Închide

Ce poți face sâmbătă noapte la Teatru, când își deschide porțile, cu program special și caritabil. Programul complet: „spectacol-lectură unic pe scena teatrului”

Cultură by Actual de Cluj - dec. 06, 2018 0 673

Teatrul Național din Cluj-Napoca se deschide pentru public sâmbătă noapte, în deja tradiționala Noapte a Porților Deschise – de data aceasta, evenimentul e unul caritabil.

Programul pregătit de actorii de la Teatrul Național e special în acest an: e dedicat unei tinere de 25 de ani, Andreea, care se află în stare vegetativă și este îngrijită la clinica de recuperare Polaris. „Deschide ochii, privește, poate întoarce capul, are mici reacții atunci când i se vorbește, dar nu se poate mișca. Știm că este prezentă pentru că atunci când se bucură de prezența cuiva, Andreea îi întinde jucăria ei de pluș preferată”, spun actorii de la teatru, care vor ca cei care participă la programul special pregătit pentru sâmbătă noapte să doneze bani pentru ameliorarea stării acesteia.

Andreea a suferit un accident rutier în 2014, în Statele Unite ale Americii, unde se afla prin programul studențesc Work and Travel. Au urmat 6 operații în SUA, după care a fost repatriată în stare gravă, vegetativă.Andreea mai are șanse, dar este nevoie de timp, de răbdare, de speranţă și tratamente medicale inovatoare de lungă durată. Mătușa ei, singura aparținătoare, trebuie să facă rost de 3.000 lei pe lună, lună de lună, an de an, în speranța că, la un moment dat, Andreea își va redobândi sănătatea. Suma reprezintă o reducere substanțială pe care Clinica Polaris o acordă Andreei. O zi din viața Andreei costă, așadar, 100 de lei. Haideți să ne unim și să îi oferim Andreei cel puțin încă 100 de zile de îngrijire! Vă propunem să adunăm împreună 10.000 de lei, ceea ce ar acoperi costurile pentru următoarele 100 de zile de spitalizare”, explică actorii de la Teatrul din Cluj. Astfel, intrarea la Noaptea Porților Deschise va fi liberă pentru oricine dar, în schimbul evenimentelor organizate, „vă invităm să donați pentru Andreea. Urna se va afla în foaier pe toată durata evenimentului”. În plus donatorii participă la o tombolă cu șapte  premii, pachete promoționale și sticle de vin și șampanie, plus un card personalizat care asigură accesul la toate premierele instituției de anul viitor, pentru două persoane, în cele mai bune locuri din sală.Programul complet al evenimentului

SCENA MARE

18:00-19:20
100 DE MINUTE DE DANSURI TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI
Curs de inițiere susținut de Camelia și Neluțu Motoc

De mai bine de 25 de ani în slujba dansului tradiţional românesc, coregrafii Camelia şi Neluţu Motoc formează generaţii de dansatori care să ducă mai departe frumuseţea şi măreţia folclorului coregrafic românesc.

Ansamblurile folclorice de copii şi tineri, formate şi instruite de cei doi coregrafi, au devenit, în scurt timp, adevăraţi ambasadori ai culturii tradiţionale româneşti. Valoarea repertoriului, acurateţea interpretării şi spectacolele bine regizate de cei doi, au făcut ca formaţiile instruite să se bucure de un palmares impresionant atât în ţară dar mai ales peste hotare. Activitatea scenică este dublată cu succes de cursuri de iniţiere şi învăţare a dansului tradiţional românesc pentru copii şi adulţi.

Din 1994 şi până în prezent, câteva sute de dansatori, copii, tineri şi adulţi au urmat cursurile celor doi coregrafi, o parte dintre ei fiind acum membrii unor importante ansambluri folclorice, dar ceea ce este cel mai important, este că toţi cei care au avut de-a face cu Camelia şi Neluţu, din acel moment au îndrăgit jocul popular.

19:30-19:50
DEMONSTRAȚIE cu participanții la atelierul susținut de coregrafa Andrea Gavriliu
(pe bază de înscriere la adresa atelier@teatrulnationalcluj.ro, până la data de 6 decembrie)
Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate pentru 20 de doritori, cu vârstă minimă de 16 ani.
Atelierul se va desfășura în prima parte a zilei de 8 decembrie, în clădirea Teatrului Național Cluj-Napoca.
20:00 – 20:50
100 DE ANI DE MUZICĂ TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ – preluări și restituiri din Ținutul Pădurenilor, județul Hunedoara
susținut de către prof. univ. dr. Ioan Bocșa și un grup de fete din Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „ICOANE” (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj). Invitat special: „Nana” Cosana Vinca (sat Cerișor, comuna Lelese, județul Hunedoara)
21:00 – 21:30
CABINA DE FILM
proiecție de film cu și despre spectatori ai Teatrului Național Cluj-Napoca
21:40 – 22:40
100 DE TEATRU ROMÂNESC
Spectacol-colaj bazat pe texte dramatice românești din 1918 pînă în prezent.
Cu: Adriana Băilescu, Alexandra Tarce, Dan Chiorean, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Matei Rotaru
Dramaturgia: Anca Hațiegan
Regia: Andreea Iacob

„Vă invităm să parcurgem împreună 100 de ani de teatru românesc! Într-un spectacol-lectură unic pe scena teatrului nostru, vom vizita piese a 35 de scriitori români de teatru din 1919 încoace. Vom trăi, prin piesa lui Zaharia Bârsan, primul director al Teatrului Național din Cluj de după Unire, momentul primelor replici spuse în limba română pe această scenă. Vom vizita apoi piese de Lucian Blaga, Al. Kirițescu, Mihail Sebastian, G.M. Zamfirescu, Victor Ion Popa, Eugen Ionescu, Camil Petrescu, Radu Stanca. Vom călători prin perioada comunistă, prin texte de Lucia Demetrius, Aurel Baranga sau Ion Băieșu. Vom medita pe texte de Gellu Naum și Dumitru Solomon. Vom regăsi realitatea post-comunistă alături de Alina Nelega, Radu Macrinici, Gianina Cărbunariu, Peca Ștefan sau Elise Wilk.
35 de autori – 35 de piese – 6 actori – 60 de minute – 100 de ani de teatru”
22:50 – 23:50
SESIUNE DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
cu actorii Teatrului Național Cluj-Napoca: Adriana Băilescu, Irina Wintze, Dan Chiorean, Matei Rotaru
00:00 – 00:10
Extragerea câștigărilor de la tombola carității: 100 de ani pentru Andreea
Premiile vor fi înmânate de actorii Adriana Băilescu, Irina Wintze, Dan Chiorean și Matei Rotaru
00:10 – 01:00
CONCERT CU MUZICĂ DE TEATRU
Ada Milea alături de actorii Teatrului Național Cluj-Napoca: Anca Hanu, Sânziana Tarța, Cristian Rigman, Radu Dogaru, Miron Maxim
FOAIER RANG III
19:00 – 20:00
FAȚĂ ÎN FAȚĂ
întâlniri individuale cu actorii Diana Buluga, Elena Ivanca, Romina Merei, Cătălin Herlo, Ioan Isaiu, Ovidiu Crișan
Pe toată durata desfășurării evenimentului:
100 DE ANI DE POEZIE ROMÂNEASCĂ
Instalație video cu participarea tuturor actorilor Teatrului Național Cluj-Napoca
FOAIER, RANG II
18:00-21:00
ATELIER DE PICTURĂ PE GLOBURI
susținut de Ilinca și Dora Baba
18:00 -21:00
ATELIER DE CREAȚIE: FELICITĂRI ȘI PICTURĂ PE PIATRĂ
susținut de Iulia și Geta Huiculescu
PE TOATĂ DURATA EVENIMENTULUI:
MÂNA MEA – FORȚA MEA
Statuie video realizată de József Iszlai

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu