Închide

Coronavirus in Imobiliare, episodul 1. Numărul de tranzactii în două săptămâni de pandemie: 5-6 % din volumul din 2019

EconomieTop News by Kristina Reştea - apr. 14, 2020 1 1598

 

A fost, ani de zile, unul dintre domeniile-vedetă ale Clujului: piaţa imobiliară locală a bifat tot soiul de recorduri, printre care piaţa cu cele mai scumpe apartamente şi una care şi-a revenit rapid din criza economică din 2008. Ce se întâmplă însă în această perioadă, când gravei crize de sănătăte publică cauzată de pandemia COVID-19 începe să i se asocieze şi o criză economică? Se mai fac tranzacţii, ne putem aştepta la o reaşezare a pieţei, care sunt domeniile cele mai afectate? Îi întrebăm pe jucătorii din piaţă. Azi, „episodul 1”.

Dacă vorbim despre pretenţiile proprietarilor de apartamente, acestea sunt deocamdată tot sus – preţul mediu cerut pe apartamentele din Cluj a ajuns la o medie de 1.826 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 1.780 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie, conform Imobiliare.ro. Ce se întâmplă însă, concret, în piaţă? „A apărut acalmia şi stagnarea oarecum fireşti pentru un astfel de moment”, spune pentru Actualdecluj.ro Adrian Vascu, senior partner în cadrul Veridio, compania care coordonează anual Ghidul Tranzacţiilor Imobiliar, realizat pe baza datelor oficiale înregistrate de primăria municipiului. „Nu cred că a dispărut cererea pentru locuinţe, există şi oferte disponibile, există şi disponibilitate de credite bancare, brokeri, evaluatori şi notari funcţionali. Potenţialii cumpărători au oprit oarecum procesul, pe de o parte din cauza măsurilor de distanţare socială impuse şi pe de altă parte din cauza faptului că nu există o previziune cât de cât rezonabilă referitoare la cât timp va dura această criză. De aceea cred că primele efecte se regăsesc în diminuarea semnificativă a tranzacţiilor şi nu asupra preţurilor”, spune Vascu. Afirmaţia privind scăderea numărului de tranzacţii se bazează pe date, spune Vascu, acestea urmând să fie prezentate şi în ghidul imobiliar, aflat acum în lucru. Mai precis, potrivit datelor oficiale, numărul de tranzacţii înregistrare la autoritatea locală clujeană din ultima săptămână din martie 2020 şi prima săptămână din aprilie 2020 reprezintă circa 5-6 % din numărul înregistrat anul trecut în aceleaşi perioade.

Care vor fi efectele crizei pe piaţa imobiliară? „Depinde cât va dura stagnarea. Cred că aceasta oprire a planetei nu va rămâne fără consecinţe. Şi nu neaparat în sensul rău. Prin urmare, când se va termina cu statul în casă şi când virusul economic va avea şi el antidot, vom avea din nou un tablou funcţional al actorilor pieţei imobiliare. Cred că cererea de case va rămâne, oferta la fel, va apărea primordial factorul numit puterea de cumpărare. Siguranţa locurilor de muncă şi a veniturilor vor reprezenta un factor important. Nu este exclus ca tipul de cerere să sufere modificări şi oamenii să ceară locuinţe care vor fi mai mult adaptate muncii la domiciliu, cu spaţii adecvate, ceea ce nu exista înainte de criză. Şantierele ar trebui să continue. Orice investiţii în infrastructură sunt binevenite. Pentru ca m-aţi întrebat de Cluj, mi-aş dori foarte mult să văd repornita activitatea la autostrada Gilău – Borş. Acum pot exista şi surse de finanţare (s-au ridicat temporar restricţiile europene), există şi forţă de muncă şi companii româneşti care ştiu să muncească şi materii prime. Se poate asigura şi siguranţa muncii. În aceste condiţii, se va crea un avantaj pentru Romania şi Cluj, avantaj care desigur că va avea efect şi asupra pieţei imobiliare. Putem începe acum ce nu am reuşit să facem în 30 de ani şi nu am fi făcut probabil nici în următorii 30 dacă nu apărea această criză”, consideră Vascu. „În ceea ce priveşte preţurile nu mă aştept la modificări pe perioada stagnării. Dacă revenirea este în interval de 3 luni, e posibil ca efectul în ceea ce priveşte preţul să fie nesemnificativ. Dacă va fi peste 6 sau 9 luni, vom analiza atunci comportamentul vânzătorilor şi cumpărătorilor. Este o criză nouă cea actuală şi nu mă hazardez să fac pronosticuri”, spune reprezentantul Veridio..

În ceea ce priveşte tranzacţiile, cel mai afectat segment este domeniul rezidenţial. „Din punctul de vedere al desfăşurării activităţii sunt afectaţi toţi proprietarii de clădiri, inclusiv malluri ai căror chiriaşi cu ativităţi considerate neesenţiale şi-au oprit sau redus activitatea. Este o provocare pentru proprietarii de clădiri închiriate până la data începerii crizei să discute cu chiriaşii şi să găsească înţelegere reciprocă pentru a trece împreună peste aceste momente grele. Construcţiile de clădiri industriale cred că vor continua şi e posbil să apară construcţii noi, având în vedere că există surse de finanţare garantate de stat care să susţină aceste investiţii. Cum tot am ajuns în situaţia în care fiecare ţară are grijă mai întâi de ea însăşi, cred că sectorul industrial este unul care ar trebui să se relanseze foarte rapid. Antreprenorii care vor acţiona acum, cred ca vor fi printre câştigătorii acestei crize”, conchide Vascu.

 

Citeşte şi:

Piaţa construcţiilor, în pandemie: cum se vede 2020? Ordinul Arhitecţilor considera necesara suspendarea activităţii pe şantiere

 

 

 

 

Un comentariu

  1. „Analizele” astea ale agenților sunt un fel de damage control. Păi s-a blocat piața. Băncilor le-au venit 150.000 de cereri de amanare a ratelor + mii de firme. Băncile s-au supus guvernului, dar sunt pe alertă cu criză de lichidități . Șomajul catastrofic antrenează explozia creditelor neperformante. Sectorul privat cade, statul incepe tăieri. Prima casă va fi tăiat mai repede ca salariile. Costul creditelor va exploda. Contracția firmelor o să micșoreze numarul celor care vin după job-uri aici. In crize lumea stă acasă nu vine la Cluj. Să nu mai vorbim de recesiunea din toată Europa care se va adăuga. Deci cererea solvabilă e in picaj liber și mitul Clujului nu poate contracara panica și fuga după lichiditate. Prețurile n-au cum să nu scadă. Durează 3 luni să se vadă, momentan piața e paralizată și nu există practic prețuri reale devreme ce nu rulează decât tranzacțiile contractate in februarie. Era și timpul. Criza va scoate doar aerul din bulă si preturile se vor așeza pe un fundament natural, adică pe baza normală fără injecții, subvenții și euforie.

Lasa un raspuns pentru Alin

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare