Închide

Cinci cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală în Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 25, 2021 1 121

foto arhivă

Cinci cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală în Cluj.

Polițiștii de imigrări din Cluj au anunțat că au depistat cinci cetățeni străini, în situații ilegale, cărora nu le va fi permisă intrarea în țara noastră pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, trei dintre aceștia fiind escortaţi până la punctul de trecere a frontierei de stat. Ceilalți au fost amendați cu 600 de lei fiecare și obligați să părăsească România în termen de 15 zile.

Cei cinci au fost găsiți în cadrul unei campanii naționale derulate între 15 și 19 noiembrie, cu Inspectoratul Teritorial de Muncă. E vorba de persoane din Ucraina și Republica Moldova, patru bărbați și o femeie, care au intrat legal în România, însă nu au respectat prevederile legale în materie de imigrație și angajare în muncă. Cetățenii ucraineni au fost depistați muncind ilegal, adică fără a deţine aviz de muncă sau contract individual de muncă, în construcții, iar cetățenii moldoveni nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere conferit de pașaportul biometric.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru Mihai