Închide

CFR, egalată pe final de FCSB. Petrescu, supărat pe jucători

SportTop News by Actual de Cluj - sept. 16, 2024 0 69

CFR Cluj şi FCSB au terminat la egalitate, 2-2 (1-0), duminică seara, în Gruia, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal.

Clujenii au condus cu 2-0, după golurile semnate de Louis Munteanu (36, 49), ambele din pasele lui Simao Rocha.

Campioana revenit după pauză, când a preluat conducerea jocului. Alexandru Băluţă a dat tonul (59) și marcat după o greşeală a lui Simao, campioana egalând prin fundaşul camerunez Joyskim Dawa (87), după o mingea scăpată de portarul Mihai Popa la şutul lui Octavian Popescu.

„Primele 60 de minute au fost aproape perfecte, FCSB nu a avut niciun șut, apoi au venit două greșeli personale, pe care nu ai cum să le antrenezi. Simao a făcut un meci foarte bun, a dat două pase de gol, apoi a dat o pasă la adversar și s-a făcut 2-1.

2-0 e cel mai periculos scor, toți erau fericiți pe bancă, dar eu tot îmi făceam griji. Și golul de 2-2 a fost tot pe o greșeală personală. Fotbalul se joacă pe greșeli. Michael a ratat ocazie foarte mare la 2-2, apoi a ratat și Deac. Echipa a suferit foarte multe schimbări, dar nu aveam voie să nu câștigăm acest meci.

Au fost două greșeli personale, se întâmplă la orice nivel. FCSB e o echipă bună, a făcut 4 schimbări și a venit peste noi. Am spus-o și ieri, obiectivul numărul unu este play-off-ul. Sunt mulțumit de lot, avem o echipă bună și trebuie să scoatem maximum din fiecare meci”.

Foto: CFR Cluj/ Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu