Închide

Boc, reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

ActualitateAdministrațieSocialTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 22, 2017 4 1111

Primarul Clujului, Emil Boc, a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și la Prefectură, pentru intenția sa de a-l numi la șefia Biroului de Învățământ Cultură, pe Ionuț Țene, pe care organizațiile maghiare îl consideră un extremist. Ionuț Țene este funcționar public în cadrul Primăriei dar deține și site-ul napocanews.ro, unde publică numeroase articole cu tentă șovină.  Cel care a depus reclamația este activistul clujean Szakats Istvan, susținătorul demersului de afișare a plăcuțelor trilingve, la intrările și ieșirile din municipiu. Szakats acționează împreună cu Asociația sibiană Newer Weg, cea care l-a reclamat pe Țene la Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei clujene încă de anul trecut, din pricina textelor nefondate pe care acesta le-a postat pe site-ul napocanews.ro, pe tema incidentului petrecut la Zilele Culturale Maghiare, cu formația Beatrice.

Actual de Cluj i-a solicitat primarului Emil Boc o reacție, privind demersul lui Szakats Istvan, însă, a refuzat să ofere vreun răspuns.

Nu e de mirare, atitudinea lui Boc, a apreciat Szakats, având în vedere că edilul nu ar fi făcut niciun demers pentru a-l cerceta disciplinar pe Țene: „Când a fost scandalul cu formația Beatrice, la Zilele Culturale Maghiare, Asociația Neuer Weg a depus plângere la Comisia de Disciplină din Primărie. Din răspunsul semnat de domnul Boc (îl vedeți mai jos – n.red), reiese că aspectele sesizate nu l-ar viza pe domnul Țene”. Prefectura ar fi confirmat în scris că era datoria Primăriei să-l cerceteze pe Țene. Drept urmare, Asociația Newer Weg a solicitat un proces verbal de la ședința Comisiei de Disciplină, din care să reiasă că s-a analizat situația funcționarului Țene, însă, Primăria a omis să trimită documentul, a mai informat Szakats.

Asociația Neuer Weg, prin intermediul lui Szakats, a depus, așadar, plângere împotriva Primarului Emil Boc dar și împotriva lui Ionuț Țene, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Împotriva lui Boc s-a făcut plângere și la Prefetura Cluj, iar împotriva lui Țene s-a mai depus o plângere și la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.  „Conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, funcţionarii publici au obligaţia să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. În ciuda prevederi legale citate, Țene Ioan Vasile este de ani de zile funcționar public în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, din vremea lui Gheorghe Funar”, se arată în plângerile formulate.

Ce zice Țene?

Contactat de Actualdecluj.ro Ionuț Țene s-a declarat revoltat de toată această campanie mediatică, subliniind că nu s-a pus problema ca el să preia șefia Biroului de Învățământ Cultură din cadrul Primăriei. Pe de altă parte, el n-a negat că ar fi interesat de funcție: „Nu știu de unde a a apărut toată discuția aceasta. Eu n-am zis nicăieri că o să fiu numit la șefia Direcției de Cultură. O să vedem, când o să fie cazul, se va organiza un concurs pe post.” Țene pare nedumerit că maghiarii îl fac extremist: „A fi român, creștin, înseamnă să fii extremist? Citiți din textele mele, de unde reiese că aș fi șovin? Nu înțeleg, trăim într-o epocă a etichetelor. Eu am dreptul să scriu, nu poate să-mi interzică nimeni, sunt poet, istoric, mi-am dat doctoratul. Sunt un om responsabil, am trei copii. Știți cât de greu este să crești trei copii”? a comentat Ioan Țene.

Informația privind instalarea lui Țene în funcția de șef al Biroului de Învățământ Cultură din cadrul Primăriei clujene a apărut după ce actualul director, Ioan Cristofor, a anunțat că va intra în pensie, din aprilie, 2017. Țene fiind angajat în cadrul acestui birou, s-ar fi lăudat că e rândul său să devină director, spun sursele actualdecluj.ro

Citate din txtele lui Țene, de pe napocanews.ro

Reamintim că Istvan Szakats a lansat și o petiție online, care a adunat peste 500 de semnături, și care semnalează derapajul lui Țene (foro jos), având în vedere că practicile sale de așa zis jurnalist nu sunt compatibile cu statutul de funcționar public.  Pentru a-și susține argumentele, activistul maghiar a cules și o serie de citate din articolele lui Țene:

“Pentru mine e o datorie morală, ca istoric şi conducător al comisiei de înălţare a statuii lui Ion Antonescu la Cluj-Napoca din 2000, să repun în coordonatele istorice ştiinţifice contribuţia militară a mareşalului la apărarea creştinătăţii şi civilizaţiei europene, dar şi ca să se respecte o hotărâre de restaurare a memoriei acestui mare conducător de oaste românească”.

“Târgu Secuiesc este un fel de cartier Molenbeek din Bruxelles, unde autoritățile statului nu au access și unde elementele teroriste sau extremiste sunt protejate și integrate într-o comunitate de tip enclavă”.

“Pe 15 martie 2016 secuii își vor proclama autonomia maghiară în secuime”.

“Criza refugaţilor e de fapt o INVAZIE musulmană organizată”.

“Cultura LGTB care transformă anormalul într-un normal intolerant agresiv”

Sursa foto: Facebook

 

4 comentarii

  1. articolul e scris superficial. Cum sa se laude ca e timpul sa devina director daca se pensioneaza un sef de birou? seful de birou nu e director. Sa te ascunzi ca jurnalist, sub protectia „surselor anonime” , lasa de dorit.

  2. Nu doar organizatiile maghiare il considera extremist pe I.Tene. Potrivit oricarui criteriu si explicatii din Constitutie, Legea Discriminarii, Drepturile Omului si Legislatia Internationala privind egalitatea si demintatea umana il clasifica pe acest cetatean drept extremist. Este revoltator si periculos ca un astfel de ins sa faca parte din administratia si puterea locala. Felicitari celor care au facut reclamtia!

Lasa un raspuns pentru adi

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.