Închide

Reportaj de pe margine. Cum a fost la concertul Billy Idol prin Piaţa "interzisă"

ActualitateReportajTop News by Kristina Reştea - iun. 30, 2014 1 683

 

„Uite, mă, că au închis piaţa, da’ se vede”, constată, râzând, un spectator de concert Billy Idol. „In the midnight hour she cried moore, moore, moore”, cântă Billy. “Mooore, moore, moore”, răspunde, pe alocuri publicul. “It’s a nice day to start agaaain”. Billy Idol şi chitaristul Steve Stevens au fost luni seara în centrul Clujului, cu rock în Piaţa Unirii. „Ameninţată” de garduri de 4 metri înălţime cu câteva zile înainte, după reacţii din partea societăţii civile care a protestat împotriva „privatizării” unui spaţiu public, Piaţa Unirii a fost până la urmă bandajată cu garduri, dar ceva mai discrete. (Le-)am dat un ocol.

“E suuuper! E super! E foarte fain concertul”, zice o tânără ajunsă în apropiere de scenă. “E cam puţină lume. Cred că e mai puţină lume decât la Loreen (câştigătoarea de Eurovision care a concertat în Piaţa Unirii anul trecut). Sincer, cred că ăia de la Tabita (lanţ de magazine second hand, n.red.) au făcut mai mulţi bani azi, la ce cozi sunt pe acolo, decât ăştia de la Amprenta din vânzare de bilete. Multe au fost oricum invitaţii”, e de părere un alt trecător prin Piaţa Unirii, la oră de seară. Lumea s-a adunat totuşi prin centru luni seara, cu tot cu ameninţarea de cod galben de prin buletinele meteo, dar zona Pieţei Unirii e mai puţin populată decât te-ai fi aşteptat pentru un astfel de nume (şi voce). Se aude câte un solo de chitară, limpede şi puternic, în noaptea albastră din Piaţa Catedralei Sf. Mihail şi a palatului părăginit Conti şi apoi iarăşi un refren celebru. Decorul e bun, dar pe fundalul unui astfel de sunet, a unei astfel de voci şi a unui astfel de show (de atmosferă, mişcare şi lumini) nu poţi să nu te gândeşti că un concert Billy Idol şi-ar fi meritat stadionul. Dacă cineva l-ar fi umplut…

feriti de ploaie

Tineri, vârstnici, copii, căţei albi, mulţi căţei albi, spectatori entuziaşti, dar neplătitori de bilete, fani cu tricouri (şi freze) de rockeri sau trecători plictisiţi şi miraţi sau doar curioşi, tineri adunaţi în grupuri, cu pahare de bere (de plastic), stând pe trepte, pe jos, la “Clopot”, la început de bulevard semi-pietonal Eroilor sau sprijiniţi de ziduri în intersecţia fostei Diverta, la Cofetăria Carpaţi, la KFC sau în zona din spatele Catedralei, amenajată cu mese şi bănci de lemn ca pentru un festival de bere.

Şi mai e apoi desigur axa Diesel-Vertigo, adică axa unde se înşiră cafenele şi terase: Diesel, Nuka, Corso, Toulouse, Vertigo. Aici lumea e relaxată, la un pahar de quelque chose şi o poveste de seară, cu background muzical asigurat nu de difuzoarele de terasă de data asta, ci de … Billy Idol. Live. Şi totuşi, locul nu e chiar plin de lume şi ai impresia că, în plin concert, maşinile dau năvală de peste tot. Circulaţia auto nu e închisă, ci doar restricţionată.

popor

Scena se vede, vedeta se vede, muzica se aude de peste tot, show-ul de lumini colorează seara de luni.

„Cluj, Romania, I would just like to say Thank you!”,  îşi salută legendarul Idol publicul de Transilvania, într-un scurt moment, între piese. „Steve, show them how a hit song sounds like, will you?”, îşi invită britanicul partenerul de scenă. Iar la White wedding care se aude acum de peste tot, în mijloc de noapte şi lumini, publicul dansează şi răspunde cântând.

În plină desfăşurare de concert, dacă traversezi culoarul de grilaje dintre scenă şi fântână şi te amesteci printre spectatori poţi să ajungi chiar în zona plătitorilor de bilete. “Aici e înăuntru sau afară? Pe unde e intrarea?”, încerc să întreb, după ce mă strecor prin public şi ajung în stânga scenei, undeva de unde chiar îl văd pe Billy Idol. Asta fără să fi scos din geantă vreun bilet sau vreo invitaţie. “Prin partea cealaltă e intrarea, aici e zona cu brăţări albastre”, îmi spune cineva din public. “Dar eu am intrat fără brăţară”, încerc să explic. “Atunci nu mai înţeleg”, mi se răspunde vesel, fiindcă la ora asta niciunui spectator din preajma scenei nu pare să îi pese dacă eu am sau nu brăţară albastră.

Unirii

Billy se aude şi pe axa Diesel-Vertigo (latura Pieţei Unirii din spatele scenei), de unde ai priveliştea unei pânze întunecate de backstage. “Ne-am oprit la un vin. Dar eu am cumpărat bilet. Ţi-l şi arat”, spune un om de afaceri oprit la terasă, în timp ce britanicul face show pe scena din piaţă. Şi, într-adevăr, spectatorul din culise (de terasă) îşi susţine afirmaţia cu bilete adevărate. “Aveam bilete luate de când concertul fusese anunţat pe stadion. Apoi, când s-a stabilit că se mută aici, în Piaţă, mi s-a părut cam ciudat. Dar e atmosferă bună. Cred că dacă s-ar fi ţinut într-un loc cum e stadionul ar fi fost cam aiurea – acolo dacă nu se umple, chiar nu e ok să faci un concert”, sintetizează reprezentantul publicului Billy Idol de Vertigo.

axa goala

De altfel, toate terasele de aici, altă dată înţesate de lume, acum cu locuri libere, sunt pregătite să mai preia lume. “Ne-au cam stricat activitatea concertele astea (Billy Idol a fost punctul culminant dintr-un festival rock care s-a desfăşurat în weekend, n.red.), cu bere de 3 lei. Lumea s-a cam dus la berea de 3 lei. Iar clienţii noştri tradiţionali au evitat zilele acestea să vină, din cauza zgomotului. Dar Billy Idol e totuşi altceva. Au fost clienţi înainte de concert şi acum ne aşteptăm să vină lumea din nou, după concert”, spune Enikő Negele, una dintre proprietarele restaurantului Corso.

billy

De la Cluj Arena în Piaţa publică Unirii

Concertul britanicului fusese iniţial anunţat pentru stadionul de 30.000 de locuri Cluj Arena, însă, cu doar aproximativ două săptămâni înainte, “scena” a fost schimbată, iar organizatorii de la Amprenta anunţau mutarea sa în Piaţa Unirii, unul dintre cele mai importante spaţii publice din centrul oraşului.

“Accesibilitatea și vizibilitatea persoanelor care și-au cumpărat deja bilete vor fi păstrate, iar în plus biletele cumpărate pentru inelele Cluj Arena vor putea fi utilizate pentru o categorie superioară – Golden Ring. Piața Unirii oferă o desfășurare foarte bună pentru evenimente de acest gen și ne doream de multă vreme un concert de zile mari în centrul orașului. Calitatea show-ului va fi net superioară”, promiteau reprezentanţii agenţiei Amprenta.

Mişcarea a trezit imediat o serie de nemulţumiri, având în vedere că cei care deja îşi cumpăraseră bilete se vedeau în situaţia de a participa la un concert în spaţiu public. Pentru a rezolva acest aspect, organizatorii au anunţat că împrejurul locului se vor instala garduri de 4 metri pentru a limita vizibilitatea. Noile planuri, care presupuneau îngrădirea temporară şi închiderea parţială a zonei centrale, au trezit însă imediat reacţii din partea societăţii civile. Aşa că evenimentul organizat de o companie privată, într-un spaţiu public, închiriat, al oraşului, i-a determinat pe mai mulţi cetăţeni să protesteze (paşnic), invitând la jocuri peste gardul-fileu din piaţă şi la dezbateri pe reţelele de socializare privind felul în care ar trebui utilizate spaţiile publice.

„Partea bună e că s-a renunţat la ideea care ne scandalizase pe toţi: gardul e făcut în aşa fel, încât nu împiedică o destul de bună vizibilitate. Partea în continuare proastă (şi foarte enervantă), despre care putem discuta dacă şi cum o contracarăm, e că orice acces al cetăţenilor ‘neplătitori’ în piaţă e încă de pe-acum imposibil”, scria pe blog, în ziua concertului, Dumitru Cornel Vâlcu, unul dintre cei care au lansat iniţiativa unui protest public împotriva „privatizării” unui spaţiu public al oraşului.

 

 

Un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.