Închide

Șezătoare tradițională la Școala de arte din Cluj: „Soc-soroc, să ne-aduci ficiori la joc!”

Cultură by Actual de Cluj - feb. 22, 2019 0 302

O șezătoare tradițională, ca în vremurile arhaice, a fost organizată aseară la școala de arte din Cluj-Napoca, ce are chiar și un titlu – „Soc-soroc, să ne-aduci ficiori la joc!”.

E prima dată când o astfel de șezătoare tradițională e organizată în Cluj-Napoca după cele din mediul rural – în Bedeciu, Răchiţele, Rugăşeşti sau Răscruci, în mijlocul căreia s-a aflat renumitul meşter popular Elvira Gavriş, expertul claselor de ţesut-cusut din cadrul Şcolii de Arte Cluj. Astfel, nu mai puţin de cincizeci şi patru de cursante ale secţiilor ţesut-cusut din Rugăşeşti (Căşeiu), Răscruci (Bonţida) şi Cluj-Napoca, femei cu felurite meserii, au fost prezente, însoţite de rudele lor, în Sala „Şantier”, în straie populare autentice, multe din ele de o vechime apreciabilă, recuperate din lăzile de zestre ale bunicilor. Una dintre participante e Casandra Roșca, 21 de ani, al cărei tată e din Guinea, iar mama – din Turnu Severin. Ea a crescut la bunica sa în Huedin, „aşa că la cinci-şase ani eu admiram deja splendidele cămăşi de Mărgău, pe care le scoteam din lada bunicii – şi-mi făceam fierbinte legământ că o să le confecţionez şi eu, cândva. Până să vin la Şcoala de Arte Cluj am fost meşter popular, cu atestat în domeniul cusutului, dar mi-am zis să ies din zona de artizanat şi să ajung la autentic. Aşa că am început să lucrez pe pânză de casă, bumbac nemercerizat şi fire vechi găsite în lada moştenită de la bunici. Iar la acest curs m-am înscris ca să ajung să reproduc în totalitate costumul de Mărgău şi pot să spun că aproape am reuşit să termin pieptarul, cusut pe piele de miel, urmând să trec apoi şi la celelalte piese”.

La șezătoarea de aseară au fost prezente şi absolventele cursului de anul trecut de la Răchiţele, reunite în Grupul „Păstrătorii Tradiţiilor Răchiţele”. „Vrem să transmitem mai departe obiceiurile şi costumul nostru popular. Şezătorile erau o formă de socializare, atunci când nu exista televizor, telefon sau reţele de socializare iar femeile se întâlneau pentru a povesti, a bârfi şi a-şi petrece serile împreună. Sezonul şezătorilor începea de toamna, după ce-şi terminau lucrul în casă şi se termina înainte de Postul Paştelui, cu momentul când apăreau băieţii şi bărbaţii, aduceau muzicanţi, băutură, mâncare şi apoi toată lumea petrecea, cu mic cu mare. Iar noi dorin să vă arătăm astăzi câteva din momentele şezătorilor de altădată, atât din cele ale fetelor, cât şi din cele ale femeilor măritate”, a explicat Elvira Gavriș. Între obiceiurile de la șezători – datul cu ciurul între două femei, aruncatul gunoiului din casă şi depozitarea lui la rădăcina unui soc, gest urmat de descântecul „Soc-soroc, să ne-aduci ficiori la joc/ Dacă ficiori nu ni-i aduce/ Vârful ţi l-om reteza/ Rădăcina s-a usca/ Floare albă nu-i mai face / Boabă neagră nu-i mai coace”, plus obiceiul „călăritului răşchitorului”, simbol al fertilităţii umane, de fapt o unealtă pe care se înşira firul necesar producerii sulurilor mari: „Călărim pe răşchitori/ Ca să ne vină feciori/ Că-s porniţi spre şezători”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare