Închide

Fostul rugbist la Voința Cluj și Știința Cluj, „Gigantul Carpaților”, Radu Demian moare la 80 de ani

Sport by Actual de Cluj - aug. 12, 2018 0 307

Fostul rugbist Radu Demian, supranumit „Gigantul Carpaților”, a încetat din viața sâmbătă noaptea, la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct, anunță federația de rugby.

Radu Demian a debutat la rugby la vârsta de 14 ani, în formația de juniori a Științei Cluj, la 18 ani fiind legitimat în Divizia B, la Clubul Voința Cluj, avându-l ca antrenor pe Grigore Aman. Din 1958 trece la prima echipă a Clujului, Ştiinţa, la care evoluează până în 1961 sub pregătirea antrenorului Dumitru Manoileanu. Tot în acel an vine la București şi se legitimează la Clubul Griviţa Roşie. Timp de 11 ani evoluează pentru Grivița, cu care devine de cinci ori campion al României, iar în 1964 cucerește Cupa Campionilor Europeni.

În anul 1959 debutează în echipa națională unde timp de 12 ani a fost unul dintre jucătorii de bază. Postul pe care s-a evidențiat a fost cel de închizător (linia a treia). Printre rezultatele remarcabile din palmaresul lui se află trei victorii în fața Franței în cadrul Campionatului European în 1960 (11-5), 1962 (3-0) și 1968 (15-14) și două egaluri pe pământ francez în 1961 (5-5) și 1963 (6-6).

În perioada 1968-1970 joacă în Franţa la echipa RC Toulon, cu care în 1970 câștigă Challenge Yves du Mannoir, Cupa Franței. Revine în țară și continuă să joace tot la Grivița Roșie până în 1973 când se retrage din activitatea de jucător şi se dedică profesiei de antrenor din 1971 până în 1990, alături de Viorel Morariu, la echipa care i-a adus consacrarea.

O scurtă perioadă a fost și antrenorul echipei naționale, 1972-1974, iar între anii 1991-1995 a fost secretarul general al FRR, fiind și secretar general adjunct al FIRA (Federația Europeană de Rugby), ocupându-se de probleme de administrație și calendar sportiv.

Radu Demian a fost Maestru emerit al sportului din 1964.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face începând din această după-amiază, când sicriul acestuia va fi depus la Capela Bisericii Sf. Maria (Str. Iani Buzoiani nr.2, sectorul 1, în spatele Cimitirului Sfânta Vineri). Înmormântarea va avea loc marți,14 august, la cimitirul din satul Suslănești, jud Argeș.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare