Închide

Clujul imobiliar la început de toamnă: Prețurile cerute pe apartamente sunt cu mii de euro mai mari față de acum un an, iar șantierele de locuințe noi din 2024 sunt mai puține

EconomieTop News by Actual de Cluj - sept. 28, 2024 0 173

Prețul mediu cerut pentru apartamentele de vânzare din Cluj-Napoca a ajuns în septembrie la 2.659 euro/mp, în creștere  cu 241 de euro peste aceeași perioadă a anului trecut (2.418 euro/mp), conform statisticilor portalului Compariimobiliare.ro.

Printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe la început de toamnă se numără localitatea vecină Florești, unde prețul mediu este mult sub cel din Cluj-Napoca (1656 euro/mp), dar și cartierele Mănăștur (2438 euro/mp) și Mărăști (2698 euro/mp).

Deși mai mic față de anul trecut, șantierul imobiliar clujean a crescut considerabil în plină vară atât în mediul urban, cât și în cel rural, menționează portalul. 

În luna iulie 2024, în județul Cluj, au fost eliberate 199 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 72 autorizații mai multe comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent și cu 109 autorizații în plus față de luna anterioară. Față de luna iulie 2023, în mediul urban creșterea numărului autorizațiilor eliberate a fost de 75%, iar în mediul rural s-au eliberat cu 48,3% mai multe autorizații pentru cladiri rezidențiale, conform datelor Direcției Județene de Statistică.

Datele sunt pe minus comparativ cu 2023

În primele șapte luni ale anului, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ a fost de 874, cu 122 mai mic comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023. Reducerea numarului de autorizații s-a inregistrat atât în mediul urban, cât și în cel rural.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu