Închide

A apărut petiția împotriva intenției UBB de a construi în campusul studențesc Hasdeu un nou cămin

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - ian. 13, 2021 14 1815

A fost lansată o petiție, „Vrem aer curat în Hasdeu”, împotriva proiectului Univestității Babeș-Bolyai de creștere a capacității de cazare în campusul univestitar Hasdeu prin care clujenii cer ca noul cămin dorit în această zonă să fie construit în altă parte.

Proiectul Universității Babeș-Bolyai privind mărirea capacității de cazare din actualul campus studențesc Hasdeu cu peste 800 de locuri prin etajarea a 5 din cele 7 cămine existente, plus construirea unui nou cămin cu 3 etaje în zona cantinei a fost avizat de arhitectul șef al municipiului în luna iulie 2020. Proiectul a fost intens discutat în comisia de urbanism a Primăriei încă din 2019 și a fost criticat de arhitecții din comisia de urbanism. De asemenea și vecinii au formulat obiecții față de intenția UBB de a construi în zona Hasdeu. În prezent documentația de urbanism este în consultare publică până în 15 ianuarie și urmează să intre în Consiliul Local spre a fi avizată.

„Ai auzit? Se dorește construirea unui cămin de studenți și distrugerea spațiului verde din Campusul Hasdeu. Vă rugăm să ne sprijiniți prin luarea unei poziții civile, legale, decente, pentru a putea interveni în mod favorabil în cadrul acestui proiect de construire. Implicarea noastră civică rapidă ar putea conduce în mod favorabil la regândirea locației căminului în planul urbanistic zonal din Campusul Hasdeu”, se arată în petiția „Vrem aer curat în Hasdeu” prin care clujenii cer Primăriei să nu aprobe construirea unui nou cămin cu vedere la locuințele de pe strada Hasdeu, cămin care duce la diminuarea actualei zone verzi din campusul univesitar. Aceasta în contextul în care deja e aproape gata parkingul pentru studenți cu peste 360 de locuri construit pe cealaltă latură a cantinei studențești, parking făcut în parteneriat cu UBB, pe un teren din actualul campus pus la dispoziție Primăriei.

Planul Urbanistic Zonal prin care Universitatea Babeș-Bolyai dorește să construiască un nou cămin în Hasdeu cu 3 etaje și să etajeze 5 din cele 7 cămine existente este în consultare publică până în 14 ianuarie. Acesta a fost avizat de arhtitectul șef al municipiului încă din luna iulie 2020. Proiectul UBB a fost inițiat în 19 februarie 2019. Comisia de Monumente a avizat intervenția în 16 mai 2020.

Proiectul a generat discuții aprinse în ședințele Comisiei de Urbanism a Primăriei, a fost amânat de nenemărate ori și a fost criticat de specialiștii din comisie. Speciliștii din comisie au arătat că un nou cămin e mult prea mult pentru zonă și au acceptat în schimb etajarea actualelor cămine (inițial se propunea mansardarea). Proiectanții de la K&K Studio de Proiectare, cei care s-au ocupat de proiect, au fost criticați chiar că au venit cu un proiect de etajare fără să prevadă lifturi exterioare pentru viitoarele cămine cu etajele în plus, așa cum cere legislația. Proiectanții au explicat comisiei că UBB și-a făcut calcule și că are nevoie de 4000 de locuri de cazare în timp ce campusul actual oferă doar 3200 de parcări, așa că nu se poate renunța la noul cămin, mai ales că există fonduri antamate pentru construirea acestuia. În schimb, arhitecții din comisie au cerut inițial un cămin cu 2 etaje, tocmai să nu fie deranjate vecinătățile (locuințele din zona străzii Hasdeu). Apoi s-a ajuns la 3 etaje. Primarul Boc a lipsit de la discuțiile inițiale însă a susținut ulterior proiectul în 2020 invocând faptul că la Primărie există deschidere pentru toate proiectele universităților clujene, care sunt principalul motor de dezvoltare al orașului.

Detalii aici despre discuțiile din comisia de urbanism a Primăriei: UBB vrea să mărească campusul studențesc Hasdeu. Arhitecții Primăriei cred că proiectul face rău vecinătăților

La consultările publice privind proiectul au formulat obiecții mai mulți vecini care au arătat că, în contextul în care deja s-a construit un parking studențesc în zona străzii Hasdeu și se va genera trafic în zonă cu peste 360 de mașini, ar fi oportun să nu se mai afecteze spațiul verde din complexul Hasdeu cu încă o construcție.

 

UBB le-a răspuns riveranilor că pretențiile lor denotă rea credință și că spațiul verde e forte puțin afectat de noul cămin. În plus, UBB a arătat că oamenii și-au construit locuințe ulterior edificării căminelor studențești, unele extrem de înalte și a opinat că înălțarea cu 2 metri a câmpului vizual prin edificarea noului cămin nu va afecta confortul locatarilor de pe strada Hasdeu.

 

 

Caminele studențești din campusul Hasdeu s-au realizat între anii 1959-1971 și, după cum au scris proiectanții, au fost gândite într-un limbaj unitar, sub forma unor bare dezvoltate pe directia est-vest și legate între ele prin alei pietonale și spații verzi aerisite. Există 7 cămine (I-VI și caminul XIV) din care căminul I are regim de înălțime P+3E+M, căminele II,III,IV,V și VI au regim de înălțime P+3E iar caminul XIV are regim de înălțime S+P+4E. Căminelor li se alătură clădirea cantinei  UBB, S+P+E , amplasată în colțul nord-vestic al complexului și o biserică din lemn S+P amplasată în zona centrală a ansamblului.

Proiectanții au propus un fel de regenerare a complexului studențesc de 4,8 hectare, însă cu miză clară, etapizată: etapa întâi fiind sporirea actualei capacități de cazare (peste 3000 de locuri) cu aproape 1000 de locuri prin construirea unui nou cămin și etajarea a 5 din cele 7 cămine existente. O etapă ulterioară a proiecutului ar viza reamenajarea aleilor din campus, a unui proiect de amenajare peisageră sau dezvoltarea unei rețele de piste de biciclete în campus.

Prin documentație se vizează subzone în cadrul Complexului, tocmai pentru a se permite etajarea căminelor și construirea noului cămin. În plus, lângă Căminul 1 se propun terenuri de sport, loc pentru parcare biciclete. Pentru aleile din complex se propune pavarea cu dale permeabile, interzicerea accesului auto, desființarea tuturor locurilor de parcare, dar și corecții masive de vegetație, plus plantarea unor noi copaci care să izoleze vizual biserica și să dea intimitate acesteia. Respectivele investiții sunt și ele etape ulterioare ale proiectului, după cum se sugerează în documentația scrisă. Se mai propun bănci și un fel de legare mai bună a cantinei cu amfiteatrul și centrul de resurse studențești, piste de biciclete în complex, panouri informative, pavilioane pe structură ușoară. O altă propunere vizează scoaterea tuturor construcțiilor parazitare de tip chioșcuri din complex și mutarea lor în subteran, concomitent cu mascarea cu vegetație, anveloparea actualelor construcții, iluminat modern în complex.

 

(sursa: proiect Hotărâre de Consiliul Local – PUZ dezvoltare complex studențesc Hasdeu, primariaclujnapoca.ro)

14 comentarii

  1. E perfect normal sa se mareasca capacitatea de cazare a campusului Hasdeu. Nu toti studentii isi permit chiriile exorbitante din Cluj. Cei care se opun sunt de rea credinta.

  2. Sa le fie rusine tuturor celor care vor aproba construirea unui nou camin studentesc in Hasdeu ; locuiesc in acea zona si nu mi se pare moral sa construiasca un camin studentesc la 10 m de locuinta;
    oare cei care au propus acesta constructie nu se gandesc si cei care locuim in zona?
    NU este rea vointa din partea locatarilor ca NU suntem de acord cu aceasta constructie, cerem sa ni se respecte dreptul la liniste; oare cei din conducerea UBB, Primarie si proiectantii stiu ca in zona (in perioada cand erau studenti la scoala) era galagie de nedescris pana dimineata? ca ne erau distruse masinile ( rupte oglinzile, sparte parbrizele, indoite capotele deoarece se urcau pe masini si sareaua pe ele?)de catre studentii turmentati? ca era mizerie peste tot? ca barurile din zona erau deschise pana dimineata?ca de fiecare data cand sunt festivaluri participantii sunt cazati la caminele din Hasdeu acestia la randul lor facand galagie pana la 4 dimineata??
    Chiar nu putem avea liniste in propriile locuinte?
    NU ne lipseste inca un camin la 10 m de locuinte sa ne trezim cu toate gunoaiele aruncate de studenti de la geamuri in curte, cu muzica data la maxim, cu chefuri interminabile, urlete si tipete pana dimineata!
    cum ar fi sa locuiasca acesti indivizi in aceasta zona? este usor de facut si aprobat daca nu te afecteaza direct!
    eu NU am primit notificari nici de la UBB, nici de la Primarie!
    daca ei spun ca locatarii din zona au primit notificari, as vrea si eu sa mi se trimita notificarile cu numerele de inregistrare atat de la UBB cat si de la Primarie!! iar daca au trimis notificari la unii locatari (nu la toti)de ce nu se tine cont de opiniile lor?
    de ce nu se face caminul pe locul unde este amfiteatrul din aer liber(folosit foarte putin de catre sudenti) , este spatiu suficient si s-ar afla intre cantina studenteasca si alt camin!!
    Dl Boc ar trebui sa tina cont si de noi votantii nu doar de bani!!

    • sa-ti fie rusine ca te opui pe motibe neintemeiate. Studentii sa fie amendati daca fac galagie si mizerie, nu sa se interezica construirea unui nou camin, de care e mare nevoie. Nu exista motiv de respingere din moment de legea ii da voie. Campusul a fost construit inainte de aparitia locuintelor. Cum sa-ti faci locuinta langa campus si dupa tot tu sa vociferezi ca esti deranjat? dar cine te-a pus sa iti faci locuinta acolo? Trebuie tinut cont de lege.

    • Nu imi este rusine de ce am afirmat, eu nu am mentinat in comentariu ca doresc sa fie amendati studentii pentru galagie ci faptul ca zona este foarte aglomerata si nu este cazul sa se mai construiasca inca un camin la 10 m de locuinta mea; si daca esti asa „intelept”casa unde locuiesc eu este din anul 1895 deci a fost facuta cu 65 de ani inainte de amenajarea campusului; prima data informeaza-te apoi comenteaza!

  3. Cel care spune ca ar trebui sa imi fie rusine ca doresc sa fie amendati studentii ar trebui sa gandeasca apoi sa se informeze si doar dupa aceea sa comenteze; eu nu doresc sa fie amendati studentii ci doresc sa NU se construiasca un camin la 10 m de casa mea; casa in care locuiesc este construita in 1895 deci cu 60 de ani inainte de amenajarea campusului, nu eu am construit casa intre camine ci universitatea a construit caminele intre case! Deci informeaza-te apoi comenteaza

    • conform proiectului nici o casa nu este la 10m de camin. Eu zic sa nu mai dezinforrmati. Caminul s-ar fi putea face mai la interior, daca biserica aceea de lemn, care nu inteleg ce cauta intr-un campus universitar, se reloca in alta parte.

      • Nu sunt 30 de metri de camin, sunt 10 cm, eu acolo locuiesc asa ca nu dezinformez!
        D-le”Gicu” hai pe teren sa vezi apoi comenteaza; caminele studentesti au fost facute intre case nu invers! cei care dezinformeaza sunt cei de la Primarie!
        in zona mai este un teren unde se putea construi acest camin – intre cantina studenteasca si caminul 2 si nu ar fi deranjat locatarii.
        v-ar place sa aveti un camin asa aproape de locuinta?

        • chiar dezinformati. Uitati-va pe site-ul primariei ca este postat desenul si cu distantele fata de fiecare casa de pe Hasdeu. Cea mai mica distanta este fata de casa de pe Hasdeu 49, 15 m, apoi fata de celelalte sunt 30m, 29m, 17m, 20m, 28m. Reactionati de parca s-ar face cine stie ce turn cu 10 etaje, nu un camin cu 3 etaje cum sunt in campus. Si ca sa va raspund, n-as avea nici o problema sa locuiesc langa un campus universitar.

          • sa se faca dezbatere publica (toata lumea sa fie anuntata din timp nu sa afle din presa) si fiecare sa poata sa isi spuna punctul de vedere;
            daca v-ar place sa locuiti intr-un campus universitar mutati-va in zona langa camine si apoi mai vorbim

  4. Toata lumea se bate in petitii online si semnaturi. Preotul si enoriasii au adunat peste 1200, studentii peste 2000 in favoarea proiectului. Apoi mai sunt si altii, cu alte petitii lansate online, de parca factorul numeric ar conta. Mai bine sa se faca o dezbatere publica, in care sa se vorbeasca cu calm, constructiv, fara patima si agresivitatea din mediul online.

    • Normal ca preotul a adunat semnaturi pentru ca biserica este pe terenul UBB si nu plateste nimic ;
      a fost facuta la mica intelegere!
      ce ii pasa preotului, el tine slujbele apoi pleaca acasa, asa cum fac si enoriasii ; ei nu locuiesc acolo deci nu ii afecteaza;
      cel mai bine ar fi o dezbatere publica cu toata lumea (riveranii anuntati din tip nu sa afle din ziare dupa ce sunt aprobat si semnate documentele), fiecare sa aiba posibilitatea sa isi spuna parerea.

      • Daca e terenul UBB, atunci biserica poate fi relocata in alta parte, iar caminul nou sa fie pe amplasamentul ei, astfel nu s-a defrisa arborii din vecinatate.

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare