Închide

Boc anunță primele cifre. Câți vârstnici peste 65 de ani avem în programul „stați acasă” și câți au nevoie de asistență pentru cumpărături

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 25, 2020 3 603

Primarul Emil Boc a făcut un apel la cei 61415 de vârstnici peste 65 de ani care locuiesc în Cluj-Napoca să respecte noile măsuri impuse prin a treia ordonanță militară și să stea acasă, cu excepția intervalului 11.00-13.00 când pot ieși la cumpărături, la mișcare în jurul blocului, pentru a-și plimba animalele de companie sau a merge la farmacie.

Într-o videoconferință de presă, Boc a anunțat că, până în prezent, s-au identificat 1702 persoane vârstnice, din totalul de peste 61.000 din Cluj-Napoca, care au nevoie de sprijin, neavând pe nimeni sau având familia în alte zone.

Din cele 1702 persoane (inventariate prin apel la cele peste 700 de asociații de proprietari din Cluj, plus la numărul de telefon lansat de o zi la Cluj, 0372.280.499) un număr de 210 primesc deja sprijin ca să poată face cumpărături sau procura medicamente prin implicarea voluntarilor și fundațiilor din oraș.

Boc a spus că pentru restul se caută soluții pentru a fi ajutați cu aprovizionarea. Toți cei fără sprijin trebuie să își achite contravaloarea produselor. Ajutorul constă în achiziționarea și livrarea acasă a respectivelor produse.

În continuare, Primăria va lipi afișe la toate blocurile din oraș cu numărul de telefon care stă la dispoziția persoanelor vârstnice care nu au rude și au nevoie de ajutor în această perioadă.

Boc le-a mai cerut tuturor vârstnicilor să respecte măsurile impuse prin cea de-a treia ordonanță militară și să iasă din casă doar în intervalul 11.00-13.00 pentru a face cumpărături, pentru plimbarea animalelor de companie, pentru a face mișcare lângă casă sau a merge la farmacie.

De asemenea, primarul Emil Boc le-a cerut celorlalți clujeni să nu meargă în respectivul interval la magazine și farmacii tocmai ca vârstnicii să nu stea la cozi și să își rezolve cât mai repede treburile.

În ceea ce privește restricțiile de circulație impuse pentru restul populației, Boc a spus că cei care se deplasează în interes de serviciu pot să o facă în continuare prin prezentarea legitimației de serviciu sau pe baza unei adeverințe completate pe proprie răspundere acasă și pozată cu telefonul, modelul fiind disponibil și pe site-ul primăriei.

„Trăim vremuri complicate dar avem nevoie de calm, raționalitate și responsabilitate, personală și colectivă”, a spus primarul.

În cazul persoanelor fără adăpost, Boc a anunțat că din cele 126 locuri disponibile la centrele din subordinea Direcției de Asistență Socială, sunt ocupate 119 locuri. Boc mai spus că se fac eforturi pentru operaționalizarea a încă 35 de locuri ale Fundației Prison Fellowship și că municipalitatea mai poate asigura încă 30 de locuri în regim de urgență în așa fel încât nimeni să nu fie lăsat sub cerul liber.

În piețe, producătorii trebuie să aibă mască, eșarfe cu care să-și protejeze nasul și gura dar și mănuși și s-au început o serie de verificări și în piețele private din Cluj-Napoca pentru respectarea acestor măsuri dar și a distanțelor sociale de către cumpărători și producători.

În prezent, Primăria din Cluj suportă masa persoanelor aflate în carantină dar și a celorlalte persoane vulnerabile din evidențele Direcției de Asistență Socială, conform legii, prin intermediul cantinei Primăriei. Există 20 de persoane în Cluj-Napoca care nu se pot întreține și primesc sprijin prin intermediul DAS.

În cazul comunității vulnerabile care trăiește la groapa de gunoi a Clujului, Pata Rât, Boc a spus că acțiunile de igienizare sunt aproape de finalizare, că aici s-au întors foarte multe persoane din străinătate care au fost prinse conform legii pentru a primi ajutoare sociale de urgență, dar și în programul de asigurare a unei mese prin intermediul cantinei instituției.

 

3 comentarii

  1. Sper sa prind vremurile cand Clujul va scapa de piticul asta handzi-turtrandator. Si vremurile cand asta o sa cultive orez prin baltile … dunarene.
    Si franarul a fost o pacoste(si mai este, crapare-ar), ca nu s-a facut nimic in Cluj, 12 ani. Da asta-l distruge! Minte(cap) de mocan, la prima „generatie” de orasan. Cosas de floaster …

  2. Oare unde a fost până acum coronavirusul!? De ce nu s-a manifestat şi până acum? Oare l-a fabricat careva şi l-a plantat în China (aşa cum s-a mai întâmplat şi cu alte virusuri, de ex.HIV)?

  3. Amu faci recensamantul la babe ca sa vezi cum se descurca , te dai ca si Basescu implicat pana in amigdale in situatie, dar ia spune mestere Boc, de ce e sistemul sanitar acolo in groapa de gunoi?!
    Nu cumva din cauza ta si a stapanului tau chior? Spune-le si babelor de prin colturile tarii ce logica a avut inchiderea spitalelor in 2010? Acum culegem roadele politicii voastre criminale, pedelisto-penelista, politica dusa si acum mai mult pentru banci, firme. Du-te acasa bre!

Lasa un raspuns pentru Mannixg

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.