Închide

„Cea mai mare fraudă din istoria Clujului”

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 12, 2019 1 1873

Reprezentanții administrației județene arată că deși costurile pentru realizarea noii piste de aterizare/decolare a Aeroportului au fost majorate cu 10 milioane de eruo (prin acte adiționale asumate de conducerea Aeroportului), aceasta nu suportă o capacitate mai mare de 66 PCN. Modul în care s-a investit în aceast obiectiv, și care face acum obiectul unui dosar  penal (reamintim că fostul președinte al Consiliului Județan, Horea Uioreanu, a fost deja condamnat în această speță), e etichetat drept „cea mai mare fraudă din istoria Clujului”. Actualul președinte al Consiliului Județean, Alin Tișe a explicat că din bugetul public s-a investit o sumă uriașă, 50 de milioane de euro, pentru numai 2.100 metri de pistă. Scopul era ca aceasta să aibă o capacitate de 114 PCN, dar la schimb – conform unei expertize comandate de Consiliul Județean – s-a realizat o pistă cu o capacitate de numai 66 PCN, astfel că aeronavele mari, pentru zboruri transcontinentale, nu vor putea opera de la Cluj„Pista construită și gestionată de Aeroport are (conform unei expertize) doar capacitatea portantă de 66 PCN! Capacitatea portantă insuficientă a rezultat ca urmare a lucrărilor frauduloase făcute la aeroport și acoperite de Aeroport. Asta însemnă că și în situația prelungirii pistei la 3500 m, pe acest aeroport nu va putea ateriza niciodată un avion transcontinental din lipsa capacității portante necesare.  Aeroportul Cluj a plătit din buzunarul clujenilor o pistă de 114 PCN și, de fapt, s-a construit o pistă de 66 PCN, fraudând-se astfel masiv bugetul public. Cu alte cuvinte, s-a plătit ceva de către aeroport și s-a construit altceva, în condițiile în care prețul pistei a fost mărit de către aeroport fără licitație, cu 10 milioane de euro prin acte adiționale (constatate ilegale ulterior de către ANRMAP). Este cea mai mare fraudă probabil din bugetul Clujului, iar persoanele responsabile vor trebui să răspundă”, a transmis liderul Consiliului Județean, Alin Tișe.

Reamintim că administrația județeană a stabilit construirea unei piste noi de 3.500 m, din care 2.190 – Etapa 1 s-a construit deja, cu o capacitate portantă stabilită în proiect de 114 PCN – capacitatea necesară pentru a ateriza avioane mari pentru zboruri transcontinentale. Pentru asta s-a și plătit suma uriașă de cca. 50 milioane de euro.

„Indiferent câte articole va plăti aeroportul pentru a-și lăuda activitatea și a ataca Consiliul Județean realitatea este una singură: 700.000 de clujeni au fost furați prin construirea unei piste care este altceva decât s-a plătit! Documentele care stau la baza acestui comunicat sunt depuse la instituțiile abilitate pentru efectuarea cercetărilor”, a mai transmis Tișe.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru Alin