Închide

Cum modifică șantierul de pe Regele Ferdinand transportul în comun în centrul Clujului: afectate sunt 7 linii de transport

Administrație by Actual de Cluj - aug. 23, 2019 1 568

Traseele mai multor linii de transport în comun din Cluj-Napoca vor fi afectate de lucrările care încep pe strada Regele Ferdinand și e estimat să dureze aproape un an.

Astfel, afectate sunt linia de troleibuz 1 și liniile de autobuz 9, 29, 52, 19 și 42, și linia de microbuz 22. Traseele acestora vor fi modificate de mâine.

Iată modificările:
Linia 1 – Din P-ta 1 Mai, traseul deviat pe str. Paris, B-dul 21 Dec. 1989, P-ta Unirii, Str. Memorandumului, Str. Bucium;
Autobuze din 26.08.2019:
Liniile 9, 29 si 52 – traseul deviat din str. Traian, pe str. I.P. Voitesti, str. F. J. Curie, B-dul 21 Dec. 1989, P-ta Unirii, Str. Memorandumului, Str. Bucium;
Liniile 19 si 42 (capat linie P-ta M. Viteazul Sud) – din P-ta M. Viteazul, pe str.F.J. Curie, B-dul 21 Dec. 1989, Str. Memorandumului, str. Câmpului;
Linia 22 (microbuz) – traseul deviat din str. Traian, pe str. I.P. Voitesti, str. F. J. Curie, B-dul 21 Dec. 1989, Str. Memorandumului, Str. I. Moldovan.

”Stațiile pentru aceste linii vor fi comune cu stațiile celorlalte linii ale CTP Cluj-Napoca de pe traseu (stațiile I.P. Voitești și Sora). Se înființează pe str. Paris pentru linia 1, o stație în apropierea str. Ploiești. Se desființează pe parcursul lucrărilor stația Pod Traian. Suplimentar stația Anton Pann pentru linia 1”, transmite Compania de Transport Public.

Un comentariu

  1. Atâta prosteală … harababura permanenta in orașul asta. Primarul imobiliar își imaginează ca se poate merge prin oraș cu bicicleta. Îl Invit sa încerce.

Lasa un raspuns pentru Albu