Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Cluj, locuitorii judeţului pot beneficia, vineri, 20 septembrie, de servicii de testare gratuită a memoriei, în contextul diagnosticării precoce a bolii Alzheimer.

Proiectul este derulat de Consiliul Judeţean Cluj, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca, cu prilejul Zilei Internaţionale Alzheimer.

”Oferim posibilitatea persoanelor cu vârsta peste 45 de ani de a-şi evalua gratuit memoria, cu scopul de a creşte conştientizarea şi interesul pentru problematica bolii Alzheimer. Este o oportunitate extrem de benefică, oferită în mod gratuit de către specialişti din cadrul DGASPC”, a arătat CJ Cluj.

Campania de testare gratuită a memoriei se desfăşoară în cinci centre de zi din municipiul Cluj-Napoca, între orele 9.00-12.00: Centrul Comunitar Judeţean Cluj, Str. Albert Einstein, nr. 14, Centrul de Zi pentru Seniori nr.1, Str. Şt. O. Iosif,  nr. 1-3, Centrul de Zi pentru Seniori nr. 2, Str. Decebal, nr. 21, Centrul de Zi pentru Seniori Mărăşti, Str. Aurel Vlaicu, nr. 3 A, Centrul de Zi pentru Seniori Observatorului, Str. Observatorului, nr. 1-3.

Obiectivele principale ale campaniei de testare a memoriei sunt depistarea timpurie a tulburărilor cognitive, evaluarea funcţiilor cognitive globale, promovarea prevenţiei şi diagnosticarea precoce, astfel încât să se poată interveni cât mai devreme în gestionarea bolii.