Închide

CFR Cluj, umilința supremă

OpinieSport by Catalin Suciu - mart. 22, 2019 2 2438

CFR Cluj își bate joc de oamenii săi. Nu e prima oară și, cu siguranță, nu e nici ultima dată. Dan Petrescu revine în Gruia să ia al doilea campionat consecutiv, dar acum pe munca altora.

Eșuat în China, unde a retrogradat în liga a doua și de unde anunțase recent că vrea să promoveze, Petrescu se întoarce la CFR Cluj. E bine de menționat că antrenorul a debutat cu o remiză în Liga a doua în noul sezon. Între timp, în Gruia părea că se așterne o liniște care anunța, de fapt, un nou titlu. Cu Alin Minteuan pe bancă, clujenii au câștigat cinci partide în cinci meciuri. Echipa mergea. Confirmat și reconfirmat, fie de Bogdan Mara sau de alți aciuați la ciolanul bun de ros, Minteuan e trimis acum la coșul de gunoi, precum un balast numai bun de reciclat atunci când o fi vremea. Dacă va avea demnitate și nu o coloană ca salcia bătută de vânt, Minteuan le va spune „PA” pe veci celor ce conduc echipa.

„Minteuan e antrenorul nostru, a semnat până în vară. E copilul CFR-ului”, a anunțat Bogdan Mara în urmă cu o săptămână. Cel cu o funcție incertă la CFR Cluj a continuat să negocieze cu Dan Petrescu până când a și reușit să-l readucă. Mitomanul Mara spera, probabil, ca Minteuan să se facă de râs, CFR-ul să coboare în clasament, pentru a-l aduce apoi pe Dan Petrescu în rolul unui salvator. Nu s-a întâmplat, iar mutarea pe bancă are șanse bune să fie un mare fiasco. Se întoarce Petrescu cu „lungă și pe a doua”, cu limbajul suburban și cu comportamentul de mahalagiu isteric ce-l caracterizează.
CFR și-a bătut bătut joc de Minteuan așa cum a făcut-o și cu Antonio Conceicao, antrenorul dat afară de pe locul 1.

Dacă era bine intenționat și avea onoare, Dan Petrescu ar fi refuzat să preia acum echipa și ar fi făcut-o din vară. Dar e lipsit de scrupule, la fel ca și Bogdan Mara, zis și Pinochio, Marian Copilu, un cercetat penal,  sau Neluțu Varga, acest Gigi Becali din Ardeal, patronul care nu figurează în nici un document la CFR, acest soi rar de patron spiritual ce dă ordine, iar sclavii le execută.

2 comentarii

  1. Minteuan stia ca va veni DP mai repede sau mai tarziu, era clar din declaratiile lui.

    Oricum, toti marii oameni ai fotbalului din Romania, au laudat mutarea CFR-ului, iar Minteuan va ramane in continuare la CFR, secund.

    Asa ca pentru cel care a scris articolul, e clar un articol anti CFR cu urme de miros de branza.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.