Închide

O mașină de pompieri din Cluj are 40 de ani și e încă funcțională. Șeful ISU Cluj: „o folosim fiindcă altceva nu avem”

ActualitateTop News by Mihai Prodan - dec. 13, 2018 0 1511

Parcul auto al pompierilor din Cluj e învechit iar norma de folosire – de cinci ani – e depășită în toate cazurile. O mașină însă iese în evidență: a împlinit nu mai puțin de patru decenii, e astfel cea mai veche din întreg județul, și încă e folosită la intervenții.

O mașină Roman de stingere a incendiilor, cu care e dotat punctul de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Aghireș, e încă folosită la intervenții, deși funcționează din 1978, ceea ce o face cea mai veche din întreg Clujul. „E din 1978, calculați și dumneavoastr anii, sunt 40 de ani”, spune șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Ioan Moldovan. „E o mașină de pompieri care încă funcționează la Garda Aghireșu, o autopompă cisternă de apă, sunt acele mașini roșii care se târâie pe drum, toată lumea oprește pe partea dreaptă ca să treacă, dar mașina nu trece pentru că merge ca melcul. Nu e prima urgență, o folosim fiindcă altceva nu avem”. Mașina, însă, pentru că e veche, e folosită foarte rar: mai exact, spune Moldovan, de fiecare dată când punctul de lucru Aghireșu are o intervenție, de la dispeceratul ISU mai e o trimisă o mașină de stingere a incendiilor și de la Cluj. „Pe ceea o avem în intervenție, dar dacă nu mă înșel am folosit-o doar de două ori anul acesta, doar când nu mai avem resurse”. În schimb, adaugă Moldovan, modelul e unul bun, reușit, „e făcută de Roman Brașov, foarte-foarte bună, cu foarte multă apă având în vedere că comunitățile nu erau așa bine dotate cu hidranți și atunci ne trebuia apă multă. Își făcea treaba bine, sigur, mai încet dar asta este”.

Mașina e cea mai veche, la cei 40 de ani ai său, dar un model identic, puțin mai nou, funcționează și la Detașamentul Huedin al ISU Cluj, și chiar a fost scoasă la paradă pe străzile din Cluj-Napoca, la manifestările de Ziua Națională, în urmă cu două săptămâni.

UPDATE „Funcțională” e un fel de-a spune, căci la ora publicării acestei știri autospeciala respectivă se afla în reparații. „Numărul de kilometri pentru astfel de autospeciale este redus, ele funcționează am mult pe loc în regim de turație ridicată ca și motopompă de presiune medie, ceea ce le aduce un grad de uzură ridicat. Mașinile de timp APCA din județ au fiecare în jurul a 12.000-15.000 de km rulați pe drumuri, însă mai semnificativ este timpul lor de funcționarea în regim de motopompă”, adaugă purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, pentru actualdecluj.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.