Închide

Teste gratuite Babeș-Papanicolau la Spitalul de Boli Infecțioase

Sănătate by Actual de Cluj - aug. 01, 2018 0 288

Teste gratuite Babeș-Papanicolau la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj.

Testul se adresează tuturor femeilor cu vârsta peste 25 de ani cu domiciliul în județul Cluj. „Unitatea sanitară și medicii noștri îndeamnă toate femeile să profite de această oportunitate cu importanță majoră în viața fiecăreia și să apeleze la metodele de prevenție sau diagnosticare precoce, cu atât mai mult cu cât testul este gratuit. Această analiză poate realmente salva vieți. Ea identifică, de timpuriu, celulele cu potențial malign din colul uterin, chiar înainte ca ele să ajungă într-un stadiu avansat în care nu se mai poate interveni”, spun reprezentanții spitalului.

Testele se fac de luni până vineri între orele 8 și 18 iar recoltarea se face în toate cabinetele de ginecologie ale Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj de pe strada Moților 19, pe baza unui formular special, eliberat de medicul de familie.

Specialiștii amintesc că practicarea sistematică a metodei Babeș-Papanicolau poate reduce semnificativ, în peste 90% din cazuri, riscul apariției unui cancer invaziv de col uterin.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare