care se întind pe o perioadă mai lungă de timp, sunt realizate pe situri cunoscute, și care se doresc a fi documentate mai temeinic), suma acordată este infimă, iar pentru săpăturile de salvare (săpăturile arheologice care documentează vestigiile dintr-o zonă în proces de dezvoltare) plătește investitorul. În cazul din urmă, artefactele sunt tratate ca simple obiecte care pun o piedică muncii investitorului, nu ca obiecte pline de însemnătate istorică și informațională. Din această cauză, ele tind să nu fie documentate cum trebuie.

Vina o poartă chiar cercetătorii, care nu reușesc să convingă de importanța și de relevanța cunoașterii istoriei. După cum a mai fost menționat, nu se simte a fi un interes prea mare pentru schimbarea situației. În alte țări se investește în muzee, în săpături arheologice, în cercetarea trecutului, pentru că lumea a înțeles însemnătatea acestor aspecte și rolul lor în evoluția viitorului precum și în viețile personale și a dezvoltat un interes crescând în acestea. Trebuie să se rupă statu-quo-ul pentru ca România să facă un pas înainte în domeniul cultural.

Autor: Anisia Jitaru

2 comentarii

  1. Pentru că în sfârșit mulți s-au deșteptat și realizează că istoria de tip Stefan Gheorghiu, mai pe înțelesul tuturor, o istorie scrisă de șușteri, aducă pantofari, este o mare minciună care glorifică personaje care nu au astfel de merite. Mulți istorici de azi continuă propaganda comunistă, ori propaganda nu ține loc de istorie…

  2. Istoria este foarte interesantă și utilă. Un om care cunoaște un pic de istorie nu poate fi ușor mințit și manipulat politicienii. De exemplu, se înființează în București ”muzeul revoluției din 1989”. Întâmplarea face că, eu știam din 12 decembrie 1989 că Ceaușescu și comunismul vor dispărea. Și mai știu și alții. Deci, istoria este foarte interesantă și utilă.