Închide

Cum se vede criza de parcuri în Clujul aglomerat: locuitorii oraşului vin cu idei pentru spaţii verzi, locuri de joacă şi promenadă

ActualitateTop News by Kristina Reştea - aug. 21, 2018 0 1023

 

 

Printre blocurile „gri”, printre blocurile noi aglomerate în extensiile Clujului, în fosta zonă industrială transformată în câmp de şantiere pentru locuinţe sau chiar în centru, clujenilor le lipsesc spaţiile verzi. Un nou prilej ca să vorbească despre asta a venit o dată cu procesul de bugetarea participativă, în cadrul căruia locuitorii oraşului au putut veni cu soluţii la problemele de care dau în viaţa de oraş. Procedura nu a strâns multe proiecte la această ediţie, dar cele adunate reflectă într-o oarecare măsură nevoile locuitorilor. Alături de problema traficului, abordată prin propuneri pentru încurajarea mijloacelor de transport alternative, o altă temă ce revine în lista de proiecte ţine de spaţiile verzi. Clujenii duc lipsă de spaţii verzi şi parcuri amenajate. Fie că e vorba de noile zone de dezvoltare (cu blocuri) ale oraşului, de unde astfel de amenajări lipsesc pe arii extise sau de cartierele tradiţionale tot mai aglomerate – locuitorii oraşului propun noi spaţii de relaxare sau reamenajarea unora uitate.

 

Ancuta Dospinescu propune un proiect- pilot de reamenajare a unui parc din Gheorgheni (Aleea Răşinari), care ar putea fi, apoi, replicat în mai multe spaţii din oraş: „parc de citit, relaxare şi joacă în ambianţă naturală”.  În spaţiile de respirat dintre blocuri, se propune un peisaj din care nu fac parte, de această dată, clasicele tobogane colorate de plastic întâlnite acum prin oraş. „Dorinţa e să realizăm un parc cu aspect natural, folosind materiale din lemn, sfori şi plante verzi. Chiar şi cauciuc refolosit, dar nu plastic”, spune clujeanca. Printre noile elemente: construcţii de joacă din lemn, sfori şi leagăne de cauciuc şi sfori, bănci de relaxare/ citit din lemn şi suport pentru cafea/ carte sau bănci hexagonale în jurul copacilor.

Aşa ceva:

 

Răzvan Andrei Vasiu propune, în Zorilor, „activarea unui spațiu urban subutilizat, extinderea suprafeței plantate, reabilitarea peisageră și crearea unei esplanade pietonale verzi”. Pentru noua piaţă urbană, Vasiu trece în revistă şi măsurile necesare: plantări de arbori și arbuști decorativi cu foliaj dens, crearea unei esplanade pietonale de-a lungul spațiului verde nou creat, cu locuri de ședere la umbră, pistă de biciclete și pergole înverzite; reamenajarea ar presupune şi eliminarea parcărilor de pe latura sudică a spațiului și a benzii de circulație adiacente (direcția est-vest) și înlocuirea acesteia cu o parcăre supraetajată în vecinătate. Conform proiectului descris de Vasiu, s-ar extinde suprafaţa verde plantată din scuarul central. Se mai propune integrarea parcului de copii aflat la intersecția stăzilor Zorilor și Louis Pasteur în spațiul public pietonal astfel creat şi realizarea unei conexiuni pietonale puternice și evidente cu un spațiu verde de mare valoare din cartierul Zorilor, parcul “Iuliu Prodan”.

În Mănăştur, Florin Lazăr propune reabilitarea unui parc din zona aleii Gârbău. „Se dorește reabilitarea și reactivarea parcului public Bădia din Mănăștur, ca o zonă de relaxare și interacțiune pentru toți locuitorii zonei și nu numai. Lipsa acută a spațiilor de acest gen impune găsirea unor soluții cât mai rapide care să răspundă nevoilor locuitorilor. De la părinți cu copii mici, la persoane în vârstă, toți se pot bucura de un spațiu comun, de socializare în inima cartierului”, consideră Florin Lazăr.

Alexandru Câmpeanu cere parc în zona gării (Dedeman-ICPIAF). „În zona aceasta aproape că nu exista spaţii verzi, iar familiile care au copii nu au zone unde să-i poată lăsa să se joace în siguranţă. E vorba de toata aria cuprinsă în perimetrul străzilor Horea, Căii Ferate, Maramureşului, Fericirii şi Câmpeni. În aria respectiva nu există niciun parc sau spaţiu de joacă. Zona e şi foarte circulată, cu zeci de mii de maşini trecand zilnic înspre Baciu, bulevardul Muncii sau magazinul Dedeman”, se plânge clujeanul.

Alexandru Vlad cere amenajarea parcului Colina, din Mănăştur „prin iluminat public, reasfaltarea aleilor, pietonale, realizare piste de biciclişti, monitorizare video împotriva aruncării de deşeuri şi câini plimbaţi fără lesă”.

Clujenii solicită de multă vreme intervenţia administraţiei locale pentru un parc în Bună Ziua, o nouă zonă de dezvoltare a oraşului, populară printre dezvoltatorii de locuinţe şi printre cumpărătorii de apartamente. „Persoanele care locuiesc în Bună Ziua nu dispun de facilități normale, precum parcuri și zone verzi, servicii publice  asemenea locuitorilor din celelalte cartiere, deşi toţi avem aceleaşi îndatoriri”, spune Mioara Fărcaş, care a şi identificat un posibil teren pe care administraţia locală să îl achiziţioneze şi amenajaze. „Buna Ziua este un cartier nou, cu o dezvoltare rapidă. Se construieşte mult, din păcate spaţiile verzi, locurile de joacă pentru copii sunt aproape inexistente. De asemenea, strada Buna Ziua este foarte circulată si poluată pe măsură. Plantarea de copaci pe trotuarele stăzii ar reduce poluarea, nivelul de stres al locuitoriilor zonei şi ar face plimbarile prin cartier mult mai plăcute”, spune şi Mirela Mureşan.

În zona centrală, clujenii cer reabilitarea Parcului Operei şi I.L Caragiale, din apropierea Pieţei Muzeului.

 

Citeşte şi:

Alternativă la maşină în oraşul sufocat de trafic auto: ce proiecte propun chiar clujenii, pentru biciclete în oraş?

 

 

Găsiţi AICI proiectele propuse

 

Foto sus: proiect înscris la bugetare participativă de Florin Lazăr

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.