Închide

Senatorul Nicoară, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

ActualitatePoliticaSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - dec. 12, 2017 1 3785

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat în cazul senatorului clujean Marius Nicoară (PNL), trimis în judecată pentru că a condus sub influența alcoolului, producând și un accident rutier. Sentința prevede pentru Nicoară un an de închisoare cu suspendare, precum și o serie de condiții și măsuri pe perioada de supraveghere. De asemenea, senatorul Martius Nicoară trebuie să achite cheltuielile de judecată în cuantum de 4500 de lei. Decizia pronunțată de magistrați poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronuțare.
Este membru în Comisia pentru Drepturile Omului
Liberalul Marius Nicoară a fost președinte al PNL Cluj, a condus și Consiliul Județean în mandatul 2004-2008, iar în prezent se află la al treilea mandat de senator. În cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat ocupă funcția de președinte. În seara zilei de  28 noiembrie, 2014, Nicoară s-a urcat la volan și a produs un accident pe strada Eugen Ionescu, iar conform raportului de exepertiză medico-legală, ar fi fost descoperit cu o alcoolemie de 1,65 la mie. Nicoară a fost trimis în judecată, iar procesul s-a extins până în prezent. Magistrații Înaltei Curți l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar dacă sentința va rămâne definitivă, conform statutului PNL, acesta ar trebui să-și piardă calitatea de membru de partid. Reamintim că deși era trimis în judecată, Nicoară a fost poziționat pe primul loc eligibil, la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Actualul președinte al PNL Cluj, Daniel Buda, nu a putut fi contactat până la această oră, prentru a se pronunța în privința viitorului lui Nicoară în cadrul partidului.
 Vom reveni cu un punct de vedere și din partea senatorului PNL, Marius Nicoară.
Mai jos, extras din decizia pronunțată de magistrații Înaltei Curți:
„650/1/2016 – În baza art.396 alin.2 din Codul de procedură penală raportat la art.336 alin.1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul NICOARĂ MARIUS PETRE (…), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În temeiul disp. art. 91 al. 1 din C.p. suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. 1 C. pen. În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei Filantropică Medical-Creştină Cluj-Napoca sau Primăriei Municipiului Cluj – Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 din Codul penal. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 4500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, pentru procuror şi părţi, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.” (știripesurse.ro)

Un comentariu

Scrie un comentariu