Închide

Ce fac doamnele premiate ale Clujului: alpinism, cercetare, afaceri, scris și management cultural „de gală”

EconomieTop News by Kristina Reştea - mai 22, 2015 0 861

Au urcat pe munți, au condus proiecte culturale, au scris povești ori au ghidat oameni de afaceri prin Cluj, direcționează finanțări spre acțiuni filantropice sau fac cercetare. Șapte doamne au luat ieri diplome (și aplauze), în gala Asociației Femeilor de Afaceri din Cluj.

AFA Cluj le-a premiat aseară pe cele șapte doamne în cadrul Galei Excelenței la Feminin, eveniment ajuns la cea de-a treia ediție și care se desfășoară sub egida Zilelor Clujului. „Aducem în lumina reflectoarelor doamne care excelează, inspiră și merită întreaga noastră apreciere”, a declarat Mihaela Rus, președintele AFA Cluj. „Căutăm modele. Și nu e întotdeauna ușor să le găsim”, concluzionează Nina Moldovan, membră AFA și responsabil de gala de 2015.

Primul pe scena Casinoului primăriei (locul de desfășurare al evenimentului) e însă primarul, cu tot cu panglica tricoloră: îi înmânează Rariței Zbranca premiul pentru management cultural. Manager și diplomat cultural, Rarița Zbranca este directorul fundației AltArt, co-fondator al Fabricii de Pensule și coordonator în cadrul Strategiei de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020. Face parte și din echipa care pregătește candidatura Clujului pentru titulatura de Capitală Culturală Europeană și are de făcut un îndemn de pe scenă, țintă de manager cultural: să se aducă mai aproape mediul de afaceri de cel al culturii. Nu a urcat de mult pe scenă, admite Rarița – de la vârsta coronițelor și premiilor de școală, pentru că managementul cultural ar fi de fapt mai degrabă „muncă invizibilă”.

Cu accent francez, a citit (dintr-o carte a premiantei), pe scenă Pascal Fesneau, consulul onorific al Franței la Cluj-Napoca și unul dintre cei mai activi expați din oraș. Acesta i-a oferit Premiul pentru literatură scriitoarei Ruxandra Cesereanu. Poetă, prozatoare și eseistă, Ruxandra Cesereanu este profesor de Literatură Comparată la Facultatea de Litere, redactor-șef adjunct al revistei de cultură Steaua și membru al echipei Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului. A publicat peste 20 de cărți, iar reușitele sale din ultima perioadă includ romanele „Un singur cer deasupra lor” și „Angelus”, precum și volumul de poezie „California (pe Someș)”.

Premiul pentru implicare în administrația publică locală a fost prezentat de Ion Sturza, președintele Fribourg Capital, dezvoltatorul proiectului Liberty Technology Park Cluj. Acesta i-a decernat distincția Emiliei Botezan, care conduce Biroul de Relații Externe și Investitori din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Asta chiar dacă nu întotdeauna administrația locală are de primit (sau merită) aprecieri din mediul de afaceri.

Vlad Agachi, dirijorul Young Famous Orchestra, i-a înmânat Premiul pentru curaj, responsabilitate și disciplină sportivă alpinistei Cristina Pogăcean. Unul dintre alpiniștii de vârf ai României, Cristina Pogăcean are un portofoliu de peste 25 de premii, iar anul trecut a fost nominalizată, împreună cu Cosmin Andron, la „Pioletul de aur”, cel mai prestigios titlu pe care îl poate primi un alpinist în cariera sa.

Au urcat apoi pe scenă finanțistul Iosif Pop și profesorul universitar Sevastița Muste, care a primit Premiul pentru cercetare în domeniul agro-alimentar. Dar cum cercetarea nu e cel mai bine finanțat sector din România, doamna premiată are de făcut o observație de gală. „Mă voi gândi la dvs”, spune, zâmbind, decanul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor.

 

 

Singura doamnă care a premiat o doamnă la gala de aseară a fost Felicia Tulai, creatoarea brandului de uleiuri presate la rece Luna Solai. Ea a înmânat Premiul pentru implicare în comunitate, care a ajuns la Simona Șerban. Directorul executiv al Fundației Comunitare Cluj și membru fondator și președintele Consiliului director al Federației Fundațiile Comunitare din România, Simona Șerban este specialistă în consiliere filantropică și dezvoltare comunitară, atragere de resurse și acordare de finanțări. Pictorul Nicolae Maniu i-a înmânat Premiul pentru jurnalism și blogging Ruxandrei Hurezean. „Redactor-șef adjunct al săptămânalului Transilvania Reporter și blogger pe Gazetino, Ruxandra Hurezean este una dintre puținele voci autentice de „povestitor” pe care le are cetatea Clujului, iar materialele sale îmbină întotdeauna documentarea aprofundată cu o peniță inconfundabilă” – e motivația „juriului”.

 

Moderată de actorul Bogdan Rădulescu, gala a „ieșit” spre parc, pentru un concert în aer liber susținut de grupul vocal Ad Libitum Voices.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a fost înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „Gala Excelenței la Feminin”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.

Fotografii realizate de Radu Moldovan

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.