Închide

Angajații din cinci spitale din Cluj ar putea primi stimulente financiare de până la o mie de euro pe lună

Sănătate by Actual de Cluj - feb. 09, 2022 1 977

Angajații din cinci spitale din Cluj ar putea primi stimulente financiare din bani publici prin Consiliul Județean Cluj, instituție care urmează să analizeze un proiect de hotărâre în acest sens.

Proiectul de hotărâre de Consiliu Județean ce urmează să fie analizat de deliberativ în această săptămână vizează acordarea unor stimulente financiare lunare pentru personalul medical și de specialitate din cadrul celor cinci spitale din subordinea instituției, e vorba de Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare (foto), Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, primele patru fiind și spitale în care sunt tratați pacienți infectați cu coronavirus.

Potrivit proiectului de hotărâre, începând cu salariile aferente acestei luni și până la sfârșitul anului vor fi acordate stimulente financiare lunare personalului medical și de specialitate din cele cinci spitale, de până la două salarii minime brute, din veniturile proprii ale spitalelor, în limita bugetului aprobat pe acest an.

Salariul minim brut este în 2022 de 2.550 de lei, lunar, în creștere cu aproape 11% față de anul precedent. Aceasta înseamnă că stimulentele financiare acordate angajaților pot ajunge la o mie de euro lunar. Nu toți angajații primesc aceste bonusuri, însă, ci doar personalul medical și de specialitate.

Acordarea acestor stimulente se stabilește cu încadrarea în procentul stabilit de către Consiliul Județean pentru fiecare spital, conform legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în baza unui Regulament aprobat de Consiliul de Administrație al fiecărei instituții spitalicești.

Un comentariu

  1. NU SE POATE!!! Acei bani trebuie folositi in alte scopuri!! La ce salarii primesc plus ca mai merg si in privat le mai dati bani…PENTRU CE???Duoa cum scrie presa in timpul lucrului la stat se odihnesc ca sa poata merge fresh la PRIVAT ..unde SUNT ALTE RGULI MAI STRICTE..Chiar nu le este rusine????….STIMULENTE PESTE STIMULENTE…imbogartire peste noapte!! Unde sunt autoritatile de control?? sa vada cat se munceste la STAT…si cum oamenii de rand sunt programati de aceiasi medici sa mearga in privat-ca la stat s-a incheiat programul la ora 14…!! cum zice mass-media!! etc etc.

Lasa un raspuns pentru ionel